Poetul…

…statuia asta ruptă din nori e opera unui bielorus ajuns la Paris, unde altundeva… Ossip Zadkine a venit cu statuia pe care o crease în 1956, la expoziția ce i-a fost consacrată la Cazinoul din Knokke în 1963… Comuna Knokke s-a îndrăgostit de ”Poetul”, l-a cumpărat și de atunci el împrăștie pe plajă un tainic fior tragic…
(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Bilă și melancolie

Knokke e orășelul belgian cel mai plin de artă din cîte am văzut. Nu ai altceva mai bun de făcut, după ce-ți scuturi papucii de nisipul fin, decît să cumperi ceva ”de artă”, că merge seară la bere. 80 de galerii nu de șaormării (nu-i glumă!) se înșiruie una lîngă alta la trotuarul larg de pe țărmul mării. Mai asculți vîntul, mai miroși marea, mai privești arta de toate felurile și mărimile, nu exagerez. Unele scot statui să vîndă direct în stradă, poate sînt clienți care nu rezistă și trebuie musai să cumpere, să nu leșine de poftă… După cum i-am văzut, cei care umblă prin galerii și mai puțin prin nisip sînt afectați de o inexplicabilă melancolie, e știut, consumul exagerat dăunează!

(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Sculptorul se numește Ronald A. Westerhuis. El creează geometrii în oțel. Șlefuind impecabil zone ale obiectului integrează oglinzi.

Magritte în sinteză…

Clive Barker, sculptorul, a creat din bronz patinat negru un portret (robot și) simbolic al lui Magritte. Cine face legătura între acel Crai Nou șlefuit, care-i stă pe melon ca o pană (la palărie) și imaginația inocentă a suprarealistului ajunge la esențial…

(Clive Barker: Magritte’s hat, 2008; sursa foto, facebook, pagina ”La Révolution surréaliste”)

Camionul flamboiant

Sculptorul Wim Delvoye a văzut că în tot ce a construit omul mai înalt și mai robust, catedrala, goticul a ”rarefiat”, a pus suplețe și zvîcnire într-o materie litică densă și inertă. Așa că a încercat să sculpteze ”zveltețea” după același principiu, căutînd-o, cu ironie și imaginație, în alte obiecte voluminoase: camionul, buldozerul, escavatorul… Nu a sculptat un camion oarecare, betoniera e mult mai ”voluptoasă”, cu liniile ei eliptice. Arta lui Delvoye e scumpă, cîștigă bine de pe urma ei meseriașii de grilaje și cruci de cimitire, doar ei mai știu să ”traforeze” și să îmbine cu pricepere metalul. Îmi și imaginez cîte schițe – desenate cu știința școlii de arte și meserii! – și măsurători și-au făcut. Și cîtă fantezie au pus meșterii, pe lîngă sculptor, în ”opera” lui, cum au făcut-o și pietrari de catedrale, pe lîngă arhitecți. Nu e ușor să transformi cu înflorituri o materie brută… Exercițiul e mai degrabă ludic, nu are deloc seriozitate mistică.
Masivitatea poate fi ”ilustrată” tocmai prin contrariul ei, printr-o dantelărie… Monumentul camionului imaginat de Delvoye e un voal ruginit. (Cred ca nu întîmplător statuia traforată a lui Wim Delvoye a fost plasată în preajma ”Muzeului vieții flamande” din Bruxelles. O bună perioadă, dantela a reprezentat esența acelei vieți…)

Foto 21 iunie 2015, Bruxelles (text și imagini sub protecția legii drepturilor de autor)

Folon – jocul cu privirea

M-a sedus ”Omul” lui Folon de la prima întîlnire, într-o galerie, cred! Despre reîntîlnirile ulterioare, mereu plăcute, am scris de cîteva ori pe blog. Îmi provoca stări oarecum controversate, uneori mă frapa indiferența lui, alteori liniștea lui de spectator niciodată grăbit la întîlnirea cu lumea… Alteori candoarea lui de matur, da, cred că e și o candoare a maturității. Însă în muzeul în care Folon a ținut să-și evoce viața creatoare, aflat într-un cadru de natură aș spune idilic, dacă nu ar fi cît se poate de real și accesibil, am întîlnit ”persoanalitatea multiplă” a omului lui Folon și a femeii pe care sculptorul a imaginat-o. Asociind temelor (abstracte sau figurative) discrete sugestii brâncușiene, starea aparent impasibilă a omului folonian e redată în replici subtile, distincte, într-o diversitate care ține de vocația creatorului de a vedea și, totuși, camufla nuanțele… Maniera în care Folon își lasă privite sculpturile și desenele e punera lor între oglinzi, uneori și a spectatorului. Rezultatul nu e o ”amețeală” care să te cuprindă ci un joc al privirii în toate detaliile deodată, într-o ”dimensiune” extinsă în imaginar.

 

Muza adormită…

(Foto la Fundația Folon / Fondation Folon, 14.05.2015; fundația se află pe domeniile castelului de La Hulpe, lîngă Bruxelles)