După dealuri

Cînd am început a IV-a, tata mi-a cumpărat plumieră mare din lemn, lucrată fin, lustruită ca o vioară făcută la Reghin… Avea loc pentru radieră și locușoare multe pentru ”culori”, să stea perfect ascuțite. După un timp s-a colorat ”pastel”, peste tot era pătată de cerneală și nu-mi mai plăcea, dar zornăiau culorile în ea ca bețele pe tamburină și cînd alergam cu ghiozdanul-vibrafon în spate cream o simfonie colosală, a fost singura și convingătoarea mea activitate muzicală!

După dealuri i-am văzut fumînd și dracu m-a pus să-i spun bunicii, în prima duminică preotul a știut și de la el și preuteasa-învățătoare. Cei trei mi-au luat plumiera de ciudă c-am fluierat în biserică și-au spart-o de tot după dealuri, atunci am păcătuit pentru prima dată, plîngînd, dorindu-mi cumplit să moară cei trei…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 1 noiembrie 2017, ”Les Lacs des l’Eau d’Heure”; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Cineva m-a lăudat, cîndva…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Într-a IV-a am avut istorie și poate că ăsta o fi fost motivul pentru care învățătoarea-preuteasă mi-a scris pe cartea pentru premiu: ”Să ajungi istoric!” Atît mi-a scris, lapidar și și-a pus semnătura ei cu nume neobișnuit prin sat, Ecaterina. Era o cărțulie repovestită, ”Întoarcerea lui Ulise în Itaca”. Toată vara aceea imaginam și vedeam momentul în care Ulise încoardă arcul și mîngîiam un cățelandru alb și frumos, spunîndu-i că-i foarte bătrîn și plin de purici ca Argus.
Mult mai tîrziu și-a amintit învățătoarea că-i plăcea cum alăturam neobișnuit unele cuvinte și că dintre mulți pe care-i școlise, ea credea că voi ajunge ”intelectual”. N-am reușit să am nici o ”specialitate” intelectuală și mă bucur enorm pentru asta!

(fotografie, 1 noiembrie 2017, Auderghem, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Chipul Madonei (”școala” din Siena la BOZAR, 2014)

Printre cele mai rafinate reprezentări ale Madonei sau mai degrabă a posturii sale matern-protectivă sînt cele create de ”școala” de pictură din Siena. Școală în sens de iradiere de la un pictor la altul, între 1200 și 1500, a științei artei lor, a rafinamentului în toată paleta termenului, de la frumusețea chipului, la intensitatea privirii și stilistica plasării luminii, pînă la gingășia pe care o regăsești în sensibilitatea cea mai ingenuă. E ceea ce reușește să-mi transmită expoziția de la BOZAR Bruxelles. Școala își are rădăcinile în arta răsăriteană, de acolo își extrage tehnica de transfigurare, cu ”anatomia” ei celestă. E puntea între pictura paleologă și ceea ce urma a fi regăsirea umanului în expresivitatea renașterii. Uitînd de încadrarea abstractă a Madonei (Hodigitria) într-o scenă de templu, între zidurile lui sau pur și simplu de reprezentarea fătră decor, unul dintre elevii îndrăzneți ai școlii a pictat un peisaj care să o învăluie, unul frumos și concret. E unul dintre cele mai însuflețite peisaje și una dintre cele mai frumoase icoane. Sublimul în artă e o formulă închisă, e mai degrabă puncul ei intangibil. Și, totuși, uneori ceva îmi oferă sansa să mi-l apropii. Starea mea la o astfel de întîlnire e dincolo de estetic, e mai degrabă un ”tremur” dincolo de exprimabil. (BOZAR reușește să aducă de două ori pe an, între vacanțele care golesc orașul, expoziții de anvergură! Adună capodopere de pe unde sînt ele răsfirate. Expoziția icoaneelor din Siena vine de la pinacoteca de acolo dar și de la Rouen, unde s-a întîmplat să fie o colecție.)

Giovanni di Paolo La Vierge de l’humilité c. 1450 (Inv. 206), tempera sur panneau (avec encadrement d’origine) 62 x 47,5 cm Siena, Pinacoteca Nazionale

Craciun fericit!