N-au decît de pus ștampila

Nu mai am chef să vorbesc despre Băsescu, dacă va fi sau nu demis și cîți trebuie să meargă la vot pentru a-i lua rangul de președinte. Nu am nevoie nici de ”campania” celor care încearcă să-mi spună bazaconii, să mă convingă cît de ”democrat” e Băsescu în cuget și-n simțiri și cum va fi, fără el, ”statul de strîmb”, după ce 8 ani de cînd e președinte am trăit în ”statul de drept(i)”! Chinurile prea multora prin platouri de televiziuni, pe bloguri și FB sînt inutile, cel puțin pentru mine. M-am convins demult ce ”marfă” e Băsescu! Cei din parlament au creat condițiile demiterii printr-o ”ambuscadă” pusă la punct cu oarecare pricepere. De acum încolo contează cine ce vrea: vor alegătorii ca Băsescu să fie trimis la origini în PDL sau în vreo nouă republică securistă, au libertatea să bage voturi cu DA în urne! E poporul votant în concediu și nu-l interesează referendumul, ori poate că vrea să trăiască chiriaș în țara lui Băsescu, e liber să i-o dea înapoi pe mînă, la țară mă refer, să le tacă gura și prihăniților îmbrăcați în alb…

(Foto D. Agachi, graffiti, Rue du Colombier, Bruxelles)

Dilemele cetățeanului turmentat

Pe la amiază, adică înainte de masă, șlefuiam la adresa guvernanților lui băsescu și mai ales la adresa lui, o retorică adecvată dar nereproductibilă dincolo de spațiul intim. După bucatele mîncate într-un adevărat spirit al Crăciunului, sarcasmul meu s-a mai domolit, probabil ca și al multora care, cu ocazia sărbătorilor uită, pe o vreme călduță, că li se pregătește mereu ceva. O mîncare bună face uitarea ușoară iar asta știu și ticăloșii politici. Mai toată lumea a uitat că între ignat și Crăciun democrația a fost încă odată asomată prin legea comasării alegerilor. Boc a clămpănit ca limba caprei cîteva cuvinte, moțiunea de cenzură a picat și legea comasării a trecut.  Legea comasării alegerilor care va să zică. Se vede a nu știu cîta oară, că actuala putere pedelistă e capabilă de furt (în acest caz politic) foarte calificat. Comasarea e noua lor izbîndă. Ce s-a furat?, ar putea întreba mulți. Păi drepul fiecăruia de a fi adus la putere prin alegeri la termen. Dreptul acela garantat de constituție de a fi ales… Socotind vreo 2 tururi la votare, cu unele, cu altele, furtul e cam de 6 luni. Rău e că se și dă, fără legitimitate, dreptul celor deja aflați în scaune, primari sau consilieri, de a hotărî în aceleași 6 luni. Mai grav e că se creează condițiile unui furt de și mai mari proporții la alegerile generale: conservîndu-și actualele structuri locale de putere, băsescu și ai lui se pot folosi de orice manevră ilicită care să le aducă voturi sau prin care  să le poată fura de la ceilalți. De fapt, aducătoare de voturi e însăși confuzia pură și simplă. Dilemele cetățeanului turmentat apropitar sau pauper se vor adînci, mahmureala fiind totală: ba (se) va înteba ”Cetăţeanul: Vorba e… eu pentru cine votez?…”, ba, într-un moment de pierdere completă, eu ce votez? Ei, clarifică-l, să te văd, onorabile! Cetățeanul se va fîstîci de-a dreptul și tot prost va ieși de la urne!

Oglinda spartă

Foto Elena Agachi

Astăzi am vorbit cu un medic. Se grăbea, avînd întîlnire cu o doctoriţă tocmai ajunsă în Belgia şi care îl rugase sa o ajute. În timp ce îmi spunea „e îngrozitor ce se întîmplă cu România, toţi medicii vor să plece”, i-a sunat telefonul, aveam să înţeleg că îl apelase un „doctor militar”, o cunoştinţă veche, spunîndu-i că ar vrea să plece din ţară… „Tu ştii, Dumitru, ce bun e tipu ăsta” mi-a spus, „ce carte serioasă au făcut ăştia în armată”… Dacă pînă nu demult medicii plecau pe baza unei recrutări, avînd certitutini în ce priveşte locul unde vor ajunge şi ce vor face, acum unii, era şi cazul doctoriţei, îşi iau lumea în cap şi bat pe la uşi căutîndu-şi de lucru… De fapt, „îngrozitor” e că „toţi” vor să plece, i-am amintit şi am accentuat „toţi”, dacă profesorii ar fi admişi să predea în occident, trenurile ar arăta la fel ca în vremea „foametei”. A zîmbit şi s-a grăbit spre întîlnirea lui. E un episod, sunt impresii dincolo de statistici, dincolo de politichie. Dacă la începutul anilor 90 a fost un exod al celor care nu mai puteau suporta, de ceva timp exodul se repetă. De data asta cei care nu(-i) mai suportă, care nu mai vor să-i vadă sunt de toate vîrstele, care şi cum poate. Aşa arată „sentimentul românesc” acum! În fond e doar unul gol, al deznădejdii. Se mai vorbeşte de ceva înălţător în mediul românesc? Ar fi ridicol! Toată telenovela e doar un joc politic. Mă şi amuz de fraierii de la pdl care, o bună bucată de timp, euforizaţi, au „făcut-o” fără perdea. Şi au fost lăsaţi, tocmai pentru a fi văzuţi în exerciţiul plăcerii, încît să fie percepuţi ca atare în conştiinţa publică. Urmarea, despre fraieri se poate spune orice, efectul fiind maxim, e oarecum similar cu opinia imuabilă despre o prostituată intrată deja în folclor… Condiţia ei, ca şi a politicianului, ca şi a fraerilor din pdl, e de la sine înţeleasă. Strategia de imagine e simplă, iar dexteritatea unei viclenii exersate o transformă într-o armă redutabilă. Despre corupţia de la „ceilalţi”, cu tot cu mogulii lor, nu se mai putea vorbi cu spor! Ar fi rîs şi curcile, demult ieşite din ouăle cuiva, prin 2004, iar de atunci parcă a trecut un veac de ticăloşie. Ce va urma e uşor de anticipat: pdl va fi noua „oglindă” pe care o va sparge preşedintele, din moment ce în cioburi se va vedea mai bine cine e cel mai justiţiar din ţară. Şi cred că nici nu se gîndesc pdliştii ce dosare groase, pline cu chitanţe şi alte „înscrisuri” s-au cusut la DNA. Iar acum, care e mai ager de minte şi se prinde, va încerca să găsească cîte o găurică (de şarpe!) să-şi caute adăpost, însă destui vor rămîne pe dinafară de mulţi ce sînt, după ce, în vremuri (aparent) bune, au proliferat! Scenariul poate continua: cînd, în disperare de cauze penale, pdleii vor pune mînă de la mînă şi vor vota alături de „ceilalţi”, prin primăvară, „suspendarea” (preşedintelui, la constituţie încă nu mă gîndesc!), locatarul tocmai scos din Cotroceni va tuna în faţa poporului, cu destulă credibilitate, despre coaliţia celo vreo 400, ca mai acu nişte ani despre 322, care vor să scape de mîn(i)a dreaptă a justiţiei. Care credeţi că va fi rezultatul referendumului? Ei, na, nu aţi ghicit! Dacă nu cumva toate scenariile astea, uşor de creionat pe hîrtie, nu vor fi spulberate de ceva de inspiraţie nord-africană, că parcă se potrivesc pe undeva circumstanţele, pentru un ochi atent mai degrabă la economia frustă a pîntecului (social, desigur), decît la jocurile de-a pdl. Despre strategia de „oglindă goală” şi spartă a preşedintelui a scris profetic un poet. Profetul ar vrea să se înţeleagă altceva, însă subtextul îl trădează. Textul profetic e ticălos! E însă bine de citit, chiar dacă pe alocuri provoacă stări (de repulsie) care te fac să îl arunci. Ţintele prinse în reuşitul exerciţiu stilistic de maculare sînt multe, aş spune cam toate cîte se văd în „oglinda” politică. Tocmai în a vorbi sentimental şi dezamăgit despre adevăruri dureroase omiţînd cu bună ştiinţă unul, constă ticăloşia. E omis tocmai „tatăl minciunii”. Păi după chipul şi asemănarea cui a fost restilizat pdl ? (extras din FSN, zice poetul). După chipul preşedintelui, el l-a făcut mai  funcţional decît era, dar tocmai asta trece sub tăcere profeţia! Ceea ce de fapt doare la vîrf şi primeşte puţină alinare poetică e prezent în text, strecurat într-o propoziţie simplă: „Azi buldogul muşcă mâna care l-a hrănit.” Asta e supărarea, iar în inefabilul metaforei plutesc doi zombi: buldogul e insuşi partidul pe care „mîna” l-a hrănit cu voturi, procente şi privilegii iar, pentru cunoscători, ei, da, de data asta aţi ghicit, e „buldogu”, cum, nu-l ştiţi pe buldogu, nu ştiţi la cine se referă poetul? Incredibil, dar toată lumea ştie! Şi cu ce l-a hrănit „mîna”? Exact!, cu papa-bun! Profeţia poetului ne spune că mai e un pic de timp, e ceasul 11 şi mai întrevede, ca un profet veritabil, o şansă: un nou partid, o arcă a salvării (naţionale) şi sunt deja înşirate nişte nume… „Dragă stolo” nu mai e printre ele… O profeţie a făcut şi Vania: la mulţi, ani mulţi de reeducare prin munca (silnică, zice el).

De ce n(i)u !

Pe blogul Genunchiul Lumii am întîlnit cîteva observaţii (lamentaţii) nu inedite, dar corecte! Adaug că primul deceniu după 2000 ne-a găsit cumva cu un proiect! De voia, de nevoia noastră şi a celor care urmau să ne devină „parteneri”, proiectul s-a numit „integrare”! S-a vorbit de marele proiect naţional al Marii Uniri. Cred că următorul, aşa scremut politic şi fără să fie foarte adînc înţeles, a fost „integrarea”! Proiectul postbelic al comunismului nu ne-a aparţinut! A fost impus, a fost schizofrenia unei clici de dezaxaţi, a fost „era ticăloşilor”! Nu a existat o voinţă românească de integrare în spaţiul trasat la Moscova! Nu ştiu dacă percepţia mea este corectă, însă parcă a existat o dorinţă populară, să nu-i spun naţională, pentru „integrarea europeană!” Numai ca actualii, preşedinte şi guvernanţi, au uitat că acest proiect trebuie continuat. „Integrarea” presupune ani şi ani pentru a se realiza ipso facto, iar prima voce pertinentă pe temă ar fi trebuit să fie a preşedintelui. Însă el, pare-se, habar nu are ce înseamnă asta şi, mai ales, nu are dialog „european” pentru a învăţa de la alţii (la orice întîlnire europeană oficială, preşedintele României e mereu singur, lăsat de izbelişte, iar acest fapt e doar partea vizibilă a unui complex proces diplomatic destul de îngheţat, dacă în situaţii oficiale nu există nici un fel de convivialitate, macar de complezentă diplomatică…). Elena i-a zis bine: nimeni-vodă! Amînarea „integrării” în spaţiul de circulaţie liberă al Europei, numitul „spaţiu Schengen”, e una dintre consecinţe. În timp ce alte state îşi urmează calendarul integrării, Estonia adoptînd Euro, România şi-a amânat deja această opţiune. Sunt ţinte concrete ratate. Prin urmare, viitori lideri responsabili, viitoare guvernări şi o trezire naţională vor trebui să-i dea „integrării” oareşicum de capăt… Nu de alta, dar în vreo 10 ani Europa va arata altfel, cu mult schimbată ca instituţii, faţa de cea la care visam prin 2005, iar românii nici nu vor apuca sa înţeleagă ce-a fost şi cu integrarea asta…

(Bruxelles, Foto D. Agachi, 4.01.2011)

Temă închisă

În transa mea, ca un nevrotic revoltat, sigur că nu dorm când trec, spre exemplu, pe lângă sediul Comisiei Europene din Bruxelles, unde e cât se poate de observabil un banner agăţat de clădire. Dacă unii „europeni” înţeleg că stoparea sărăciei e un deziderat care trebuie asumat, mă tot întreb de ce guvernanţii de pe Dâmboviţa fac tot ce e politic, administrativ, economic şi neomeneşte posibil pentru a o adânci. Iată şi câteva spuse de prin presa de aici, comentarii la radio nu teze sofisticate (într-o tălmăcire liberă): criza e pe sfârşite, cu excepţia a trei ţări, Grecia, România şi Venezuela, însă, dintre ele, România are şanse de redresare reduse cu actuala guvernare (ca sa nu spună, „vasăzică că nu le are”!)… Sau: România şi-a impus cel mai sever program de austeritate, peste Grecia! Are careva o explicaţie raţională pentru asta ?

Oricum, mi-am propus să închid nevrozele pe tema asta. Nu pot uita replica finală a unui film de Pintilie, „lasă-i să moară proşti!” şi vreau sa o pun în practică; poate cunoscutul regizor avea în vedere o lume încăpătoare, eu mă rezum la politicieni!