dumitruagachi”Țipătul” pictat de Munch (prima versiune, 1893) e, poate, cel mai cunoscut gest expresionist! Scena se petrece pe un pod, poate un dig, în bătaia vîntului din larg. Reușita pictorului de a transmite această atmosferă stranie prin ”volute” de culori intense, creează starea care amplifică pînă la insuportabil impresia vie că auzi strigătul mut. Cadrul de natură, așa cum l-a redat pictorul, dă forță straniului…
După 10 ani, un pictor din Ostende, Léon Spilliaert, o figură a expresionismului melancolic, dacă nu chiar tragic, pictează o femeie singură țipînd.
Femeia e surprinsă într-un moment în care vîntul a obosit-o. Abia se mai poate susține de balustrada de fier. E îmbrăcată într-o rochie neagră. Dantela albă accentuează impresia de întunecat. Lumina venind dinspre mare, din spatele femeii, filtrată de ceața care închide perspectiva, dă umbre intense, de parcă digul însuși ar fi lichid, sugerînd o balustradă în derivă. Totul pare mișcător în tabloul metaforic și, totuși, înghețat în negru. În părul femeii e prinsă o fundă, poate o floare roșie, nici nu-ți explici cum rezistă în coafura deșirată de vînt. E un punct de culoare în jocul dintre alb și întunecat. Strigătul intens al măștii e pe măsura groazei de a mai suporta angoasa, vîntul, timpul…
(Léon Spilliaert, ”Rafala”, ”La Rafale”, ”The Gust of Wind”, 1904. Mu.ZEE, Ostende. Ansamblu și detaliu. Am văzut tabloul de dimensiuni reduse, cît un carton obișnuit de desen, în impresionanta expoziție dedicată celor doi maeștri ai locului, Ensor și Spilliaert. Foto, 4.01.2016; text și imagini sub incidența drepturilor de autor)
Dumitru Agachi's Weblog 