Tag Archive: Plimbare


Biblioteca din Laeken (o comună din Bruxelles) a organizat o expo cu poze de Luc Teper. Sînt clipe pe care le-a surprins ca un turist pasionat la plimbare, în culori luminoase și detalii foarte sugestive de prin Bruges și Veneția. Fără mofturi ”formaliste” și ”conceptualiste” de tot felul, fotografiile sale sînt frumoase, o plăcere să le privești! (În paranteză: m-am tot săturat să văd fotografii voit înnegrite, agitate, ”transpirate” aș spune, în care „subiectul” e mai degrabă grafic decît foto…) Fotografia turistului e o stare de bine, e și altceva față de revista N.G. În plus, dacă tot e făcută pe bani publici bine gestionați, epoziția oferă GRATUIT și un albumaș de format carte poștală, e adevărat, însă foarte bine tipărit. Fotografiile… Impecabil imprimate pe membrane. Cam asta de spus, restul e la vedere… A, iată cum se deschide albumul: ”Să fotografiezi locuri de o înaltă civilizație, ca Bruges și Veneția e…” Restul vine de la sine!

(foto din epoziția lui Luc Teper, Bruxelles)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai puțin decît proverbiala Olandă, Belgia e străbătută și ea de canale de la un capăt la altul și, mai ales, în Flandra, pe lîngă Anvers… Ele transportă dar și impun cumva ritmul vieții, de la agricultură pînă la plimbare, cînd nu ai ce face altceva… Nu mai spun că a fi mereu în mișcare, pe apă și pe lîngă ea, e un fapt cotidian… (foto, 18.02.2017)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cenușie, metalică, asperitățile ei netezite de undele apei… Lacul adauga chip halucinant unei liniști urbane ce părea dincolo de vremi, așa cum jumătatea de roată, întregită în reflectarea ei acvatică, mișcătoare, o adîncește și mai mult…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto 17.12.2016, lacul Tenreuken din Bruxelles; lacul se află în unul din imensele parcuri din oraș…)

O luasem pe străduță fără să știu neapărat de ce, gara nu era departe și ca un gardian binevoitor seara lăsase încă o oră până la plecare.
Urmam practic un traseu prestabilit: parcarea, tablourile lui Memling, Madona lui Michelangelo, îngerii din marea catedrală, piața și canalul, dar numai o buclă a lui, pînă pe lîngă Picasso, de parcă s-ar fi oprit brusc sau așa părea că se opreau caleștile, brusc, înainte de a coti strunite de femeile cu pălărie țeapănă, către cei 4 călăreți ai apocalipsei. Acolo priveam caii. Au spinările aprinse de efort, la asta mă gîndeam trecînd dincolo de pod, tocmai îmi spuneai că e la fel de frumos pe străduța necunoscută în care vitrine de hanuri îmbiau seara, în trecere pe acolo aveai de unde alege. Fiecare din ele ar fi vrut să evoce altceva, însă toate vorbeau în ode și poeme pe străzile înguste despre orașul în care nu din întîmplare ajungi, ci după un fel de chemare, ceva din adînc, făcută să o auzi și nici nu știam cît de tainică avea să fie.
Cîtă lumină e la celălalt pod, și poate că doar a vrut sa-mi spună de teamă să nu mă fi rătăcit cu privirea cine știe unde, spre ce fluture de metal negru de pe arhitectura atît de complicată a fîntînii, eu nu acolo eram atent ci, așa cum priveau și ceilalți, tocmai la florile de hîrtie în care ardeau lumînări, plutind clipocit bătute de valurile mici la malul canalului.
Pe toate rafturile agățate de pereți, așa cum cresc vara mușcatele sîngerii, cărnoase, au pus peste tot ceasuri, cele mai ruginite, rotunde, mari și mici, încă întregi unele, doar cîteva rotițe din altele ascunse în lumina ce se pierdea pe canal în reflexe evaporate, mai degrabă măsurau întunericul decît timpul acela înțepenit complicat cu florile din lumînări.
Are o partitură cu multe pagini, te-ai fi așteptat ca cineva să-i întoarcă foile cu știința cunoscătorului de note, însă nici vîntul nu le urnea, ascultînd am înțeles că prinsese foile cu o agrafă de păr, poate că agrafa aceea îi și amintea ceva, deși cel care cînta era doar în pragul adolescenței. Nici nu ar fi observat că începuse a cînta, atît de mult se confunda cu lentoarea valului de pe canal, dacă nu s-ar vedea acordeonul care își mișcă burduful și degetele subțiri arcuindu-se pe butoane.
Cei care se opriseră pe pod și priveau de acolo malul canalului la marginea căruia cînta băiatul ce nu avea mai mult de 10… 11 ani au făcut să zboare o pasăre de noapte cînd au bătut dintr-o dată din palme, deși sunetele ca un foșnet de val încă se mai auzeau. Fiecare melodie era tot mai complicată și băiatul o cînta cu precizia unui ceas nou.

(Foto din Bruges, decembrie 2014)

Știu, mai toată lumea pozează ”culorile toamnei”. Unii s-au săturat deja, le ajunge, ”consumă” puțin și anorexic chiar și din lumină, sînt deja revoltați. Eu nu! La Hulpe au venit mulți, era 1 noiembrie, sărbătoare și, mai ales, senin. Nu mai văzusem alei pline ca la defilare. Una în tăcere animată, ludică. Nimic strident, la cîteva mii adunați laolaltă… Un fel de furnicar, pe unul dintre cele mai mari domenii și e lîngă Bruxelles. Parc englez și pădure. Păsăret peste tot! Și nicăieri nu am văzut vreun muc, pet, hîrtie… Chiar dacă poți mînca ”pe iarbă” oriunde vrei!

Domeniul Solvay, însemnînd un parc foarte întins, lacuri și pădure (o parte fiind rezervație naturală), se află la doar cîțiva kilometri de Bruxelles. A fost proprietatea și, cumva, proiectul industriașului Solvay, chimist reputat, ar fi meritat Premiul Nobel pentru descoperirea civilizatoare genială: soda caustică! Fabricarea a tot ce e săpun, de la cel mai ieftin la cel mai reputat are la bază soda lui Solvay. Fiul ”gentilom” al burghezului de care am pomenit și-a donat proprietatea de ”La Hulpe” statului belgian… Un gest de maxim altruism civic? Fără îndoială! Îmi poate da cineva un exemplu românesc asemănător? Domeniul e declarat acum ”patrimoniu excepțional” al comunității valone (”domaine classé patrimoine exceptionnel de Wallonie”). Oricine se poate plimba liber și gratuit pe iarba, pădurea și aleile domeniului. În orice dispoziție sufletească, dar cu grijă pentru natura de excepție. Oricine poate alerga, mînca, dormi, călări, fluiera, scrie și picta și cîte și mai cîte, gratuit, ca un plătitor de taxe democrat pe care statul îl respectă!


(Foto, 1 noiembrie 2014, La Hulpe, Belgia)