Tag Archive: Manastire


Mulți dintre docții exegeți ai picturii Moldoviței nu au înțeles ce anume o singularizează, de unde vine impresia specială, subtilă, pe care o transmite privind-o. Programul iconografic în formula stereotipă are cîteva ”breșe simbolice”, cum ar fi accentul pus pe reprezentarea (prea catolică!), în multe scene, a Mielului Mistic. Pictorul Moldoviței a fost un ”îndrăzneț” nu numai prin asta, dar și prin atenția fină în redarea unor detalii. Imaginația lui evada din îngrădirile manierei, reușind surprinzătoare accente vizuale.

Unul se află în pronaosul bisericii, într-o secvență din Sinaxar. Tulburatoarele imagini ale sinaxaului, amintintind de pedepsirea și uciderea sfinților pentru credință, sînt dintre cele mai schematice și manieriste reprezentări. Importantă era redarea gesticii atroce a călăului. Însă la Moldovița, în reprezentarea unei astfel de secne, apare un detaliu neașteptat, pe care doar talentul îl poate născoci: călăul ridică pe sabie o năframă… Nimic nu ar fi justificat acest ”joc” pictural! Imaginea unei săbii lungi, dîndu-ți impresia că e cumplit de grea, ar fi fost, vizual, suficientă! În toate celelalte scene e așa! Ar fi îngrozit dar nu ar fi evocat, cu atîta intensitate, tragicul… Pictorul a reușit astfel să sugereze cît de curată, ca o năframă fină, e viața în sfințenie…

În pictura exterioară a Moldoviței îți face plăcere să privești frumusețea, aș spune aflată departe de hieratic. Nimic nu transmite o solemnitate rigidă și arțăgoasă! Chipuri frumoase, cu părul liber, prins în șiraguri de perle, au mișcări elegante și priviri zglobii. Gesturile lor ample, aproape cochete, vorbesc despre o lume mai degrabă citadină, uitînd parcă de asprimile ascetice. Îndrăzneala pictorului de a reda bucuria vieții merge pînă acolo încăt unuia dintre personaje îi lasă dezgolit un umăr tînăr… E atîta (ne)firesc în acest gest, încît am impresia că e cel mai ”omenesc” detaliu din întreaga pictură rareșiană. El denunță toate obtuzitățile și amintește, fără prejudecăți, că trupul omului e frumos!… 😇

(Foto, 18.04.2017, Manăstirea Moldovița; text și imagini aflate sub incideța drepturilor de autor; reproducerea interzisă fără acceptul meu. Cei care vreți să plagiați va rog să nu o faceți!)

Reclame

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O experiență intelectuală – spirituală, în sens mai restrîns – poate pleca de la un gînd, pe care îți propui să-l urmărești cumva și sfîrșește într-un altul, nu atît făcîndu-l uitat pe primul ci iscînd o stare mai intensă. Plecasem la Bruges să văd cîteva dintre instalațiile ”Trienalei 2015” și am ajuns în liniștea verde și umbrită a mănăstirii de călugărițe. ”Béguinage princier Ten Wijngaarde” e, din 1927, în grija maicilor benedictine. În careul larg, pe laturile căruia sînt înșirate casele monahale albe, a crescut o pădure rară și umbroasă. Loc foarte vechi, întemeiat la 1245, mănăstirea de beghine, acele femei văduve sau nemăritate care alegeau să urmeze o viață simplă, păstrează încă o liniște aparte, protejată de canale, deși celebritatea o umple cu turiști… Rugăciunile șoptite ale maicilor aduc, măcar pentru cîteva minute, o liniște pioasă pe chipurile celor care le privesc și ascultă în biserică… Diferențele de credință și de confesiune se șterg, se topesc în ceva care, simplu spus, e starea de bine…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Metafora mănăstirii, imaginată de un artist japonez; instalație în cadrul Trienalei Bruges 2015.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”Avec leurs consœurs des autres villes flamandes, les béguines ont bouleversé l’ordre moral de l’Église, révolutionné les mentalités et modifié le paysage de nombreuses villes de Flandre. « On ne sait pas exactement où et comment est né ce mouvement, explique Silvana Panciera, sociologue à l’EHESS et auteur des Béguines (éd. Fidélité, 2009). Ses premières traces remontent à la fin du XIIe siècle, à Liège ». En moins de vingt ans, il se répand comme une trainée de poudre, gagne la France, l’Italie, les Pays-Bas, l’Allemagne, la Pologne, la Hongrie. Partout, des femmes se réunissent, recréant une cité dans la cité. Leur but? Mener une vie de perfection en milieu urbain, sans prononcer de vœux et affranchies des règles de l’Église. « Le mouvement des béguines séduit parce qu’il propose aux femmes d’exister en n’étant ni épouses, ni moniales, affranchies de toute domination masculine », explique Régine Pernoud dans son livre La Vierge et les saints au Moyen Âge”.
WIKIPEDIA

Chimay are o consistență leșiosă, ceva între savoarea și clăbuceala unui detergent obișnuit. Nu știu cum spală, dar se dă la băut. După o primă sorbitură senzația cremoasă dispare și rămîne doar amăreala în grade diferite de satisfacție. E bere făcută de trapiștii din Chimay în mănăstioara lor – Abbaye Notre-Dame de Scourmont – însă, din cîte am văzut pe o hartă din pahare, e vîndută peste tot în lume. N-o fi stat în care să nu fi ajuns. Așă că abația pare mai degrabă un fel de multinațională cu buget pe măsură, spre care traficul de TIR-uri e mult mai intens decît cel al pelerinilor. Mănăstirea e una dintre cele mai accesibile, iar pereții albi ai bisericii lasă impresia caldă și ingenuă că rugăciunea ca un suflu, pe care-l simți și nu știi de unde vine, nu se întrerupe niciodată în preajma celor cîteva icoane. O contradiție în termeni: ne-a întîmpinat un trapist deloc sumbru și tăcut, chiar jovial și neastîmpărat ca o benedictină dintr-un film cu de Funès. La Chimay e și un castel de prinți, iar legătura ar fi că pe terenul dăruit de castelan au apărut abația și berea ei…

La acastel.

La hanul din preajma abației.
DSCF0124w

(Foto, 18.05.2014)

Locuri și berea lor

abatia1

Westmalle e una dintre cele mai bune beri. Simți că e ”terapeutică” după prima sorbitură și nu doar pentru ”suflet”. Westmalle e un orășel din Flandra, destul de aproape de Anvers, însă lasă impresia că acolo e (încă) ”la țară”. Are o mănăstire – L’abbaye Notre-Dame du Sacré-Cœur – întinsă, aflată departe de drum, la care duce o cale îngustă și dreaptă, cum altfel, iar pe aleea lungă intri pe o poartă îngustă și ea. Simbolic: ”recluziunea” asumată nu e un mers pe bulevard și nu are ritm de autostradă, presupune o ”fermentare” lentă. Aleea de ”meditație” e mărginită de stejari vechi, himerici în nopțile umede de iarnă. Abația e retrasă, inaccesibilă, deși se vede în zare mare cît o cazarmă. Poate cîndva ”armata” a fost numeroasă, acum nu. Sînt călugări trapiști, trăiesc în tăcere și cu bere. Au și un hotel care te primește dacă-i spui ”fratelui hotelier” că poți tăcea acolo cîteva zile și bea cu înțelepciune. Dacă o astfel de ispravă te depășește, poți bea la șosea, unde e o ”cafenea” a mănăstirii la care au tras o țeavă cu bere. Rețeta e secretul lor și Westmalle nu se mai face nicăieri în lume. (19 decembrie 2014; în lipsă de altceva, fotografiile au fost făcute cu tableta, așa că…)

abatia4

abatia5

În planul îndepărtat e zidul înalt și lung al mănăstirii.

abatia6

Moara veche din Westmalle

moara3

Descoperisem bisericile și mănăstirile din România prin 1980 și am tot continuat să le vizitez. Unele par modeste, altele impozante acolo unde se găsesc, multe obișnuite și, totuși, avînd un ceva al lor unic, iar altele splendide… Cu doar cîțiva ani în urmă am văzut catedrale, iar sentimentul meu a fost cu totul nou plimbîndu-mă prin ele, era alta impresia, oricîte remarcabile albume de artă răsfoisem înainte. Starea mea, atunci cînd am pășit prin cîteva catedrale reper, a ținut de o inocentă fascinație și poate de aceea frazele legate de ”înălțimi” au o ușoară, dezinhibată, exaltare… Într-un fel de halou postistoric, în Belgia am dat de ruinele marilor abații. Aș spune că ”starea vremii” din ziua în care descopăr un loc e aducătoare de semnificații. O vreme însorită euforizează peisajul, cea umedă, cețoasă, îi sporesc dimensiunea onirică… Și, culmea, doar o anume stare a locului îmi este hărăzită.

(Foto 29.12.2012, Mănăstirea Arinului – Abbaye d’ Aulne, pe malul Sambrei lîngă Charleroi, Belgia)