Tag Archive: reprezentatie


balerina 1

12/12. Uneori trăiesc momente pe care le adaug într-un ”patrimoniu” personal al domeniilor artei, al creației simbolice în general. ”Lacul lebedelor” a fost un spectacol de nota 8… 9, cu sclipiri de 10, al companiei ”Moscow City Ballet”, creată în 1988 de Victor Smirnov-Golovanov (fost prim-balerin și coregraf la Balșoi / Bolchoï). Așa l-am simțit, e notarea mea de novice… Însă așa a simțit și ”sala” plină, care aplauda fiecare scenă: aplauze ”călduțe” uneori, animate de emoție de cele mai multe ori și vii, entuziate de cîteva ori, cînd nu atît tehnica (sincronizare și virtuaozități de gimnaste) ducea publicul în extaz ci, mai degrabă, starea de captare în poveste și uitare de toate pe care jocul o crea. Baletul ”Lacul lebedelor” începe plicticos, cu lumea palatului în care prințul trăiește închis în baluri nesfîrșite și conveniențe, pînă cînd ”plonjează” în lumea cețoasă a lacului, fantastă și tragică, a iubirii stranii, în care nimic nu mai e cum era. Însă pentru a retrăi povestea pînă la capăt, nu e de ajuns nici măcar cea mai bună înregistrare. E nevoie de starea unică a ”reprezentării” și e cu atît mai tulburătoare, cînd se întîmplă să fie dansul unei companii care duce baletul către limitele lui de sus.

(Foto cu telefonul, balerina ca un fulg, Bruxelles, 12.12.2015)

Ursarii…

Oraşul are lumini, zgomote, lasere, scene… În oraş se dau reprezentaţii. În oraş sunt festivaluri de folclor, numite frumos „datini şi obiceiuri” … sau chiar „Din străbuni, din oameni buni”… Prostia poate fi şi inspirată! E cu totul altfel „la origini”, unde nu e reprezentaţie, e ritual! Vorbisem cîndva despre cîţiva copii din Vorona! În Ajunul Anului Nou 2011 am avut şansa să mă aflu pe drumurile satului Coşula. Nu e departe de Botoşani, doar la vreo 15 km. Peste un deal împădurit se află Vorona. În spaţiile acestea, tradiţiile zoomorfe, ale caprei, căiuţilor şi mai ales ale ursului sunt cu totul spectaculoase. La Coşula, sat vechi, de când e mănăstioara lui Coşolvei, am întâlnit cei mai pitoreşti ursari… Adevăraţi magi ai timpului, ei trec himeric peste anul vechi… Sunt copii!

Cînd se întîlnesc doi ursari, între urşii lor e o confruntare icnită, aprigă.

Oricît de grea ar fi umilinţa înfrîngerii, ritul merge mai departe…

Foto D. Agachi, Copii la Coşula, judeţul Botoşani; 31.12.2010. (Copierea fotografiilor nu este permisă fără acordul meu.)

Artiştii de circ ştiu să-şi camufleze tristeţea sub un zâmbet sau un râs care nu-şi uită niciodată nostalgia şi substanţa tragică. Cu atât mai mult, când umplu cu ştiinţa artei lor rondurile geometrice ale unui spaţiu oarecum himeric, în lumina plină a zile, melancolia de pe chipurile artiştilor e mai intensă decât sub penumbra cupolei. Sub chipul îmbibat de vopseaua menită să le acopere firea, starea, privirile lor vorbesc de vraja rotitoare a copilăriei rămasă în şaua calului de lemn. Mai devreme sau mai târziu pe fiecare ne prinde în clinchetul său caruselul, ca o tristeţe inocentă.

Fête de l’Iris, sărbătoarea oraşului Bruxelles, 9 mai, la amiază; foto D. Agachi.

Ea însăşi un melanj de artişti de teatru, de arte plastice şi muzicieni, compania Lune et l’autre incită la meditaţie asupra condiţiei umane prin imagini, mişcare, insinuare, vociferare, discurs dadaist, improvizând o supra-realitate cât se poate de palpabilă, care îmbracă tridimensional privitorul uneori consternat. Cu vestimentaţia ca un decor uşor de recunoscut, grupul numeros de artişti invadează spaţiul copleşindu-l şi plasând trecătorii în convenţia reprezentării teatrale (artistul, diferitul, are toată libertatea în timpul şi spaţiul în care se insinuează). Alte secvenţe văzute cu ochiul de sticlă, la reprezentaţia din 9 mai, la amiază, în cadrul Fête de l’Iris, sărbătoarea oraşului Bruxelles.

Câteva instantanee: aici, dincolo, mai încolo, mai la vale, mai pe deal, ici, colo