Tag Archive: o experienta spirituala


…ca trecerea unor fluturi prin lumină…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Oglinda de apă
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foto, ”Normandy American Cemetery and Memorial” – cimitirul imens care a rămas în urma debarcării în Normandia!

balerina 1

12/12. Uneori trăiesc momente pe care le adaug într-un ”patrimoniu” personal al domeniilor artei, al creației simbolice în general. ”Lacul lebedelor” a fost un spectacol de nota 8… 9, cu sclipiri de 10, al companiei ”Moscow City Ballet”, creată în 1988 de Victor Smirnov-Golovanov (fost prim-balerin și coregraf la Balșoi / Bolchoï). Așa l-am simțit, e notarea mea de novice… Însă așa a simțit și ”sala” plină, care aplauda fiecare scenă: aplauze ”călduțe” uneori, animate de emoție de cele mai multe ori și vii, entuziate de cîteva ori, cînd nu atît tehnica (sincronizare și virtuaozități de gimnaste) ducea publicul în extaz ci, mai degrabă, starea de captare în poveste și uitare de toate pe care jocul o crea. Baletul ”Lacul lebedelor” începe plicticos, cu lumea palatului în care prințul trăiește închis în baluri nesfîrșite și conveniențe, pînă cînd ”plonjează” în lumea cețoasă a lacului, fantastă și tragică, a iubirii stranii, în care nimic nu mai e cum era. Însă pentru a retrăi povestea pînă la capăt, nu e de ajuns nici măcar cea mai bună înregistrare. E nevoie de starea unică a ”reprezentării” și e cu atît mai tulburătoare, cînd se întîmplă să fie dansul unei companii care duce baletul către limitele lui de sus.

(Foto cu telefonul, balerina ca un fulg, Bruxelles, 12.12.2015)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O experiență intelectuală – spirituală, în sens mai restrîns – poate pleca de la un gînd, pe care îți propui să-l urmărești cumva și sfîrșește într-un altul, nu atît făcîndu-l uitat pe primul ci iscînd o stare mai intensă. Plecasem la Bruges să văd cîteva dintre instalațiile ”Trienalei 2015” și am ajuns în liniștea verde și umbrită a mănăstirii de călugărițe. ”Béguinage princier Ten Wijngaarde” e, din 1927, în grija maicilor benedictine. În careul larg, pe laturile căruia sînt înșirate casele monahale albe, a crescut o pădure rară și umbroasă. Loc foarte vechi, întemeiat la 1245, mănăstirea de beghine, acele femei văduve sau nemăritate care alegeau să urmeze o viață simplă, păstrează încă o liniște aparte, protejată de canale, deși celebritatea o umple cu turiști… Rugăciunile șoptite ale maicilor aduc, măcar pentru cîteva minute, o liniște pioasă pe chipurile celor care le privesc și ascultă în biserică… Diferențele de credință și de confesiune se șterg, se topesc în ceva care, simplu spus, e starea de bine…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Metafora mănăstirii, imaginată de un artist japonez; instalație în cadrul Trienalei Bruges 2015.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”Avec leurs consœurs des autres villes flamandes, les béguines ont bouleversé l’ordre moral de l’Église, révolutionné les mentalités et modifié le paysage de nombreuses villes de Flandre. « On ne sait pas exactement où et comment est né ce mouvement, explique Silvana Panciera, sociologue à l’EHESS et auteur des Béguines (éd. Fidélité, 2009). Ses premières traces remontent à la fin du XIIe siècle, à Liège ». En moins de vingt ans, il se répand comme une trainée de poudre, gagne la France, l’Italie, les Pays-Bas, l’Allemagne, la Pologne, la Hongrie. Partout, des femmes se réunissent, recréant une cité dans la cité. Leur but? Mener une vie de perfection en milieu urbain, sans prononcer de vœux et affranchies des règles de l’Église. « Le mouvement des béguines séduit parce qu’il propose aux femmes d’exister en n’étant ni épouses, ni moniales, affranchies de toute domination masculine », explique Régine Pernoud dans son livre La Vierge et les saints au Moyen Âge”.
WIKIPEDIA

IMG_0667

Am călcat pe multe pietre căzute din ochii
celor care s-au strîns să afle care e marea mea
suferință
alta, dincolo de toate oasele care s-au frînt și pe care le vedeau.
Asta nu-i mulțumea, se întrebau, și de ce ochii
au înviat, cum adică umblu, lepădîndu-mi
cuvintele, acolo, pe unde ei nu au chef să vorbească, cum să dau răspuns întrebării
pe care nu o au pe buze, nu o vor amestecată cu nervii înșirați între copacii înfloriți
din care zboară mierle, cum umblă rujate femeile nopții pe autostradă…

(Rouen, 12.4.2015)