Artistul și lumea

Pe un perete în fața primăriei din Jette (o comună din Bruxelles) e pictat artistul în maniera favorită a belgienilor, cea a benzilor desenate și în simbolica plutirii ascendente, amintind de Magritte. Plutesc vertical condeie cu penițe aurite, pe un cer albastru și senin. Seninătatea e pur imaginară, lumea e altfel… Pe o bancă plasată discret într-un colț al compoziției și aproape de privitor se întîmplă o întîlnire relaxată între artist, scriitor, desenator, caligraf sau ce o fi și prietenii siamezi care-i ascultă cu vădită atenție povestea… Își povestesc cîte și mai cîte, însă pacea momentului e seducătoare. Privind acea scenă doar mă gîndeam la intimitatea dintre ”partenerul” de lume al artistului, penița, penelul, dalta, ecranul sau orice ar fi și timpul din care el se extrage, cel al violențelor, al subumanului al atrocității…
(Foto 16.07.2016, în Place Cardinal Mercier, Jette, Bruxelles).

Ferestrele și modul firesc de a înțelege viața…

Nu am mers deloc prea depărte să le găsesc, astfel de semne sînt prezente la ferestrele de pe străduța unde locuiesc și pe altele din jur. Astăzi e Paștele la catolici, semne de sărbătoare se întîlnesc discrete, rănile sînt prea recente și prea adînci după 22 martie (22, 11, mereu cifre simetrice!) și tristețe e peste tot… Cînd te gîndești la cîți au murit și la cîți suferă în spitale, starea naturală de groază cumplită revine mereu, inevitabil. Efortul de a o depăși e și el la fel de firesc…

Chiar și superba, naiva și suprarealista toleranță belgiană nu va mai fi aceeși… Nu degeaba polițiștii francezi îi suspectau pe cei belgieni de (tocmai) naivitate. După atentatele de la Paris, Franța a limitat imediat libertățile democratice și limitate sînt și acum… Guvernul belgian a rămas blînd și candid după exploziile din Bruxelles și nu a apăsat pedala statului polițienesc. Nu a decretat nici o ”stare” de urgență antidemocratică. Doi miniștri importanți din guvernul belgian, de interne și justiție, și-au asumat eșecul tenebros al celor 32 de morți și și-au prezentat demisiile. În Franța nimeni nu s-a simțit responsabil pentru morții de acolo… În Belgia, incredibil dar adevărat: ”Les perquisitions sont actuellement interdites entre 21h00 et 05h00.” După 21 trecute fix orice terorist poate dormi liniștit… Însă nu va mai dura, lumea se schimbă, naivii mor cu naivitățile lor iar libertățile odată cu ei.
Regăsesc pe facebook, realimentate de exploziile de la Bruxelles, opinii sterile despre oprirea migranției la care asistăm. Lumea se mișcă mai rapid ca niciodată, migrația e o legitate socială (obiectivă, vorbesc acum pentru atei și materialiști), nimeni și nimic nu o poate împiedica. Pare-se, omul medieval era mai educat în a înțelege asta, decît sînt mulți dintre opine(n)ții de azi. Naivi sînt și cei care cred că lumea, așa cum o știm, nu va mai fi, naivi sînt și cei care cred că (încă) o mai pot păstra în formula ei de azi. Doi papi, Ioan Paul al II-lea și Francisc îmi dau impresia că au înțeles înaintea altor ”gînditori” ce se întîmplă. Interzicerea prin lege și închiderea moscheilor în care e promovat radicalismul islamic e mai degrabă o opțiune, așa cum interzis e fascismul, de pildă, însă a pune bariere migrației e ca și cum ai gîndi să oprești mareea, că, pînă la urmă, tot despre o maree (fără reflux, din nefericire) vorbim. Și, de altfel, de cînd omul (de maimuță, vorba evoluționiștior) a plecat din Africa sau de cînd a fost alungat din grădina Raiului (după creaționiști, citire) el e un migrant și un colonist perpetuu și, dacă-l adăugăm și pe Hawking, va migra și pe alte planete, cînd pe scumpa Terra va fi imposibil de trăit (de atîta lume!). (foto, 27.03.2016, în Auderghem, o comună din Bruxelle)

Lumea palatului și lumea lacului

12/12. Uneori trăiesc momente pe care le adaug într-un ”patrimoniu” personal al domeniilor artei, al creației simbolice în general. ”Lacul lebedelor” a fost un spectacol de nota 8… 9, cu sclipiri de 10, al companiei ”Moscow City Ballet”, creată în 1988 de Victor Smirnov-Golovanov (fost prim-balerin și coregraf la Balșoi / Bolchoï). Așa l-am simțit, e notarea mea de novice… Însă așa a simțit și ”sala” plină, care aplauda fiecare scenă: aplauze ”călduțe” uneori, animate de emoție de cele mai multe ori și vii, entuziate de cîteva ori, cînd nu atît tehnica (sincronizare și virtuaozități de gimnaste) ducea publicul în extaz ci, mai degrabă, starea de captare în poveste și uitare de toate pe care jocul o crea. Baletul ”Lacul lebedelor” începe plicticos, cu lumea palatului în care prințul trăiește închis în baluri nesfîrșite și conveniențe, pînă cînd ”plonjează” în lumea cețoasă a lacului, fantastă și tragică, a iubirii stranii, în care nimic nu mai e cum era. Însă pentru a retrăi povestea pînă la capăt, nu e de ajuns nici măcar cea mai bună înregistrare. E nevoie de starea unică a ”reprezentării” și e cu atît mai tulburătoare, cînd se întîmplă să fie dansul unei companii care duce baletul către limitele lui de sus.

(Foto cu telefonul, balerina ca un fulg, Bruxelles, 12.12.2015)

Ex-libris

Pe un colț de bancă dintr-o stație de autobuz din Bruxelles erau așezate cu grijă cîteva cărți. Pe etichete cineva a scris o mică invitație: ”luați, dacă vă interesează”… Marchează cumva gestul de a dărui cu eleganță. Încerc să ghicesc vîrsta persoanei care le-a lăsat, scrisul frumos desenat e mai degrabă feminin, decupajul floral de etichetă de culoare roz e, probabil, adolescentin… Nu are nici o importață. Cărțile au fost citite și subliniate discret cu creionul, însă păstrate într-o starea foarte bună. De ce a adăugat mica etichetă? Altfel, oricine ar fi crezut că au fost uitate acolo și nimeni nu s-ar fi atins de ele… Cuiva necunoscut îi mulțumesc pentru un gest. Voi păstra mica etichetă roz pe coperta interioară ca pe un ex-libis. (Într-un sens mai larg, el îmi va amiti ceea ce se întîmplă discret cu o carte după ce a fost închisă pentru o vreme…)

5 fotografii

Umblu așa în general, rătăcitor, în fine. Despre lumea de idei și cuvinte scrise e vorba. Una pe care o vad tot mai acrită. Pe bloguri și pe facebook cuvintele și ideiile au ajuns imunde, arțăgoase. Inșii vor a fi tot mai ”răi” și ”radicali” și, în special, atei. Se poartă. Mă îndeamnă isterici să uit de ”Dumnezei”, să fiu ”eu însumi”, într-o viziune cum e a lor, golită de sens și umplută doar cu ”libertate”, să fiu ”eu însumi și fără nici un Dumnezeu”… ”Gîndește cu propriul creier” (ah, da, ”propriul”, cuvîntul mereu în plus!), îmi răcnesc frazele pe bloguri. Scrise de tipi ce fac exact contrariul a ceea ce ”propovăduiesc”. Spun că sînt ”liberi”, dar de fapt au ajuns jalnicii propagandiști înregimentați unei noi ”doctrine”: ateismul. Cînd ești eliberat de orice, domnule, nu ar mai trebui să te intereseze să-i faci și pe alții la fel! La ce bun? Ei, domnilor, am de gînd să gîndesc prin cărțile pe care le-am citit, prin educația mea, prin morală și să-i uit pe cei fără nici un Dumnezeu.

Parc la Château de La Hulpe.

Noapte la Bruges, decembrie 2014

Audergem, Bruxelles

O lampă la Château D’attre.