Latest Entries »

Prima impresie amuzantă a fost să-l numesc… ”moșul gînditor!” Pastișa după Rodin e cît se poate de vizibilă și asumată postmodern de sculptor. Dar nu e amuzant, cum ar părea! Gînditorul roșu al acelui sculptor (al cărui nume nu am reușit să-l văd pe undeva) e ”conectat” cu antene psihedelice la timpul (fovist) pe care-l trăim. Dincolo de masculinitatea afișată, el e un alienat…
(foto, 25 decembrie 2017, ”Gînditorul” din Parcul VUB, latura neerlandofonă a Université libre de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anunțuri

Ca într-un film psihedelic, atracția acestui Crăciun, aflată în careul de piatră galbenă al primăriei din Bruxelles e globul lunii. Mulți încercă selfie-ul cariatidă, cîțiva romantici desenează orbite circulare în jurul ei…

(foto, decembrie 2017, ”Grand Place” din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Iată o icoană completă, complexă și corectă teologic a Nașterii Domnului. Cine mai știe semnificațiile atîtor scene simboloce, în care îngerii cîntă și dansează! Un tablou în care fantezia iconarului a adăugat, între personajele din planul apropiat, un cățeluș dormind! Da, asta înseamă să știi să sugerezi un TIMP DE PACE divină! Ați privit un cățeluș dormind lîngă voi ? Sufletul omului se arată mereu imaginativ și candid! Chiar și atunci cînd se confruntă cu o ”temă” sau o încercare riguroasă, fantezia e veselă, e jucăușă… 😀

Crăciun fericit!

(fotografia unei icoane de școală creto-venețiană, finele sec. al XV-lea, sursa Petit Palais, Paris, ”La Nativité”, Ecole créto-vénitienne, 1480-1500, © Petit Palais; text ©Dumitru Agachi)

Eram printr-a IV-a și în acea iarnă cumplită am văzut cum se lipeau îngerii de geamul mic al grajdului cu iesle pentru vreo patru vite. Pe sticla despărțită de lemnul înnegrit se lipiseră unii de alții de ger, înțepeniți printre cristale, cînd lumina se împrăștia dimineața în culori. Încă din toamnă bunicul înconjura prevăzător grajdul cu snopuri în care punea strujenii cei mai înalți, închidea un fel de cazemată aurie, pînă la streașină, iar spicele se mlădiau toată iarna ca o joacă neîntreruptă sub acoperișul gros de stuf, făcut anume să nu pătrundă frigul… Îmi închipuiam și eram trist că îngerii îndurau aceeași arsură lipindu-se de geamul de gheață, cum simțisem eu de cîteva ori, cînd din grabă am uitat să-mi iau mănușa și am pus mîna pe clanță. Palma se încleșta pe mînerul înghețat și odată mama mi-a desprins-o turnînd ceaiul de tei ce încă nu se răcise, nu pot uita cum m-a fript gerul și nici usturimea care ținea cîteva zile….

Cînd se lumina albastru și soarele ar fi curs din streșini dar nu putea de ger ce era, bunicul muta cîțiva snopi din blindajul foșnitor și deschidea ușa cea mare prin care ieșea vioi norul ce ținuse vitelor de cald… Atunci el dispărea învăluit de norul alb, era pufos și umflat ca lînă scărmănată, din care toată iarna trăgea fusul un fir subțire printre degete și niciodată nu-l termina. Iar norul îl purta într-o clipă cine știe pe unde…

(foto, decembrie 2017, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Cînd am început a IV-a, tata mi-a cumpărat plumieră mare din lemn, lucrată fin, lustruită ca o vioară făcută la Reghin… Avea loc pentru radieră și locușoare multe pentru ”culori”, să stea perfect ascuțite. După un timp s-a colorat ”pastel”, peste tot era pătată de cerneală și nu-mi mai plăcea, dar zornăiau culorile în ea ca bețele pe tamburină și cînd alergam cu ghiozdanul-vibrafon în spate cream o simfonie colosală, a fost singura și convingătoarea mea activitate muzicală!

După dealuri i-am văzut fumînd și dracu m-a pus să-i spun bunicii, în prima duminică preotul a știut și de la el și preuteasa-învățătoare. Cei trei mi-au luat plumiera de ciudă c-am fluierat în biserică și-au spart-o de tot după dealuri, atunci am păcătuit pentru prima dată, plîngînd, dorindu-mi cumplit să moară cei trei…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 1 noiembrie 2017, ”Les Lacs des l’Eau d’Heure”; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)