Tag Archive: masca


”Țipătul” pictat de Munch (prima versiune, 1893) e, poate, cel mai cunoscut gest expresionist! Scena se petrece pe un pod, poate un dig, în bătaia vîntului din larg. Reușita pictorului de a transmite această atmosferă stranie prin ”volute” de culori intense, creează starea care amplifică pînă la insuportabil impresia vie că auzi strigătul mut. Cadrul de natură, așa cum l-a redat pictorul, dă forță straniului…

dscn3999w2
După 10 ani, un pictor din Ostende, Léon Spilliaert, o figură a expresionismului melancolic, dacă nu chiar tragic, pictează o femeie singură țipînd.

Femeia e surprinsă într-un moment în care vîntul a obosit-o. Abia se mai poate susține de balustrada de fier. E îmbrăcată într-o rochie neagră. Dantela albă accentuează impresia de întunecat. Lumina venind dinspre mare, din spatele femeii, filtrată de ceața care închide perspectiva, dă umbre intense, de parcă digul însuși ar fi lichid, sugerînd o balustradă în derivă. Totul pare mișcător în tabloul metaforic și, totuși, înghețat în negru. În părul femeii e prinsă o fundă, poate o floare roșie, nici nu-ți explici cum rezistă în coafura deșirată de vînt. E un punct de culoare în jocul dintre alb și întunecat. Strigătul intens al măștii e pe măsura groazei de a mai suporta angoasa, vîntul, timpul…

dscn4000w1
(Léon Spilliaert, ”Rafala”, ”La Rafale”, ”The Gust of Wind”, 1904. Mu.ZEE, Ostende. Ansamblu și detaliu. Am văzut tabloul de dimensiuni reduse, cît un carton obișnuit de desen, în impresionanta expoziție dedicată celor doi maeștri ai locului, Ensor și Spilliaert. Foto, 4.01.2016; text și imagini sub incidența drepturilor de autor)

Reclame

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În mulțimea detaliilor unui costum de carnaval venețian masca e doar un ACCESORIU, uneori nici nu e cel mai important. Masca e, finalmente, inertă, mimînd o atitudine, de curtezană îndeobște nostalgică și seducătoare. Multe sînt celelalte ”ingrediente” care compun costumația, tocmai ele purtînd alegoricul și miraculosul care se cer revelate. Rostul nu e să ghicești, ci să-ți găsești sensul revelatoriu care, pentru fiecare privitor ca la ”teatrul lumii”, e altceva. Însă în anatomia MĂȘTII, misterul ține de ochii pe care ea îi tranfigurează…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Fotografiile sînt luate în grădinile din Annevoie, 1 mai 2015. Costumele sînt autentice iar posesorii lor vin de peste tot din Europa, din Franța, Elveția, Germania, Belgia…)

Forma toamnei…

Forma apei (pe canal, Quai des Peniches, Bruxelles)

Forme complicate cu butoni de piatră. (Undeva în Ixelles, Bruxelles)

Forme florale. Și nu-i greu să te gîndești că e doar o usă!

Forme Art Déco în mult alb și fier negru! Fiecare linie e mereu altceva.

Forme baroce de ghirlande și linii de „piatră albastră”. (Rue de Lausanne, Bruxelles, pe lumina din 31 octombrie 2014)

Masca, mascaronul sînt „forme” ale umanului… Nimeni nu scapă de măscări! (Mascaron alb pe Rue de Lausanne, Bruxelles)

(”Forme” din Bruxelles, fotografii în lumina lui octombrie de vară 2014, ziua 31)

Nu știu care e impresia multora cînd îl întîlnesc undeva ”pe drum”, așa cum e de regulă plasat, pe discretul om al lui Jean-Michel Folon. Ca în orice peisaj ”suprarealist”, persoanajul (anodin) e straniu tocmai prin situarea lui în obișnuit: e îmbrăcat decent, purtînd, cu o notă de eleganță obeză, palton și, dintotdeauna, aceeași pălărie de oraș, funcționărescă, peste un chip care a pierdut orice grimasă. Omul sculptat de Folon e ”un privitor” care ori se plimbă cu pași rari ori face un popas și contemplă tăcut mulțimea. La forfota ei nu are nici un chef să participe! În preajma acelui companion incognito (al singuraticilor), oriunde l-am găsit, în mari expoziții gălăgioase, pe alei cu umbră ori în galerii bine luminate, am avut o duioasă senzație de bine și, deloc paradoxal, de comunicare, de parcă ne-am fi cunoscut cîndva. Așa s-a întîmplat și într-un mic spațiu ”de meditație”, cu pante tăiate de pavele, unde l-am reîntîlnit într-o postură de data asta ”vorbitoare”! Între clădirile în care se află Fundația Folon și unde sînt păstrate operele artistului se află o fîntînă ce curge din masca unui om…

Sculpturi de Jean-Michel Folon, aflate în incinta Fundației Folon, La Hulpe, Belgia (foto, 20.07.2014).

DSCF5293w

În ce privește ”tradițiile”, prefer ceea ce încă mai întîlnesc la ”talpa” satului. Cu timpul însă s-ar putea să regăsim ”vechiul” doar în reconstituiri etnografice. Interpretarea corectă a unui ansamblu care cîntă pe note și dansează după coregrafie e chiar mai conservatoare. Așa mi s-a părut în noaptea de Anul Nou jocul unui grup de tineri din Botoșani. Dacă măștile erau autentice, create în ”maniera” meșterului Gheorghe Țugui din Vorona (dacă nu or fi făcute chiar de el), costumele arătau prea ”teatralizate”, prea scenografice. În dansul cu ”mascați”, figuri șugubeţe şi înspăimîntătoare totodată sînt invocate din tărîmul morţilor, poate spre a se reconcilia cu viii sau, mai degrabă, pentru a-i familiariza cu lumea din care ”moșii” se reîntorc. Rolul măștilor de moși e unul apotropaic, mimînd lumea lor duhurile te recunosc, e un fel de a te adapta la ”mediu” purtînd un ”chip” urît cît mai veridic. Oricît de tineri ar fi dansatorii, pentru a fi credibil jocul începe lent, cu mișcări poticnite de gîrbov obosit. Foarte complex în toată desfăşurarea sa, dansul e o satiră pe înțelesul tuturor. De la mișcări aparent haotice, jocul devine cît se poate de vioi şi moşii prind „viaţă”, sfidînd legile firii şi reîntorcîndu-se, măcar prin ritm, la forţa tinereţii lor.

DSCF5298w

DSCF5303w

DSCF5300w

(Foto Elena Agachi, 31.12.2012)