Acești porci care ne guvernează…

Onorabilul Liviu Antonesei face pe blog istoria unui titlu cu anume carieră literară și publicistică, în varii asocieri: ”acești… bolnavi, nebuni, idioți care ne guvernează”. În viziunea lui Antonesei, ”marțafoi” ar defini guvernantul român al momentului: ”marţafoi, cred (L.A.), li se potriveşte, că relevă şi prostia, şi reaua credinţă, şi spiritul de învîrteală, dar şi lipsa lor de însemnătate reală, de substanţă antropologică.”

Desigur! Doar că mi-am adus aminte de Orwel. În ferma politică porcii (ne) guvernează și administrează. Și așa va fi! Porcul albit în opoziție și cel alb ca inocența din ONG-uri e programat ”genetic” să ”devină” (cîtă ”substanță” ontologică!) un diform porcoi negru, îndată ce ajunge în scaunul de guvernare… În fine, pamfletul lui Liviu Antonesei e unul dintre cele mai ”noduroase” și tari (con)textualizări.

Punct!

Începe să-mi fie jenă să mai public pe blog. Ce mai pot spune gîndurile mele interiorizate, ce mai poate o metaforă dezveli din ascunsul lumii, cînd în ţară se petrec atrocități. M-am surprins în postura de naiv. Cum nu am acces decît la presa de pe internet, nici nu ştiam că guvernanţii avansează fără oprelişti în inimaginabil! Am găsit „ştirea” amară pe blog-ul Elenei, apoi am citit revolta Ilincăi Bernea. Nu reuşesc să înţeleg cum poate fi cu putinţă ca orăşenii să lase ca spitalul din oraşul lor să fie închis. Nu înţeleg de unde atîta gol de oameni, de voinţă de a opri ce este de neacceptat. Ce s-a întîmplat cu fibra naţională, ce este suprimat acolo? Şi dacă cineva are vocaţia martirajului, la ce foloseşte? Mă tot gîndesc la acel om care s-a aruncat în golul Parlamentului României. Mai vorbeşte cineva de asta? Ce gol o fi simţit în sufletul său, încît a considerat că golul fizic, hăul, e formula finală de protest! Şi cît de dramatic o fi înţeles după aceea că România e un gol de oameni. Preiau un comentariu de aiurea, de pe un forum: „Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere… televiziunile vorbesc de Egipt, politicienii se bat pentru funcţii în Parlament… ce minunăţie de neam suntem!!!”

(Foto D. Agachi, Popor, 5.04.2011, dimineaţa)

Oglinda spartă

Foto Elena Agachi

Astăzi am vorbit cu un medic. Se grăbea, avînd întîlnire cu o doctoriţă tocmai ajunsă în Belgia şi care îl rugase sa o ajute. În timp ce îmi spunea „e îngrozitor ce se întîmplă cu România, toţi medicii vor să plece”, i-a sunat telefonul, aveam să înţeleg că îl apelase un „doctor militar”, o cunoştinţă veche, spunîndu-i că ar vrea să plece din ţară… „Tu ştii, Dumitru, ce bun e tipu ăsta” mi-a spus, „ce carte serioasă au făcut ăştia în armată”… Dacă pînă nu demult medicii plecau pe baza unei recrutări, avînd certitutini în ce priveşte locul unde vor ajunge şi ce vor face, acum unii, era şi cazul doctoriţei, îşi iau lumea în cap şi bat pe la uşi căutîndu-şi de lucru… De fapt, „îngrozitor” e că „toţi” vor să plece, i-am amintit şi am accentuat „toţi”, dacă profesorii ar fi admişi să predea în occident, trenurile ar arăta la fel ca în vremea „foametei”. A zîmbit şi s-a grăbit spre întîlnirea lui. E un episod, sunt impresii dincolo de statistici, dincolo de politichie. Dacă la începutul anilor 90 a fost un exod al celor care nu mai puteau suporta, de ceva timp exodul se repetă. De data asta cei care nu(-i) mai suportă, care nu mai vor să-i vadă sunt de toate vîrstele, care şi cum poate. Aşa arată „sentimentul românesc” acum! În fond e doar unul gol, al deznădejdii. Se mai vorbeşte de ceva înălţător în mediul românesc? Ar fi ridicol! Toată telenovela e doar un joc politic. Mă şi amuz de fraierii de la pdl care, o bună bucată de timp, euforizaţi, au „făcut-o” fără perdea. Şi au fost lăsaţi, tocmai pentru a fi văzuţi în exerciţiul plăcerii, încît să fie percepuţi ca atare în conştiinţa publică. Urmarea, despre fraieri se poate spune orice, efectul fiind maxim, e oarecum similar cu opinia imuabilă despre o prostituată intrată deja în folclor… Condiţia ei, ca şi a politicianului, ca şi a fraerilor din pdl, e de la sine înţeleasă. Strategia de imagine e simplă, iar dexteritatea unei viclenii exersate o transformă într-o armă redutabilă. Despre corupţia de la „ceilalţi”, cu tot cu mogulii lor, nu se mai putea vorbi cu spor! Ar fi rîs şi curcile, demult ieşite din ouăle cuiva, prin 2004, iar de atunci parcă a trecut un veac de ticăloşie. Ce va urma e uşor de anticipat: pdl va fi noua „oglindă” pe care o va sparge preşedintele, din moment ce în cioburi se va vedea mai bine cine e cel mai justiţiar din ţară. Şi cred că nici nu se gîndesc pdliştii ce dosare groase, pline cu chitanţe şi alte „înscrisuri” s-au cusut la DNA. Iar acum, care e mai ager de minte şi se prinde, va încerca să găsească cîte o găurică (de şarpe!) să-şi caute adăpost, însă destui vor rămîne pe dinafară de mulţi ce sînt, după ce, în vremuri (aparent) bune, au proliferat! Scenariul poate continua: cînd, în disperare de cauze penale, pdleii vor pune mînă de la mînă şi vor vota alături de „ceilalţi”, prin primăvară, „suspendarea” (preşedintelui, la constituţie încă nu mă gîndesc!), locatarul tocmai scos din Cotroceni va tuna în faţa poporului, cu destulă credibilitate, despre coaliţia celo vreo 400, ca mai acu nişte ani despre 322, care vor să scape de mîn(i)a dreaptă a justiţiei. Care credeţi că va fi rezultatul referendumului? Ei, na, nu aţi ghicit! Dacă nu cumva toate scenariile astea, uşor de creionat pe hîrtie, nu vor fi spulberate de ceva de inspiraţie nord-africană, că parcă se potrivesc pe undeva circumstanţele, pentru un ochi atent mai degrabă la economia frustă a pîntecului (social, desigur), decît la jocurile de-a pdl. Despre strategia de „oglindă goală” şi spartă a preşedintelui a scris profetic un poet. Profetul ar vrea să se înţeleagă altceva, însă subtextul îl trădează. Textul profetic e ticălos! E însă bine de citit, chiar dacă pe alocuri provoacă stări (de repulsie) care te fac să îl arunci. Ţintele prinse în reuşitul exerciţiu stilistic de maculare sînt multe, aş spune cam toate cîte se văd în „oglinda” politică. Tocmai în a vorbi sentimental şi dezamăgit despre adevăruri dureroase omiţînd cu bună ştiinţă unul, constă ticăloşia. E omis tocmai „tatăl minciunii”. Păi după chipul şi asemănarea cui a fost restilizat pdl ? (extras din FSN, zice poetul). După chipul preşedintelui, el l-a făcut mai  funcţional decît era, dar tocmai asta trece sub tăcere profeţia! Ceea ce de fapt doare la vîrf şi primeşte puţină alinare poetică e prezent în text, strecurat într-o propoziţie simplă: „Azi buldogul muşcă mâna care l-a hrănit.” Asta e supărarea, iar în inefabilul metaforei plutesc doi zombi: buldogul e insuşi partidul pe care „mîna” l-a hrănit cu voturi, procente şi privilegii iar, pentru cunoscători, ei, da, de data asta aţi ghicit, e „buldogu”, cum, nu-l ştiţi pe buldogu, nu ştiţi la cine se referă poetul? Incredibil, dar toată lumea ştie! Şi cu ce l-a hrănit „mîna”? Exact!, cu papa-bun! Profeţia poetului ne spune că mai e un pic de timp, e ceasul 11 şi mai întrevede, ca un profet veritabil, o şansă: un nou partid, o arcă a salvării (naţionale) şi sunt deja înşirate nişte nume… „Dragă stolo” nu mai e printre ele… O profeţie a făcut şi Vania: la mulţi, ani mulţi de reeducare prin munca (silnică, zice el).

Temă închisă

În transa mea, ca un nevrotic revoltat, sigur că nu dorm când trec, spre exemplu, pe lângă sediul Comisiei Europene din Bruxelles, unde e cât se poate de observabil un banner agăţat de clădire. Dacă unii „europeni” înţeleg că stoparea sărăciei e un deziderat care trebuie asumat, mă tot întreb de ce guvernanţii de pe Dâmboviţa fac tot ce e politic, administrativ, economic şi neomeneşte posibil pentru a o adânci. Iată şi câteva spuse de prin presa de aici, comentarii la radio nu teze sofisticate (într-o tălmăcire liberă): criza e pe sfârşite, cu excepţia a trei ţări, Grecia, România şi Venezuela, însă, dintre ele, România are şanse de redresare reduse cu actuala guvernare (ca sa nu spună, „vasăzică că nu le are”!)… Sau: România şi-a impus cel mai sever program de austeritate, peste Grecia! Are careva o explicaţie raţională pentru asta ?

Oricum, mi-am propus să închid nevrozele pe tema asta. Nu pot uita replica finală a unui film de Pintilie, „lasă-i să moară proşti!” şi vreau sa o pun în practică; poate cunoscutul regizor avea în vedere o lume încăpătoare, eu mă rezum la politicieni!

Impresii (de sub trenul de aterizare)…

24.06. Te obişnuieşti cu toate, cu propriul loc în lume poate că eşti cel mai obişnuit… Te obişnuieşti cu verdele, cu diluviul, canicula, cu râul, dintr-o dată neprieten, cu propriul orizont, din ce în ce mai degradat. Tocmai asta mi-aş fi dorit să evit, obsevaţiile după o ieşire din obişnuinţă, care vor fi părând snoabe, aşa cum şi mie îmi par… Proaspăt aterizat, sunt într-un tren care merge prin Câmpia Română şi apoi printre dealurile Moldovei, iar eu închid ochii uneori. Nu o fac spre a vedea cu ochii minţii altceva, eventual locuri de aiurea, pur şi simplu sunt momente în care nu mai vreau să văd; e un refuz voluntar. Când, totuşi, privesc de o parte şi de alta a căii ferate am impresia, uneori de o covârşitoare forţă, că locurile sunt părăsite, că ţara e pustie de ea însăşi: un lan de grâu în pârg e copleşit de stufăriş, şi pare o mlaştină; pe marginea unui drum au rămas scheletele uscate ale plopilor, foarte înalţi, înfipte în prea verdele din jur. Un impozant panou portocaliu trimite în lumea reală: ocazii.ro. Scheletele vegetale nu au nici pe departe lugubrul înegritelor schelete de fabrici şi uzine… Sunt multe, sunt peste tot, Mărăşeşti, Adjud… Poate că deja acele locuri au intrat în folclorul local, iar pe „la fabrică” nu e bine să mai calci, dacă nu vrei să fii absorbit într-o altă dimensiune! Prin gări, printre pietrele colţuroase dintre şine umblă câini cu priviri foarte abătute…

25.06. În buimăceala generală se adaugă zilnic o prizare de realitate ca de auroloc. Aburii îi cuprind pe toţi, toţi însemnând o bună parte a poporului român! La ora asta cred că fiecare român e foarte informat! Nu cred că sunt mulţi care ignoră ştirile psihotice. Şi câţi mai pot suporta: pensii, salarii, inundaţii, coduri, FMI, bani…

M-am aflat în piaţă, cu suculenţa parfumurilor de legume proaspete, de cireşe de Cotnari şi de flori de tei…

26.06. Deja e o stare de lehamete la gândul că orice este posibil. Spre exemplu, dacă s-ar anunţa că tocmai, în urma nu ştiu cărui experiment sau datorită unei „forţe majore”, o gaură s-a căscat sub ţară, gândul care s-ar naşte a lehamete în minţile buimăcite ale românilor ar fi ceva de genul „era de aşteptat… nu e de mirare!”

E o stare de năduşeală, o ploaie abundentă, o pâclă deasă, viituri de ştiri şi întrebări pertinente puse ca un strat gros de aluviuni. Una dintre întrebări e cine plateşte ? Care coaliţie de guvernare? Care guvernare? Doar un orb ar putea să nu vadă, măcar cu ochii minţii, că guvernarea e personală a preşedintelui şi că e, pe zi ce trece, tot mai autoritară. De plătit… sunt 22 de milioane de plătitori (pentru cei care au lipsit de la vot şi pentru cei care au votat turmentaţi)… Pe nota de plată scrie deja, pe Vieţile Acestea, TVA 24 % (printre cele mai mari din Europa!). Mulţi dintre români au văzut că mâncarea în România avea, de ani buni, acelaşi preţ ca în Europa (deşi în această ţărişoară se află cea mai săracă regiune din uniune!) Acum mâncarea din ţară va fi cu destule procente mai scumpă!  Şi plăteşte românul neaoş, nu turcul!