Tag Archive: ceramica


img_7068

Pe Rue du Reuleau din Bruxelles, o străduță din zona centrală a orașului cu aspect indefinit între medieval, baroc și semafoare care colorează pavajul ud și denivelat, se află o clădire albă și ”clasică”. Însă nu asta surprinde. Mai degrabă faptul că pereții ei simpli, încadrați de linii de piatră, expun o veritabilă istorie a tunsurii feminine. Într-o perfectă diacronie, sînt plasate sgraffitouri ilustrănd coafuri de epocă. E un soi de școală a bunelor ”maniere” de a-și încărca zulufii cu semnificații mult dincolo de cotidian. Dar cine și de ce să mai privească la acele veritabile blazoane de tunsuri…
img_7072w
Galeria de ”blazoane” a fost desenată de Huguette Liégeois. (Selecția biografică am preluat-o de pe site-ul Academiei din Luxemburg.)
”Membre de l’Académie luxembourgeoise depuis 1988
Née à Longlier le 9 mai 1931, de père gaumais et de mère ardennaise, dans un foyer tolérant et ouvert. A 5 ans déjà la couleur la fascine et elle décide d’être peintre. En 1953 elle entre à l’Académie des Beaux-Arts de Bruxelles où elle se forme au dessin au fusain, au croquis de nu, à la peinture monumentale… En 1958 elle obtient le Prix de maîtrise de la ville de Bruxelles à l’Académie des Beaux-Arts (atelier de Jacques Maes). De retour dans sa chère province elle crée des tapisseries (Aubusson), des vitraux, mosaïques et céramiques pour de nombreux bâtiments publics et privés. Son art est représenté à New York et à Tokyo. En 1985 l’Etat lui achète trois oeuvres dont deux grandes peintures à l’émail de voiture sur acier. Elle crée également des grilles, portes, balustrades en fer forgé et en inox. Huguette Liégeois est « une artiste du concept et de la main, une artisane qui, organisant des rapports décoratifs à l’aide de matériaux multiples, fait chanter des superficies et anime de lumière et de bien-être visuel certains espaces, sans y perdre ni sa spontanéité ni son émotion » (R. B.). Elle partage sa passion des couleurs, des tracés, des matières harmonisées et contrastées, dans une grande liberté plastique et avec le rayonnement solaire qui la caractérise.”
img_7071w
(foto 20 octombrie 2016)


Am văzut Delft-ul într-o zi albastră. Căldura plăcută adunase lumea în piețele din centrul orașului. Piețe cochete ce dau din una în alta doar trecînd poduri peste canale înguste și pe care le găsești cu ușurință, mergînd spre turnurile foarte înalte. Pe lîngă edificiile impozante – catedrale, primăria – sînt case cu prăvălii, multe dintre ele dedicate porțelanului pictat cu albastru, fie că sînt magazine cu ceramică actuală sau de ”antichități”… Așa am văzut, luminate de ziua senină, piesele somptuase, platouri, farfurii, aplice de perete, cu prețuri pe măsură, de cîteva sute bune de E, pînă la cîteva mii, după ce ne jucasem, peste tot pe unde am umblat prin Olanda, cu micile obiecte suveniruri din ceramică de Delft: mori și vaze tradiționale, unele nostime, cu mici guri în care să pui, cu parcimonie, cîte un fir de floare…

Ceramică actuală

 

Magazin de antichități (cu piese excepțional de valoroase, unele din sec. XVIII…)

 

Casă istorică în piața primăriei din Delft, cu o simpatică friză de porțelan pictat.

Delft, centrul, 11.04.2014

DSCN9545w

 

Am ”regăsit” într-o expoziție la Palatul Șuțu din București (destul de neatractiv și neglijent ”panotată”) superba ceramică de Cucuteni (trimit aici la un text din 2009). Un vas relativ înalt, reprezentînd o rafinată redare a unui tors feminin, mi-a readus în minte pe ”Venus neolitica”, altfel spus Venus de Cucuteni. Dacă micile figurine-idoli feminine și masculine redau la modul stilizat esențialul, vasul, prin utilitatea sa, a conservat perfect proporțiile feminine, ceramistul preistoric dovedind un admirabil talent sculptural și nu numai.

DSCN9534w

??????????

(Foto 6.08.2013, București, Palatul Șuțu, expoziția Cultura Cucuteni – valori regăsite ale preistoriei europene)

Stolul…

E 10 iunie special pentru familia noastră. Andra e acum absolventă de Laurian! „Stolul” (promoţiei) lor s-a ridicat! Dacă în exterior e ziuă, interiorul întreg este un deluviu. În golul cu multe rafturi se adună impresii mai discrete sau mai abundente, toreţiale sau liniştite, ca ploaia lui Tarkovski, solare sau umbroase, de pretutindeni şi parcă doar de undeva anume.

Spaţiul anticarului, buticul sau taraba mânuitorului de antichităţi, ca pe nişte păpuşi de ceară sau disciplinate marionete, îmi stimulează nu atât imaginaţia ci amintirea; amintirea mea, fără nici o relaţie cu memoria obiectului. Spaţiul anticarului este incitant prin metarealitatea asocierilor pe care, prin însăşi fatalitatea limitării, le provoacă.

Anticarii din Sablon, foto D. Agachi, 5.06.2010, Bruxelles.

Privind clădirea cu dimensiuni monumentale, cu verticala ei plasată asimetric și marcată de un fronton de proporții mult mai reduse decât ale ansamblului, adăugând astfel o impresie de grațios, sintagma care mi-a venit în minte a fost ”un palat Art Nouveau” și cred că ea surprinde, sintetic, imaginea acestei clădiri. Referințe detaliate despre clădirea din Bruxelles, Rue du Marché aux Poulets, nr. 32-34, se găsesc. Nu e deloc surprinzătoare pentru spiritul acelor vremuri dorința de a avea „stil”, în sensul de rafinament, el nu era deloc neglijat nici măcar pentru un magazin de albituri (de aici denumirea ei comercială de Grand Maison de Blanc). Arhitectura clădirii cu ferestrele marcate de colonete și arcaturi e precisă – arhitect Oscar François, construcția fiind realizată în 1896–1897 – însă nu are nimic din stilistica Art Nouveau. Tocmai discreția eclectică a arhitecturii a oferit suportul pentru o expoziție de afișe pe un ”tapet” abundent floral, încât întregul a devenit fundamental Art Nouveau, opera decoratorului interiorizând-o pe cea a arhitectului. În decorația lui Henri Privat-Livemont (1897) realizată din panouri ceramice se distinge afişul publicitar în care japonismul, la modă atunci, e foarte prezent, feminitatea e răpitoare iar grația e mai degrabă a gesticii şi vestimentației vaporoase printre florile de cireş, parcă la fel de senzuale ca şi siluetele feminine cu forme împlinite… De altfel, în unul dintre afişele artistului, până şi aburii cafelei care învăluie silueta femeii albe, îmbrăcată însă în chimonou tradițional redat stilizat, capătă geometriile complicate ale valurilor din stampele japoneze.

(Foto D. Agachi, 25.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Selecţia zilei, nu e de ici de colo!