Tag Archive: Bere


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Belgienii în general, bruxelezii în special, au o apetență pentru insolit. Asta a făcut să poată dezvolta formule artistice îndrăznețe ca Art Nouveau sau suprarealismul, să-și apropie orice formă de avangardă, rămînînd în același timp de un conservatorism bonom dar și hîtru, cel mai bine resimțit cu ocazia vreunei chermeze. Amintind o tradiție cine știe de cînd, poate galică, belgianului neaoș îi place să-și aranjeze, cu cu o eleganță de pisoi cochet, mustața enormă. Au și un ”ordin„ al mustății bruxeleze plin de insigne și colane, purtate la piept și la pălării drepte… Nimic nu pare mai bruxelez ca o mustață răsucită sofisticat și brumată cu spumă fină de bere.

(Bruxelles, foto în Grande-Place, 18.09.2016, la ”Folklorissimo”, o manifestare a ceea ce a rămas tradițional…)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Chimay are o consistență leșiosă, ceva între savoarea și clăbuceala unui detergent obișnuit. Nu știu cum spală, dar se dă la băut. După o primă sorbitură senzația cremoasă dispare și rămîne doar amăreala în grade diferite de satisfacție. E bere făcută de trapiștii din Chimay în mănăstioara lor – Abbaye Notre-Dame de Scourmont – însă, din cîte am văzut pe o hartă din pahare, e vîndută peste tot în lume. N-o fi stat în care să nu fi ajuns. Așă că abația pare mai degrabă un fel de multinațională cu buget pe măsură, spre care traficul de TIR-uri e mult mai intens decît cel al pelerinilor. Mănăstirea e una dintre cele mai accesibile, iar pereții albi ai bisericii lasă impresia caldă și ingenuă că rugăciunea ca un suflu, pe care-l simți și nu știi de unde vine, nu se întrerupe niciodată în preajma celor cîteva icoane. O contradiție în termeni: ne-a întîmpinat un trapist deloc sumbru și tăcut, chiar jovial și neastîmpărat ca o benedictină dintr-un film cu de Funès. La Chimay e și un castel de prinți, iar legătura ar fi că pe terenul dăruit de castelan au apărut abația și berea ei…

La acastel.

La hanul din preajma abației.
DSCF0124w

(Foto, 18.05.2014)

Trappiste Rochefort e o bere mai aspră, intensă și al cărei ”caracter” impetuos sfarmă ”calculi” sufletești, altfel spus te ia mai vrednic de cap, dacă-ți pui mintea. Printre altele, gustul ține de apa izvorului – Tridaine – găsit într-o mină de plumb și de atunci trapiștii îl păzesc plini de evlavie ca pe sfintele moaște: dacă izvor nu e, bere nu e! Nu ”tratează” apa cu nimic, e folosită pură ca-n natură. Cazanele de aramă ale braseriei înconjură biserica mănăstirii – Abbaye Notre-Dame de Saint-Remy de Rochefort – deloc mare. Cînd se întîmplă o indispoziție de gust a ”fratelui berar”, marele șef cu rețeta și savoarea, tranșa e decapsulată și berea aruncată în apa (sîmbetei) din preajma abației. Ținerea berii în ”tipare” seculare e axioma! Deși mănăstirea e accesibilă în parte, călugări tăcuți n-am văzut. Într-o latură, foste chilii (hôtellerie) scunde sînt acum muzeu cu un tezaur spectaculos. În triunghiul zidului de la intrarea în biserica abțială se află cea mai antropomorfă dintre cruci: partea ei de sus e redusă la înălțimea unui cap, încît crucea devine ”semnul” omului cu brațele desfăcute în cea mai largă îmbrățișare. În 1992 – 93 călugării au restaurat biserica de piatră albă, făcînd uitat goticul: arce, colonete și capiteluri, crestăturile în piatră au devenit bizantine, ca în creștinismul începuturilor.
Pe marmura pardoselii e încîlcit un labirint…


(Foto D.A., 19.10.2014; drepturi de autor rezervate)

Locuri și berea lor

abatia1

Westmalle e una dintre cele mai bune beri. Simți că e ”terapeutică” după prima sorbitură și nu doar pentru ”suflet”. Westmalle e un orășel din Flandra, destul de aproape de Anvers, însă lasă impresia că acolo e (încă) ”la țară”. Are o mănăstire – L’abbaye Notre-Dame du Sacré-Cœur – întinsă, aflată departe de drum, la care duce o cale îngustă și dreaptă, cum altfel, iar pe aleea lungă intri pe o poartă îngustă și ea. Simbolic: ”recluziunea” asumată nu e un mers pe bulevard și nu are ritm de autostradă, presupune o ”fermentare” lentă. Aleea de ”meditație” e mărginită de stejari vechi, himerici în nopțile umede de iarnă. Abația e retrasă, inaccesibilă, deși se vede în zare mare cît o cazarmă. Poate cîndva ”armata” a fost numeroasă, acum nu. Sînt călugări trapiști, trăiesc în tăcere și cu bere. Au și un hotel care te primește dacă-i spui ”fratelui hotelier” că poți tăcea acolo cîteva zile și bea cu înțelepciune. Dacă o astfel de ispravă te depășește, poți bea la șosea, unde e o ”cafenea” a mănăstirii la care au tras o țeavă cu bere. Rețeta e secretul lor și Westmalle nu se mai face nicăieri în lume. (19 decembrie 2014; în lipsă de altceva, fotografiile au fost făcute cu tableta, așa că…)

abatia4

abatia5

În planul îndepărtat e zidul înalt și lung al mănăstirii.

abatia6

Moara veche din Westmalle

moara3

Ieri seară ieșisem să văd în treacăt ommegang, era însă o ploaie măruntă care a grăbit înserarea… Aceeași bură a făcut să respir mirosul umed al florilor de tei, flori capricioase. În plină arșiță mirosul e oarecum răcoritor, cînd plouă însă, mi-am amintit în minutele din parc, parfumul e dens, fiecare adiere împrăștie reverberații simfonice vanilate…



(Foto D. Agachi, 5.07.2012, Place du Sablon, Bruxelles)