Începe să-mi fie jenă să mai public pe blog. Ce mai pot spune gîndurile mele interiorizate, ce mai poate o metaforă dezveli din ascunsul lumii, cînd în ţară se petrec atrocități. M-am surprins în postura de naiv. Cum nu am acces decît la presa de pe internet, nici nu ştiam că guvernanţii avansează fără oprelişti în inimaginabil! Am găsit „ştirea” amară pe blog-ul Elenei, apoi am citit revolta Ilincăi Bernea. Nu reuşesc să înţeleg cum poate fi cu putinţă ca orăşenii să lase ca spitalul din oraşul lor să fie închis. Nu înţeleg de unde atîta gol de oameni, de voinţă de a opri ce este de neacceptat. Ce s-a întîmplat cu fibra naţională, ce este suprimat acolo? Şi dacă cineva are vocaţia martirajului, la ce foloseşte? Mă tot gîndesc la acel om care s-a aruncat în golul Parlamentului României. Mai vorbeşte cineva de asta? Ce gol o fi simţit în sufletul său, încît a considerat că golul fizic, hăul, e formula finală de protest! Şi cît de dramatic o fi înţeles după aceea că România e un gol de oameni. Preiau un comentariu de aiurea, de pe un forum: „Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere… televiziunile vorbesc de Egipt, politicienii se bat pentru funcţii în Parlament… ce minunăţie de neam suntem!!!”

(Foto D. Agachi, Popor, 5.04.2011, dimineaţa)

Anunțuri