Foto Elena Agachi

Astăzi am vorbit cu un medic. Se grăbea, avînd întîlnire cu o doctoriţă tocmai ajunsă în Belgia şi care îl rugase sa o ajute. În timp ce îmi spunea „e îngrozitor ce se întîmplă cu România, toţi medicii vor să plece”, i-a sunat telefonul, aveam să înţeleg că îl apelase un „doctor militar”, o cunoştinţă veche, spunîndu-i că ar vrea să plece din ţară… „Tu ştii, Dumitru, ce bun e tipu ăsta” mi-a spus, „ce carte serioasă au făcut ăştia în armată”… Dacă pînă nu demult medicii plecau pe baza unei recrutări, avînd certitutini în ce priveşte locul unde vor ajunge şi ce vor face, acum unii, era şi cazul doctoriţei, îşi iau lumea în cap şi bat pe la uşi căutîndu-şi de lucru… De fapt, „îngrozitor” e că „toţi” vor să plece, i-am amintit şi am accentuat „toţi”, dacă profesorii ar fi admişi să predea în occident, trenurile ar arăta la fel ca în vremea „foametei”. A zîmbit şi s-a grăbit spre întîlnirea lui. E un episod, sunt impresii dincolo de statistici, dincolo de politichie. Dacă la începutul anilor 90 a fost un exod al celor care nu mai puteau suporta, de ceva timp exodul se repetă. De data asta cei care nu(-i) mai suportă, care nu mai vor să-i vadă sunt de toate vîrstele, care şi cum poate. Aşa arată „sentimentul românesc” acum! În fond e doar unul gol, al deznădejdii. Se mai vorbeşte de ceva înălţător în mediul românesc? Ar fi ridicol! Toată telenovela e doar un joc politic. Mă şi amuz de fraierii de la pdl care, o bună bucată de timp, euforizaţi, au „făcut-o” fără perdea. Şi au fost lăsaţi, tocmai pentru a fi văzuţi în exerciţiul plăcerii, încît să fie percepuţi ca atare în conştiinţa publică. Urmarea, despre fraieri se poate spune orice, efectul fiind maxim, e oarecum similar cu opinia imuabilă despre o prostituată intrată deja în folclor… Condiţia ei, ca şi a politicianului, ca şi a fraerilor din pdl, e de la sine înţeleasă. Strategia de imagine e simplă, iar dexteritatea unei viclenii exersate o transformă într-o armă redutabilă. Despre corupţia de la „ceilalţi”, cu tot cu mogulii lor, nu se mai putea vorbi cu spor! Ar fi rîs şi curcile, demult ieşite din ouăle cuiva, prin 2004, iar de atunci parcă a trecut un veac de ticăloşie. Ce va urma e uşor de anticipat: pdl va fi noua „oglindă” pe care o va sparge preşedintele, din moment ce în cioburi se va vedea mai bine cine e cel mai justiţiar din ţară. Şi cred că nici nu se gîndesc pdliştii ce dosare groase, pline cu chitanţe şi alte „înscrisuri” s-au cusut la DNA. Iar acum, care e mai ager de minte şi se prinde, va încerca să găsească cîte o găurică (de şarpe!) să-şi caute adăpost, însă destui vor rămîne pe dinafară de mulţi ce sînt, după ce, în vremuri (aparent) bune, au proliferat! Scenariul poate continua: cînd, în disperare de cauze penale, pdleii vor pune mînă de la mînă şi vor vota alături de „ceilalţi”, prin primăvară, „suspendarea” (preşedintelui, la constituţie încă nu mă gîndesc!), locatarul tocmai scos din Cotroceni va tuna în faţa poporului, cu destulă credibilitate, despre coaliţia celo vreo 400, ca mai acu nişte ani despre 322, care vor să scape de mîn(i)a dreaptă a justiţiei. Care credeţi că va fi rezultatul referendumului? Ei, na, nu aţi ghicit! Dacă nu cumva toate scenariile astea, uşor de creionat pe hîrtie, nu vor fi spulberate de ceva de inspiraţie nord-africană, că parcă se potrivesc pe undeva circumstanţele, pentru un ochi atent mai degrabă la economia frustă a pîntecului (social, desigur), decît la jocurile de-a pdl. Despre strategia de „oglindă goală” şi spartă a preşedintelui a scris profetic un poet. Profetul ar vrea să se înţeleagă altceva, însă subtextul îl trădează. Textul profetic e ticălos! E însă bine de citit, chiar dacă pe alocuri provoacă stări (de repulsie) care te fac să îl arunci. Ţintele prinse în reuşitul exerciţiu stilistic de maculare sînt multe, aş spune cam toate cîte se văd în „oglinda” politică. Tocmai în a vorbi sentimental şi dezamăgit despre adevăruri dureroase omiţînd cu bună ştiinţă unul, constă ticăloşia. E omis tocmai „tatăl minciunii”. Păi după chipul şi asemănarea cui a fost restilizat pdl ? (extras din FSN, zice poetul). După chipul preşedintelui, el l-a făcut mai  funcţional decît era, dar tocmai asta trece sub tăcere profeţia! Ceea ce de fapt doare la vîrf şi primeşte puţină alinare poetică e prezent în text, strecurat într-o propoziţie simplă: „Azi buldogul muşcă mâna care l-a hrănit.” Asta e supărarea, iar în inefabilul metaforei plutesc doi zombi: buldogul e insuşi partidul pe care „mîna” l-a hrănit cu voturi, procente şi privilegii iar, pentru cunoscători, ei, da, de data asta aţi ghicit, e „buldogu”, cum, nu-l ştiţi pe buldogu, nu ştiţi la cine se referă poetul? Incredibil, dar toată lumea ştie! Şi cu ce l-a hrănit „mîna”? Exact!, cu papa-bun! Profeţia poetului ne spune că mai e un pic de timp, e ceasul 11 şi mai întrevede, ca un profet veritabil, o şansă: un nou partid, o arcă a salvării (naţionale) şi sunt deja înşirate nişte nume… „Dragă stolo” nu mai e printre ele… O profeţie a făcut şi Vania: la mulţi, ani mulţi de reeducare prin munca (silnică, zice el).

Anunțuri