Tag Archive: vechi


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sculptorul Wim Delvoye a văzut că în tot ce a construit omul mai înalt și mai robust, catedrala, goticul a ”rarefiat”, a pus suplețe și zvîcnire într-o materie litică densă și inertă. Așa că a încercat să sculpteze ”zveltețea” după același principiu, căutînd-o, cu ironie și imaginație, în alte obiecte voluminoase: camionul, buldozerul, escavatorul… Nu a sculptat un camion oarecare, betoniera e mult mai ”voluptoasă”, cu liniile ei eliptice. Arta lui Delvoye e scumpă, cîștigă bine de pe urma ei meseriașii de grilaje și cruci de cimitire, doar ei mai știu să ”traforeze” și să îmbine cu pricepere metalul. Îmi și imaginez cîte schițe – desenate cu știința școlii de arte și meserii! – și măsurători și-au făcut. Și cîtă fantezie au pus meșterii, pe lîngă sculptor, în ”opera” lui, cum au făcut-o și pietrari de catedrale, pe lîngă arhitecți. Nu e ușor să transformi cu înflorituri o materie brută… Exercițiul e mai degrabă ludic, nu are deloc seriozitate mistică.
Masivitatea poate fi ”ilustrată” tocmai prin contrariul ei, printr-o dantelărie… Monumentul camionului imaginat de Delvoye e un voal ruginit. (Cred ca nu întîmplător statuia traforată a lui Wim Delvoye a fost plasată în preajma ”Muzeului vieții flamande” din Bruxelles. O bună perioadă, dantela a reprezentat esența acelei vieți…)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foto 21 iunie 2015, Bruxelles (text și imagini sub protecția legii drepturilor de autor)

Publicitate

Cu vreo 30 de ani în urmă cînd am descoperit Humorul – ”farmecul Bucovinei”, cum spune Elena – mergeam la Voroneț și Mănăstirea Humorului pe jos, locurile erau atît de frumoase încît cele 4 ore pe zi cît dura plimbarea dus-întors erau mereu o încîntare. Umblam pe niște scurtături și ne opream musai la prunduri în albiile Moldovei, Humorel sau Voroneț, era plăcerea mirosului de brad și o liniște de drum de țară pe care, din cînd în cînd, spuneam bună dimineața ori ”sară bună” cîtorva care mînau o vacă sau un cal, întotdeauna uriaș, cît un tractor de pădure. Față de ce văzusem prin părțile noastre la ”cîmpie”, casele de pe acolo ne păreau de ”gospodari” aranjați, cele mai multe aveau odaie cu verandă la etaj, pe lîngă care acoperișul țuguiat, întotdeauna din șindrilă, făcea un complicat și pitoresc joc de pante. Ne încînta ”prosperitatea” zonei, impresia că în acele sate, chiar și în plin comunism, se trăia mai bine și, în orice caz, mai ”frumos”, toate cîte vedeam, obcini, păduri, case, culminînd cu bisericile pictate, erau frumoase… Însă ca oricînd, lumea o ia razna, ”lumea asta smintită” cum îl auzisem pe Grigore Leșe, iar ”bunăstarea” și-a pierdut ”bunul șimț” și de vreo zece ani pădurile Humorului au căpătat un miros greu de ”căsoaie” urîte și zbuciumate. Și despre o casă se poate spune că e ”cuminte” sau ”proastă”. Mă tot întreb ce anume te face să trăiești o viață cu ”proasta” de casă, crezînd despre tine însuți că ești verde împărat, cînd toate din jur se usucă…

(Foto Elena Agachi, 7-8.07.2012, casă bătrînească în Mănăstirea Humorului)