Tag Archive: grafica


”Țipătul” pictat de Munch (prima versiune, 1893) e, poate, cel mai cunoscut gest expresionist! Scena se petrece pe un pod, poate un dig, în bătaia vîntului din larg. Reușita pictorului de a transmite această atmosferă stranie prin ”volute” de culori intense, creează starea care amplifică pînă la insuportabil impresia vie că auzi strigătul mut. Cadrul de natură, așa cum l-a redat pictorul, dă forță straniului…

dscn3999w2
După 10 ani, un pictor din Ostende, Léon Spilliaert, o figură a expresionismului melancolic, dacă nu chiar tragic, pictează o femeie singură țipînd.

Femeia e surprinsă într-un moment în care vîntul a obosit-o. Abia se mai poate susține de balustrada de fier. E îmbrăcată într-o rochie neagră. Dantela albă accentuează impresia de întunecat. Lumina venind dinspre mare, din spatele femeii, filtrată de ceața care închide perspectiva, dă umbre intense, de parcă digul însuși ar fi lichid, sugerînd o balustradă în derivă. Totul pare mișcător în tabloul metaforic și, totuși, înghețat în negru. În părul femeii e prinsă o fundă, poate o floare roșie, nici nu-ți explici cum rezistă în coafura deșirată de vînt. E un punct de culoare în jocul dintre alb și întunecat. Strigătul intens al măștii e pe măsura groazei de a mai suporta angoasa, vîntul, timpul…

dscn4000w1
(Léon Spilliaert, ”Rafala”, ”La Rafale”, ”The Gust of Wind”, 1904. Mu.ZEE, Ostende. Ansamblu și detaliu. Am văzut tabloul de dimensiuni reduse, cît un carton obișnuit de desen, în impresionanta expoziție dedicată celor doi maeștri ai locului, Ensor și Spilliaert. Foto, 4.01.2016; text și imagini sub incidența drepturilor de autor)

Publicitate

10653460_735321099870969_6083002664868614501_n

Cu oricîtă atenție ai privi, imaginea îți lasă impresia că e o complicată lucrare în cărbune a unui grafician care stăpînește impecabil tehnica (și nervul) desenului… Creează o suprapunere de planuri, plasate cu știința umbrelor și a misterului. Cum se întîmplă în singurătatea cea mai ”neagră”, doar vîntul are forța de a împrăștia foile (timpului) inutile… Țesătura de linii negre se va înmulți parcă de la sine și toate vor fi uitate!
Numai că hățișul de linii e cu totul ”spațial” și iluzia perfectă! Artistul japonez Chiharu Shiota (născut la Osaka, 1972) a imaginat cu un neobișnuit talent de spațializare o ”instalație” de fire negre. A lăsat cărări și culoare prin care poți intra într-un spațiu himeric, o ilustrare a infernului dantesc.
10347786_735321096537636_7883854621833889471_n

Chiharu Shiota, A Long Day, instalație din 2014, creată la Tenuta Dello Scompiglio, Italia (nu departe de Florența)
Foto Guido Mencare, sursa foto

Îndoitul barelor de oțel nu este printre cele mai ușoare îndeletniciri. E nevoie de atribute mitice speciale, încît sfarmă piatră, strîmbă lemne sau îndoaie fiare nu sînt de găsit chiar pe oriunde și oarecînd, altfel spus prin toate crîșmele, deși după efortul depus s-ar cuveni o hidratare pe măsură. Mai la îndemîna unui talent de rînd ar fi să le închipuie și să le deseneze însă halucinația nu dă întotdeauna rezultate. Realist vorbind, studiul umbrelor tot după îndoituri se poate face. Bernar Venet e singurul din tagma mitică a lucrătorilor de pomană care îndoie fiare ca să-și imagineze Lignes indéterminées. Am văzut la BRAFA 2013 în ce constau efectele voluntare ale imaginației (”paravizuale”) și sînt destul de spectaculoase.

(Bruxelles, BRAFA 2013, foto 26.01.2013; sculpturi și desene de Bernar Venet)

Stropii loveau și nici un ropot
Nu se auzea pe țigle
Liniștea înecată
În ploaie s-a întins ca o perdea peste lună
La fereastra mansardei șiroiau
Strălucitoare franjuri de apă mută
Nu auzeam vîntul în foșnetul parfumat
Al părului tău
Rătăcirea e un vis iarăși și iarăși
Prin ploaia întunecată oarecînd am uitat
Adierea văii cu iarbă înaltă unde coasa
Și-a rupt oțelitul tăiș
Pășeai fără umbră
Ca printr-o apă mare fără vuiet
Și nu m-ai trezit în noaptea primei plecări
Fîlfîia stins din aripi
Pasărea năvoadelor în care visam
Adîncile noastre tăceri…

(Imagine de aici, reproducere după: Léon Spilliaert, Dike, Ostende, Light Reflects, 1908, ink wash and watercolor on paper, 47.8 x 39.5 cm, Paris, Galerie David Lévy & Associés; Photo : Galerie David Lévy)

Întîlnirea

Într-o seară de iunie
Îmi spuneai că verdele abia ieşit
Din primăvară va sîngera
Sub vîntul secerişului
Luna se cufunda în autostradă, prin întunericul curgînd din asfalt
« Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfășoară. »
Vorbeai
Să ne vedem sufletele era ultima dorinţă
În acea spaimă de noi înşine
« Înfășat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud șoapte. »
Atunci am căutat spre tine întrebîndu-te
Cum se mai pot încălzi mîinile unele în altele ?
Florile lunii aşteptau reci să le găsim astrul….

(Citate: M. Eminescu, Luna iese dintre codri, text aici. Imaginea: reproducere după  Léon Spilliaert, Clair de lune et lumières, vers. 1909, sursa)