Tag Archive: Ger


Eram printr-a IV-a și în acea iarnă cumplită am văzut cum se lipeau îngerii de geamul mic al grajdului cu iesle pentru vreo patru vite. Pe sticla despărțită de lemnul înnegrit se lipiseră unii de alții de ger, înțepeniți printre cristale, cînd lumina se împrăștia dimineața în culori. Încă din toamnă bunicul înconjura prevăzător grajdul cu snopuri în care punea strujenii cei mai înalți, închidea un fel de cazemată aurie, pînă la streașină, iar spicele se mlădiau toată iarna ca o joacă neîntreruptă sub acoperișul gros de stuf, făcut anume să nu pătrundă frigul… Îmi închipuiam și eram trist că îngerii îndurau aceeași arsură lipindu-se de geamul de gheață, cum simțisem eu de cîteva ori, cînd din grabă am uitat să-mi iau mănușa și am pus mîna pe clanță. Palma se încleșta pe mînerul înghețat și odată mama mi-a desprins-o turnînd ceaiul de tei ce încă nu se răcise, nu pot uita cum m-a fript gerul și nici usturimea care ținea cîteva zile….

Cînd se lumina albastru și soarele ar fi curs din streșini dar nu putea de ger ce era, bunicul muta cîțiva snopi din blindajul foșnitor și deschidea ușa cea mare prin care ieșea vioi norul ce ținuse vitelor de cald… Atunci el dispărea învăluit de norul alb, era pufos și umflat ca lînă scărmănată, din care toată iarna trăgea fusul un fir subțire printre degete și niciodată nu-l termina. Iar norul îl purta într-o clipă cine știe pe unde…

(foto, decembrie 2017, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Koln de la romanic și gotic pînă astăzi, cînd laicul a cîștigat totul într-o perspectivă fără certitudini, de la statui din înalt la antene și îndepărtare de celest… (foto, 28.12.2016, pe la ora 9 dimineața)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Priviri

Din prea mare grabă cred, se spune că iarna e lipsită de „culoare”. Cu o respiraţie în plus, pe care să nu o consumi în ritmul unui pas alert ci al unui popas, ai libertatea de a vedea subtile coloraţii pe lăstarii ce-şi aşteaptă înfrunzirea… E un „rug aprins”, în alt sens.

Scribi harnici

„Viitorul şi trecutul / Sunt a filei două feţe,” sau o privire prin Zona tarkovskiană.

Elena vorbeşte despre răgazul de a gîndi, ei da, la frumuseţea lumii, pentru a nu rămîne suflete goale, informe, în şuvoiul de suflete! Despre un om „prea personal”, multiplicat, trăitor „numai pe plan exterior”, spune Ernest Bernea, într-o selecţie de citate, precedată de o confesiune, a Ilincăi Bernea. Andra e în vacanţă şi Lapi se bucura, deşi „maturitatea”, insidioasă, i-a şterpelit negreala de pe nas…
(Foto D. Agachi, 30.01.2011; Parc de Woluwé, Bruxelles)

Înserare

Am luat-o pe o alee perfect rectilinie şi aveam să aflu că era vechiul traseu al căii ferate Bruxelles – Tervueren. Rambleul înalt, cu laterale abrupte,  lasă o impresie stranie, că păşeşti pe acoperişurile caselor, că te afli pe o lungă punte suspendată.

Aleea coboară lin, cu o pantă inginerească, nimic nu e accidental, în Parc de Woluwé.

(Foto D. Agachi, 29.01.2011)

Senin

Dimineaţă am ieşit să muşc dintr-o felie de ger. Îl găsesc mai proaspăt, cu gust de croasant la Rouge-Cloître. Era un senin belgian difuz, care se artă rar. Andra e plecată în vacanţă şi bruma scîrţîie sub pașii mei singuri… Lumina răsfirată de arbori joacă zglobiu, călduţ, ca muzica lui Monteverdi, pe care mi-o amintise Sorin Usca. Cu Orfeu al lui Monteverdi, dar şi plutind pe zefirul său, gerul e doar o blîndă aşteptare a primăverii.

(Foto D. Agachi, 29.01.2011; O dimineaţă la Rouge-Cloître, Bruxelles)