Tag Archive: fotograf



Un scurt film de pe youtube prezintă expoziția lui Steve McCurry (aici). Cele mai multe dintre fotografii se regăsesc și în selecția de la Bruxelles (peste 200 de fotografii, spun organizatorii), însă într-o prezentare și mai bună, mult mai interactivă decît cea în manieră tradițională, cu fotografiile ”înrămate”, prezentată în film. În ”panotarea” din Bruxelles traseul e marcat de plase înalte, cu ochiuri fine, care dau un vaporos joc de flu, lăsîndu-ți impresia că vezi întreaga expoziție în același timp. Relațiile dintre fotografii sînt subtile și dau, cum însuși fotograful ține mereu să precizeze, continuitate incredibilei povești a lumii. Explicațiile înregistate pe care le asculți sînt numai ale fotografului. El amintește pe scurt emoția pe care a simțit-o în momentul în care a gîndit sau a făcut fotografia… Superb!

Steve McCurry povestește cum a făcut fotografia: văzuse peretele plin de urme de palme. Simțea că îi mai trebuia ceva. A așteptat să se întîmple. Nu s-a întîmplat nimic semnificativ, a renunțat după cîteva ore și a revenit a doua zi! A trecut pe acolo un copil. Spune Steve, copilul s-a uitat la el, poate s-a speriat, poate că pur și simplu a vrut să se joace și a luat-o la fugă… Acela a fost momentul așteptat, el i-a produs emoția!

(foto 08.08.2017, Expoziția Steve McCurry, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

dscn3856w1
5 orașe se numește expoziția lui William Klein de la Bruxelles. Privitorul are șansa de a vedea selecție fotografiilor făcută de autorul însuși. E un mare privilegiu pentru privitor și, poate, și pentru artist, la cei 88 de ani (s-a născut în 1928). Din, să ne imaginăm, cred că nici nu sînt în stare să evaluez corect, cele cîteva zeci de mii, poate sute de mii, de imagini cîte s-or fi adunat în profesia de fotograf de modă, de reportaj, de stradă, a ales atîtea cît să umple dens cu tablouri mari pereții unei săli cu balcoane. Înrămările autorului trimit la impresia unor decupaje fruste din ziarele vechi, nu au contururi de carton, doar cadre negre, fine, susțin imaginile. Cele 5 orașe sînt megalopolisuri iconice pentru lumea modei și a vieții culturale, a ritmului nocturn, în general: New York, Paris, Moscova (da!), Roma și Tokyo. Interesant, nici un cadru de peisaj nu se regăsește: totul e expresie și forfotă umană, de la cea cotidiană, la cea amestecată între glamour și pauper. Fotografiile lui WK surprind un amestec de viață așa cum a ajuns, fascinantă și ieșită din tipare, de la cele estetice la cele arhetipale, de la semnificativ la obișnuit și iluzoriu: strada, piața, barul… Din toată opera, autorul și-a ales 4 (cred că am numărat bine) imagini color: o manifestație feministă, o întălnire de ”domni” la club exclusivist, o scenă de paradă gay, altfel spus, fotografiile unor contraste (și, pentru cei mai mulți, derapaje) sociale.
Pictor de formație, autorul a lucrat pe cele mai ”tari” fotografii ale sale, pe cele care reduc la esențial o poveste cît lumea de veche! A adăugat peste fotografii culori tari, în compoziții abstracte de un grafism care să sugereze acolo unde fotografia nu poate mai mult sau nu poate și altceva. ”Tehnica mixtă” (nu am altă ”formulă de specialitate”) rupe fotografia din cotidian și o transpune în atemporal altfel spus în ”artă pură”.
Imaginile au uneori un șarm de film fellinian, cum e celebra imagine din Roma, în care alb-negrul rochiilor a două femei e surprins pe ”zebra” străzii trecînd în sensuri contrare, într-un furnicar uman care le ignoră. WK a scos moda din studiouri garnisite cu lumini și a plasat-o în ”concretul” citadin autentic, încît lumea străzii devine altceva, una onirică.
Născut american, WK e ”artist francez” prin adopție culturală: a studiat, trăit și și-a făcut opera la Paris. E ”artist multiplu și inclasabil (!): fotograf, cineast, pictor și creator de cărți”, de albume mari, superbe (aflate, de altfel, la vînzare în expoziție). E, cumva, ”părintele” (spun biografii, ei nu ocolesc deloc limbajul clișeist, nu au frustrări) ”street photography”. E din bibliografia obligatorie pe temă!
Expoziția e o premieră pentru Bruxelles și se află la Botanique (clădirea fostei Grădini Botonice) într-o sală deosebită, atractivă ea însăși.
(31.12.2016, fotografii de atmosferă; precizez că fotografiatul în interiorul expoziției nu e interzis)

dscn3888w1

dscn3869w

dscn3878w

dscn3877w

dscn3882w1

Tatăl nostru
Care e în ceruri undeva pe drum
A făcut din a fi devotat
Un fel de sfințenie…
Ca o asceză trăită la țară.
Cînd s-a făcut voia sa
Tatăl nostru
A zidit o casă pe care
A smuls-o oarecînd din tălpile crăpate
Și a dus-o într-un loc mai bun
Precum în cer
Uneori merii se usucă și acolo
Tatăl nostru
Se odihnea rareori
Duminica se mulțumea să-și privească grădina
Cea de toate zilele
Să-i pară frumoasă
Din devoțiune
A stat deseori departe de casă
Știind că blocul turn îi poartă băieții la școală
În Laurian zburdau matematica și fizica
Iar facultatea venea de la sine
Nici măcar nu i-am cerut
Dă-ne-o nouă
Tatăl nostru
Citește rugăciuni
Din cartea cu scris mare…

(În memoria tatălui meu Dumitru, 30.09.1931 – 14.09.2014; fotografie, 17.09.2014)

Notă: în terminologia arhitecturii, ”hôtel…” (punctele substituie numele proprietarului) e locuința luxoasă (”hôtel particulier” în Franța dar și în Belgia, ”maison de maître” în Belgia) din zona centrală a orașului, în care este găzduită familia dar și personalul ”de serviciu” (”personnel de maison”)

Dintre cele patru creații ale arhitectului Victor Horta înscrise din anul 2000 în patrimoniul mondial (UNESCO), Hôtel Tassel a reprezentat, cronologic vorbind, a doua realizare din carieră. Prin urmare, casa (”maison de maître”) amplasată la nr. 6 pe strada Paul-Émile Janson din Bruxelles este o lucrare de tinerețe și, totodată, una a începuturilor (i)novatoare în arhitectura liniei exuberante și sinuase art nouveau. Clădirea a fost gîndită pentru prietenul arhitectului, profesorul de la U.L.B. Émile Tassel, pasionat de fotografie și proiecții, capricii cărora Horta le-a consacrat cîteva odăi, adaptînd funcționalul obișnuit. Însă imaginația sculpturală a arhitectului se regăsește plenar pe fațadă elegantă nu numai pentru acea epocă. Dacă în mod obișnuit arhitectura locului era dominată de cărămida aparentă, uneori zidită cu o incredibilă artă, Horta a optat pentru fațada din piatră albă și metal, tocmai pentru ”capacitatea” acestora de a undui suprafețele, într-un joc al sugestie de fluid și vegetal. Fusele coloanelor scurte ale bovindoului cu vitralii pale, abia sugerate, au devenit subțiri, abandonînd însăși ideea de coloană, pentru a lăsa impresia de imponderabil. Dacă la următoarele clădiri Horta va prefera culoarea oranj pentru metalul contorsionat, la Hôtel Tassel cularea e un discret verde deschis.

(Foto 15.08.2013, Bruxelles)

8406594228_279224c9f2_b

Dintre tîrgurile de artă pe care le-am văzut, de antichități, de artă contemporană și de ce o mai fi, poate cel mai ”rafinat” și situat la un nivel profesionist de excepție este BRAFA, Brussels Antiques & Fine Arts Fair. E de înțeles nivelul (inclusiv de celebritate) la care s-a ajuns, în 2013 fiind a 58-a ediție și e știut că timpul nu erodează în zona artei, mai degrabă înnobilează la modul propriu, printre cei care umblă pe la BRAFA fiind mai mulți conți și baroni, cu baronesele și contesele din dotare, decît la nu știu ce festival de modă… La BRAFA 2013 (Bruxelles, 19 – 27 ian.) concepția și modul de expunere, designul și atmosfera sînt la nivelul oricărei galerii muzeale celebre. Și, ca în orice spațiu babilonic, nu mi-a ajuns o zi să-l străbat măcar în pas vioi. Participanții vin din 19 tări, însă dintre cele estice (în sens european) doar două sînt printre ele, Rusia și Ungaria. Adaug un prim ”calup” foto de atmosferă și voi reveni mai pe îndelete pe cîteva teme.

DSCN8735w

DSCN8756w

(Constant Permeke, Tête de Christ, bronz, 1937)

DSCN8723w

(Magritte, Le voyage des fleurs, u.p., 90,4 x 73 cm, 1928)

DSCN8807w

Miró, Personnages et oiseaux, huile, gouache et aquarelle sur carton, 70 x 100 cm, 1963

DSCN8839w

DSCN8696w

Bete masks, Coasta de Fildeș, sec. 19 și 20

DSCN8705w

DSCN8921w

8405486431_3803cde87a_b

DSCN8867w

DSCN8944w