După dealuri

Cînd am început a IV-a, tata mi-a cumpărat plumieră mare din lemn, lucrată fin, lustruită ca o vioară făcută la Reghin… Avea loc pentru radieră și locușoare multe pentru ”culori”, să stea perfect ascuțite. După un timp s-a colorat ”pastel”, peste tot era pătată de cerneală și nu-mi mai plăcea, dar zornăiau culorile în ea ca bețele pe tamburină și cînd alergam cu ghiozdanul-vibrafon în spate cream o simfonie colosală, a fost singura și convingătoarea mea activitate muzicală!

După dealuri i-am văzut fumînd și dracu m-a pus să-i spun bunicii, în prima duminică preotul a știut și de la el și preuteasa-învățătoare. Cei trei mi-au luat plumiera de ciudă c-am fluierat în biserică și-au spart-o de tot după dealuri, atunci am păcătuit pentru prima dată, plîngînd, dorindu-mi cumplit să moară cei trei…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 1 noiembrie 2017, ”Les Lacs des l’Eau d’Heure”; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Dorina

Dorina avea nasul cîrn. Sau Claudia avea nasul cîrn. Sau poate că amîndouă aveau nasul cîrn, nici nu mai știu… Dorina nu era o fetiță ca altele, era băiețoasă. În iarna dintr-a IV-a, Dorina ne-a spulberat pe toți erotic venind cu pantaloni strîmți cum nu mai văzusem și patine cum iarăși nu mai văzusem pe niște bocanci mici, negri, milităroși, lustruiți, țepeni, înalți cu șireturi…
Ne dădeam pe ghiață fiecare cum puteam, alergînd doi, trei pași, lunecînd poticnit cîțiva metri. Însă Dorina zbura pînă departe periculos pe dealul școlii. Învățătoarea-preuteasă striga după ea, ”Dorina, Dorina, oprește-te!” De băiețoasă ce era Dorina a făcut școala de securitate.

(fotografie, 1 noiembrie 2017, ”Les Lacs des l’Eau d’Heure”; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Orchestra veselă din fabulosul parc Tervuren…

Nu știu de ce, de cîte ori revăd arteziana aceea ludică mă apucă rîsul. Genuin, limpede, intens. Poate că sînt eu mai infantil emoțional și din cauza asta cîteva momente de joc muzical cu apa mă ”înveselesc” inexplicabil! Sau poate că sculptorul a reușit să surprindă atît de firesc o scenă veselă, ca un izbutit desen animat de șuvoaie muzicale, încăt fantazia mă fură, ca și pe alții…

(fotografii din 24 septembrie 2017, parcul Tervuren de lîngă Bruxelles pe o lumină superbă; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

O zi însorită…

Mai puțin decît proverbiala Olandă, Belgia e străbătută și ea de canale de la un capăt la altul și, mai ales, în Flandra, pe lîngă Anvers… Ele transportă dar și impun cumva ritmul vieții, de la agricultură pînă la plimbare, cînd nu ai ce face altceva… Nu mai spun că a fi mereu în mișcare, pe apă și pe lîngă ea, e un fapt cotidian… (foto, 18.02.2017)

O jumătate de oră prin Lier… Amintiri din orașul acvatic

Pietrele străzii vechi se cufundă cumva nefiresc în undele apei și doar doi stîlpi, de prea multe ori loviți de cei care tentau calea șoaptelor îi opresc încă pe visători ori simpli imprudenți să se piardă, cu toate ale lor, în liniștea luminoasă…

(foto 23.12.2016, Lier, Belgia)