Tag Archive: icoana


O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

Francesco_del_Cossa_-_Saint_Lucy

Ce a vrut să sugereze artistul renașterii Francesco del Cossa, pictînd o pereche de boboci cu ochi în icoana Sfintei Lucia e ușor de ”văzut” : a omagiat lumina prin frumusețea ochilor (ca dar divin). Sfînta e celebrată de bisericile catolică și ortodoxă pe 13 decembrie, iar prin tradiție e ocrotitoarea ochilor, a orbilor, dar și a electricienilor (ca meșteri ai luminii, înțeleg), de cînd a apărut meseria asta. În maniera obișnuită, ochii sint pictați pe o tipsie pe care sfînta o ține în mîna dreaptă. Numai că pe la 1470, pictorul din Ferrara are o intuiție de geniu, ce se va dovedi fecundă abia peste cinci secole și ceva. El așează ochii mult mai discret, hipnotici și ”suprarealist” în doi boboci de floare fantastă, spre care sfînta privește cu tandrețe și parcă pe furiș… Și iarăși înțelegi că nu e nimic nou în lumea plină de lumină.
(Francesco del Cossa, ”Santa Lucia”, pictură pe lemn, tempera pe fond de aur, 79×56 cm, 1472-1473, National Gallery of Art, Washington; sursa foto, Wikipedia)

8859511w

Weyden_Deposition

Detaliu, chipul Mariei Magdalena
10940543_797630360305382_6823858914109059377_n

Rogier van der Weyden e un pictor flamand, ”primitiv” flamand, in sensul de printre primii… S-a născut în anul 1400 (pentru o reprezentare istorică, în Moldova începea domnia lui Alexandru cel Bun), iar opera care se află la Prado e datată în perioada 1435 (doi, trei ani după moartea aceluiași voievod, 1432)… Lacrimile pictate de Rogier van der Weyden sînt printre cele mai transparente, autentice și pline de o forță a tăcerii pe care o îngheață durerea cea mai profundă.

10422957_797630436972041_4584701615658868550_n

800px-Weyden,_Rogier_van_der_-_Descent_from_the_Cross_-_Detail_women_(left)

Detaliu, chipul apostolului Ioan
10361446_797630373638714_7625986704183469277_n

Rogier van der Weyden, Coborîrea de pe cruce,1433-1435 c., Prado, Madrid, ulei pe lemn, 220 × 262 cm (ansamblu / detalii) (sursa: Wikipedia)

prev_pfile253705_activity14090

Printre cele mai rafinate reprezentări ale Madonei sau mai degrabă a posturii sale matern-protectivă sînt cele create de ”școala” de pictură din Siena. Școală în sens de iradiere de la un pictor la altul, între 1200 și 1500, a științei artei lor, a rafinamentului în toată paleta termenului, de la frumusețea chipului, la intensitatea privirii și stilistica plasării luminii, pînă la gingășia pe care o regăsești în sensibilitatea cea mai ingenuă. E ceea ce reușește să-mi transmită expoziția de la BOZAR Bruxelles. Școala își are rădăcinile în arta răsăriteană, de acolo își extrage tehnica de transfigurare, cu ”anatomia” ei celestă. E puntea între pictura paleologă și ceea ce urma a fi regăsirea umanului în expresivitatea renașterii. Uitînd de încadrarea abstractă a Madonei (Hodigitria) într-o scenă de templu, între zidurile lui sau pur și simplu de reprezentarea fătră decor, unul dintre elevii îndrăzneți ai școlii a pictat un peisaj care să o învăluie, unul frumos și concret. E unul dintre cele mai însuflețite peisaje și una dintre cele mai frumoase icoane. Sublimul în artă e o formulă închisă, e mai degrabă puncul ei intangibil. Și, totuși, uneori ceva îmi oferă sansa să mi-l apropii. Starea mea la o astfel de întîlnire e dincolo de estetic, e mai degrabă un ”tremur” dincolo de exprimabil. (BOZAR reușește să aducă de două ori pe an, între vacanțele care golesc orașul, expoziții de anvergură! Adună capodopere de pe unde sînt ele răsfirate. Expoziția icoaneelor din Siena vine de la pinacoteca de acolo dar și de la Rouen, unde s-a întîmplat să fie o colecție.)

prev_14090_img1
Giovanni di Paolo La Vierge de l’humilité c. 1450 (Inv. 206), tempera sur panneau (avec encadrement d’origine) 62 x 47,5 cm Siena, Pinacoteca Nazionale

Craciun fericit!

Tinara cu perla - Vermeer

De fapt, ce anume mă face să nu mai simt nici o urmă de ”cotidian”, de iluzoriu, chiar și numai pentru cîteva minute, cînd văd o pictură de exemplu, despre care îmi vine să spun ”îmi pare că este vie”? Nu că e ”desăvîrșit” de frumoasă, nu asta mă înalță; în fond, o imperceptibilă fisură estetică face vizibile ”limitele” picturii în raport cu ”desăvîrșirea” și efectele ”îmbătrînirii” pînzei și culorii… Și cu toate astea, sau, mai ales, pentru asta, un astfel de tablou e ”prezent”, a rupt cu trecutul și s-a așezat în ”lumina” de care am avut parte ca de un mare dar! Contemplîndu-i zîmbetul, privirea clară ce mă urmărește la rîndu-i din tablou, înțeleg că, da, dincolo de părere, ”tabloul e viu”: iradiază o lumină ca o icoană. Întrebărilor mele le-am găsit un posibil răspuns ”idealist” la Hans Sedlmayer. Analizînd capodopera lui Vermeer ”Elogilul picturii”, Sedlmayer înțelege că ”accentul este pus, ca în atîtea tablouri ale lui Vermeer pe trăirea luminii…” Tăcerea în care este închisă prin natura sa arta picturii e ”tainic însuflețită”. E „solemnă ca tăcerea din spațiul unei biserici în care se revarsă lumina. Lumina aceasta este – lucrul a fost adesea remarcat – «obiectul» propriu-zis al tabloului. […] ea are totodată caracterul unei lumini suprareale.” Dacă Sedlmayer vedea la femeia din tabloul ”Elogiul picturii” cum” o «lumină lăuntrică» este iradiată de fața ei – odată cu schițarea unui zîmbet fericit – care astfel se transfigurează, dobîndind o înaltă frumusețe…” eu mi-am amintit de ”Tînăra cu perlă” de la Mauritshuis. Tabloul acela mi-a oferit cîteva clipe de situare în lumină! (Hans Sedlmayer, ”Epoci și opere”, vol. I, București, Ed. Meridiane, 1991, pp. 286 – 298)