Sărbătoare de culoare…

Așa cum ne-am obișnuit cu armonia de culori a picturii exterioare care s-a păstrat la cele cîteva biserici din Moldova, ne putem imagina și pereții catedralelor din Evul Mediu ca o interminabilă pictură vie… Nu știu dacă și prin alte părți din lumea catolică a fost la fel, însă în Franța gotică catedrala nu era fie sumbră, cu piatra înnegrită de ploi, fie de un alb lăptos, radiind o lumină vioaie, așa cum arată după restaurări. Catedralele erau, ca și viața, pline de culoare! Asta au descoperit restauratorii: pe toată înălțimea, peste tot, urmele celor 5 culori folosite, chiar și motivele decorative erau colorate. La Catedrala din Amiens un spectacol de lasere simulează frumoasa punte colorată dintre pămînt și cer!

(foto 01.08.2017, Catedrala din Amiens, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Fațada de Vest, portalul din dreapta, dedicat Fecioarei Maria: proiecția de lasere (CHROMA) simulează, pe baza releveelor de urme de culoare, modul în care exteriorul a fost pictat.

Intrarea de Nord după curățirea pietrei.

Publicitate

După o sută de ani…

O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

Mîna și chipul sfințeniei

Cîteva informații despre restaurarea unei picturi murale în frecsă, în opinia mea cu totul expresivă. Pictura murala medievala (1260 – 1300) păstrată în Catedrala din Poitiers e un tezaur la superlativ. Cred că mîna și ochii unui sfînt mîngîindu-și barba sînt un model de transfigurare după regulile artei bizantine, dar anticipează și liniile gotice de mai tîrziu… În plus, ce frumos și candid gest!

„On connaissait l’existence de ces peintures depuis le 19ème siècle, mais ce n’est qu’en 2012 que des sondages préliminaires ont été effectués afin de réparer une fuite d’eau. On a eu alors la confirmation qu’un véritable trésor se cachait sous une couche de badigeon. Et quel trésor ! Il s’agit de peintures murales réalisées sans doute entre 1260 et 1300. Des scènes de la Bible, des Saints des anges le couronnement de la Vierge, des décors floraux, des animaux…le tout réalisé comme le voulaient les codes de l’époque avec des couleurs très vives, des rouges, des bleus, des verts obtenus grâce à des pigments souvent précieux…”

Isus:

Sursa text și foto, aici

Insula

Vreo 10 ani a durat restaurarea de ”peisaj” (îndepărtarea unor diguri) încit, pentru prima dată după 1879 (sînt 136 de ani de atunci), Mont-Saint-Michel redevine insulă la fiecare maree importantă (cum au avut Atlanticul și Marea Nordului pe 20 februarie). Muntele e, prin urmare, o catedrală acvatică!
(foto preluată de aici)

Locuri și berea lor

Trappiste Rochefort e o bere mai aspră, intensă și al cărei ”caracter” impetuos sfarmă ”calculi” sufletești, altfel spus te ia mai vrednic de cap, dacă-ți pui mintea. Printre altele, gustul ține de apa izvorului – Tridaine – găsit într-o mină de plumb și de atunci trapiștii îl păzesc plini de evlavie ca pe sfintele moaște: dacă izvor nu e, bere nu e! Nu ”tratează” apa cu nimic, e folosită pură ca-n natură. Cazanele de aramă ale braseriei înconjură biserica mănăstirii – Abbaye Notre-Dame de Saint-Remy de Rochefort – deloc mare. Cînd se întîmplă o indispoziție de gust a ”fratelui berar”, marele șef cu rețeta și savoarea, tranșa e decapsulată și berea aruncată în apa (sîmbetei) din preajma abației. Ținerea berii în ”tipare” seculare e axioma! Deși mănăstirea e accesibilă în parte, călugări tăcuți n-am văzut. Într-o latură, foste chilii (hôtellerie) scunde sînt acum muzeu cu un tezaur spectaculos. În triunghiul zidului de la intrarea în biserica abțială se află cea mai antropomorfă dintre cruci: partea ei de sus e redusă la înălțimea unui cap, încît crucea devine ”semnul” omului cu brațele desfăcute în cea mai largă îmbrățișare. În 1992 – 93 călugării au restaurat biserica de piatră albă, făcînd uitat goticul: arce, colonete și capiteluri, crestăturile în piatră au devenit bizantine, ca în creștinismul începuturilor.
Pe marmura pardoselii e încîlcit un labirint…

(Foto D.A., 19.10.2014; drepturi de autor rezervate)