Tunsura cu blazon

Pe Rue du Reuleau din Bruxelles, o străduță din zona centrală a orașului cu aspect indefinit între medieval, baroc și semafoare care colorează pavajul ud și denivelat, se află o clădire albă și ”clasică”. Însă nu asta surprinde. Mai degrabă faptul că pereții ei simpli, încadrați de linii de piatră, expun o veritabilă istorie a tunsurii feminine. Într-o perfectă diacronie, sînt plasate sgraffitouri ilustrănd coafuri de epocă. E un soi de școală a bunelor ”maniere” de a-și încărca zulufii cu semnificații mult dincolo de cotidian. Dar cine și de ce să mai privească la acele veritabile blazoane de tunsuri…

Galeria de ”blazoane” a fost desenată de Huguette Liégeois. (Selecția biografică am preluat-o de pe site-ul Academiei din Luxemburg.)
”Membre de l’Académie luxembourgeoise depuis 1988
Née à Longlier le 9 mai 1931, de père gaumais et de mère ardennaise, dans un foyer tolérant et ouvert. A 5 ans déjà la couleur la fascine et elle décide d’être peintre. En 1953 elle entre à l’Académie des Beaux-Arts de Bruxelles où elle se forme au dessin au fusain, au croquis de nu, à la peinture monumentale… En 1958 elle obtient le Prix de maîtrise de la ville de Bruxelles à l’Académie des Beaux-Arts (atelier de Jacques Maes). De retour dans sa chère province elle crée des tapisseries (Aubusson), des vitraux, mosaïques et céramiques pour de nombreux bâtiments publics et privés. Son art est représenté à New York et à Tokyo. En 1985 l’Etat lui achète trois oeuvres dont deux grandes peintures à l’émail de voiture sur acier. Elle crée également des grilles, portes, balustrades en fer forgé et en inox. Huguette Liégeois est « une artiste du concept et de la main, une artisane qui, organisant des rapports décoratifs à l’aide de matériaux multiples, fait chanter des superficies et anime de lumière et de bien-être visuel certains espaces, sans y perdre ni sa spontanéité ni son émotion » (R. B.). Elle partage sa passion des couleurs, des tracés, des matières harmonisées et contrastées, dans une grande liberté plastique et avec le rayonnement solaire qui la caractérise.”

(foto 20 octombrie 2016)

Publicitate

De distanță sau de citit?

Nu mi-a răspuns… de citit probabil,
Privea aproape, în iedera cuneiformă
Silabisea un poem sumerian despre fericire…
Citea în cheie postverbală, o cheie s-a desprins de pe geană!

(Bruxelles, foto pe o străduță ce dă în Place Saint Catherine, 18.06.2016)

Călători prin nouri și prin ceața terestră…

Momentul de ceață revine la fiecare 20 de minute în grădina labirintică a Castelului Roeulx (Château du Roeulx). Mai ales într-o zi cu un senin pictat de Magritte, cu nouri tot născîndu-se pe cer, efectul artezienii cu pulbere fină de apă e și ludic și euforic… Expoziția cu tema norilor (reflectări în suprarealism și postmodern) e organizată în cadrul ”Mons, capitală culturală europeană 2015”! (”Exposition Clouds – Château du Roeulx”).

(Foto 16 august 2015. Fotografiile și textele publicate pe blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

Femeia fără o parte din ea…

Îmbinările abstracte de forme tubulare ale lui Olivier Strebelle, sculptor născut la Uccle, Bruxelles și devenit atît de celebru încît e ”ambasador artistic al Belgiei”, dau sugestii concrete. Rotunjind un volum ca un spectacol anatomic, metalul bine șlefuit lasă impresia unui trup iluzoriu de femeie care așteaptă așezată și cu brațele strînse într-o tăcere pe care nimic nu o disturbă. Am întîlnit statuia în fața unui clădiri obișnuite, un cămin pentru bătrîni, cred, din Uccle. M-a surprins oarecum plasarea ei ”inadecvată”, forma sculpturală trimite mai degrabă la eleganța unei intrări de teatru. Aveam să regăsesc sculptura la BRAFA 2015, redusă la dimensiuni de interior. Priveam aceeași ”cumințenie” pe care o presupune așteptarea (tragică) a ceva ce pare a nu se întîmpla, a cuiva despre care ai certitudinea că nu va veni. Statuia e a unei Madame Butterfly creată din rotunjimi care se îmbină fără ”cap”! Și, totuși, nimic nu pare a lipsi feminității, chiar și atunci cînd femeii îi lipsește o parte din ea… Surprinzător sau nu, sculptura e numită ”Miss Télévision” și datează din 1978. Mai multe variante sînt plasate ici-colo.

Varză cu barză

Vorbind de artă, era să uit kitschul stradal… În parcul din fața Palatului Regal din Bruxelles au fost adunate niște sculpturi care au stat împrăștiate un timp prin oraș. Colorata meditație artistică a avut ca temă ce se mănîncă și ce se bea zi de zi în Belgia și același principiu plastic: statuie într-un picior, ghici varză ce-i! Varza e ”de Bruxelles”, se înțelege, nu e cea la care vă gîndiți, de 2 kile bucata, e ceva minuscul , intră cîteva zeci într-un cornet de ”frites”.

(Foto D. Agachi, 4.07.2012, Bruxelles)