Tag Archive: Lac


Dorina avea nasul cîrn. Sau Claudia avea nasul cîrn. Sau poate că amîndouă aveau nasul cîrn, nici nu mai știu… Dorina nu era o fetiță ca altele, era băiețoasă. În iarna dintr-a IV-a, Dorina ne-a spulberat pe toți erotic venind cu pantaloni strîmți cum nu mai văzusem și patine cum iarăși nu mai văzusem pe niște bocanci mici, negri, milităroși, lustruiți, țepeni, înalți cu șireturi…
Ne dădeam pe ghiață fiecare cum puteam, alergînd doi, trei pași, lunecînd poticnit cîțiva metri. Însă Dorina zbura pînă departe periculos pe dealul școlii. Învățătoarea-preuteasă striga după ea, ”Dorina, Dorina, oprește-te!” De băiețoasă ce era Dorina a făcut școala de securitate.

(fotografie, 1 noiembrie 2017, ”Les Lacs des l’Eau d’Heure”; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Bruxelles și-a păstrat lacurile, deși voința urbanistică, așa cum a fost mereu contra naturii, a făcut ca rîurile sale să fie trecute în canalizari subterane… Însă lacurile s-au păstrat, sînt peste tot, mai mari sau mai mici fac viața bruxelezului suportabilă în weekenduri, mai ales dacă norii proverbiali s-au retras pentru o zi… Marea libertate a parcului, asta caută cu toții!

Cenușie, metalică, asperitățile ei netezite de undele apei… Lacul adauga chip halucinant unei liniști urbane ce părea dincolo de vremi, așa cum jumătatea de roată, întregită în reflectarea ei acvatică, mișcătoare, o adîncește și mai mult…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto 17.12.2016, lacul Tenreuken din Bruxelles; lacul se află în unul din imensele parcuri din oraș…)

img_7315w
Ceea ce are Bruxelles cu totul special, deși ghidurile turistice nu scriu despre ele, sînt imensele lui parcuri, unele amintind de pădurea de fagi care înconjoară orașul… E, cumva, explicabil: patrimoniul vechi e masiv și bine conservat, iar Art Nouveau și modernismul au lăsat moșteniri substanțiale… Însă odată cu reîntoarcerea lumii la natură, poți descoperi la Bruxelles ceea ce nu a fost niciodată uitat: parcul, gazonul, păsăretul, tihna, convivialitatea… Fotografiile sînt dintr-un parc bruxelez cu arome tomnatice tari, ca un calvados arămit în butoi de stejar, pe care l-am băut amintindu-mi de vara normandă…

img_7324w

img_7335w

Dacă Elena, Andra, Ştefana  au atacat teme „noroase” eu am, oarecum lăturalnică de sine, o (bună) dispoziţie pentru facil, pentru intermetzzo. În locul unei înnegurate închideri într-o idee, visez la un hedonic dejun pe iarbă, iar în lipsa ierbii, cum devine după anotimp, prefer o plimbare pe malul apei… Într-o dimineaţă senină am înţeles că m-a prins „sentimentul” ei jucăuş, cu vibraţiile speciale din pământ, de pe ceaţa diafană şi din apă. Nu credeam că păsăretul, al cărui natură e între apă şi cer, să arate o plăcere sofisticată a îmbăierii. Văzusem, pînă acum cîteva zile, în alunecarea pe apă a păsării, a lebedei chiar, numai un fel simplu de a umbla. Priveam ceaikovskianul balet al lebedelor doar metaforic. Pînă într-o diminează în care s-a înseninat dintr-o dată, după cîteva zile cu ploi şi cînd am văzut un spectacol al băii, prelungite minute bune în multe locuri pe lac, cu sonoritatea unică a ”corului” ce bătea apa cu aripile…

Foto D. Agachi, 12.02.2011, Lac senin la Rouge-Cloître, Bruxelles