Tag Archive: arta flamanda


O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

dscn4726w

Într-un peisaj pictat pe la jumătatea secolului al XVI-lea de Jacob Grimmer, un flamand din Anvers, e surprinsă o scenă insolită. Altfel, peisajul rural e cît se poate de actual, casele și-au păstrat pînă astăzi arhitectura, în zare e un pod impozant, biserica e aceeași, doar costumele personajelor sînt altele… Printre cele două, trei ”scenete” rurale care se petrec în peisaj, în planul apropiat al tabloului, fără a atrage imediat privirea ”ocupată” să înțeleagă ansamblul și verdele plăcut al primăvării, un personaj hîd și translucid seamănă însoțit de cîteva păsări oportuniste (cum i se întămplă oricărui semănător)…. E clar că lucrează în locul perechii de săteni ce doarme pe margine fără habar.
Asta mi-a amintit de o poveste a lui Creangă, în care un diavol mai mărunt în ierarhie a fost trimis să presteze pentru cel care l-a omenit, lăsînd în natură un boț din mămăliga ce-i prisosise. Și diavolul a fost un lucrător fidel și isteț… Oarecînd l-o fi omenit săteanul din tablou pe dracul care seamănă în locul său. Sau poate că Necuratul doar a prins momentul de somn (al rațiunii) și se grăbește semănînd dracu știe ce, de s-or cruci bieții săteni cînd or vedea, la vremea culesului, roadele semănăturii……..
(BRAFA 2017, tablou expus de ”Galerie Florence de Voldere”, Paris)

dscn4729w2

dscn4731w

Weyden_Deposition

Detaliu, chipul Mariei Magdalena
10940543_797630360305382_6823858914109059377_n

Rogier van der Weyden e un pictor flamand, ”primitiv” flamand, in sensul de printre primii… S-a născut în anul 1400 (pentru o reprezentare istorică, în Moldova începea domnia lui Alexandru cel Bun), iar opera care se află la Prado e datată în perioada 1435 (doi, trei ani după moartea aceluiași voievod, 1432)… Lacrimile pictate de Rogier van der Weyden sînt printre cele mai transparente, autentice și pline de o forță a tăcerii pe care o îngheață durerea cea mai profundă.

10422957_797630436972041_4584701615658868550_n

800px-Weyden,_Rogier_van_der_-_Descent_from_the_Cross_-_Detail_women_(left)

Detaliu, chipul apostolului Ioan
10361446_797630373638714_7625986704183469277_n

Rogier van der Weyden, Coborîrea de pe cruce,1433-1435 c., Prado, Madrid, ulei pe lemn, 220 × 262 cm (ansamblu / detalii) (sursa: Wikipedia)

Pare incredibil cît de longevive sînt micile muzee ale amatorilor de artă. O casă onorabilă avea un salon cu picturi, iar unii colecționari din vremuri baroce s-au dedicat pasiunii pentru artă la modul sublim. În Anvers sînt cel puțin trei astfel de muzee: muzeul Rockox, muzeul Mayer van den Berg și casa lui Rubens, pictorul fiind și un pasionat colecționar… Colecțiile sînt cele mai intimiste muzee. Au șarmul de a fi mici și heteroclite. În Anvers, muzeul unei colecții e însăși casa în care s-a format. Casele belgiene, chiar și cele somptuoase, au saloane mai degrabă înalte decît mari. Impresia de intimitate confortabilă e sporită de șemineele înalte și baroce, întregind un veritabil ”tablou” de atmosferă…

5076

Pictura ”Judith” aparține Muzeului Regal din Anvers. Perfecta redare a voalului transparent e opera lui Jan Massijs, pictor din Anvers (1509 – 1575). Reproducere de pe site-ul muxeului.

(Anvers, foto 29.06.2014)

În ecoul stîrnit de zidăria fără cusur, gălbuie, a catedralei Sfîntul Petru din Louvain, vociferarea unui grup destul de numeros crea și mai vie impresia de reîntoarcere în timpurile supliciului cristic. Rar am avut, în spațiul în care este plasată o statuie, o operă de artă în genere, starea de contopire cu ”realul” atît de profundă… Privind-o nimic nu a mai contat, estetica, simbolica, percepția artistică, am fost cuprins doar de o sfîșietoare stare de compasiune, ca atunci cînd vezi pe nepregătite suferința atroce a cuiva, a unui om sau chiar a unui animal rănit. Sigur, nu despre reacția celui ajuns pentru întîia oară la ”teatru” a fost vorba… Poate chiar modul în care este plasată acum statuia, fără ”scenografia” barocă a altarului, lîngă un zid neutru, ca si cum Isus și-ar fi găsit acolo un răgaz, accentuează suferința profund umană care i se citește pe chip, care se vede în starea de spaimă, în privirea rătăcită. De peste tot se auzeau voci indiferente și zgomotoase în illo tempore…

(Biserica Sf. Petru din Louvain, Ecce Homo, atelier din Anvers, circa 1628; foto D. Agachi)