DSCN0306w

Am prins si eu un astfel de moment pe stradă, după cele două atentate oribile din 22 martie, de pe aeroportul din Zaventem (unul dintre cele mai mari din Europa) și de la metroul din Bruxelles (explozie într-un vagon de metrou oprit în stația Maelbeek).
Oriunde e cît de cît un loc simbolic în Bruxelles, cîțiva se opresc, vorbesc, își exprimă tăcut voința de a nu rămîne indiferenți, de a arăta, cu omenească teamă în priviri, că vor să trăiască…
Pe o fotografie a unui grup cu anonimi, alții, la fel, cu priviri tăcute, au lipit afișe. Într-o latură a fotografiei trei tineri își susțin micile lor inscripții, ca și cum tocmai s-ar fi desprins din lumea imaginii… Afișele sînt simple, scrise în tot felul de limbi. Oricare limbă știe să exprime oroarea. Pentru că, nu-i așa, moartea și suferința provocate cu monstruoasă lașitate sînt împrăștiate ”democratic”: nu discriminează, nu deosebesc nici după religie, nici după vîrstă sau sex, nici după culoarea pielii… (Bruxelles, foto 23.03.2016)

Anunțuri