Bruxelles și-a păstrat lacurile, deși voința urbanistică, așa cum a fost mereu contra naturii, a făcut ca rîurile sale să fie trecute în canalizari subterane… Însă lacurile s-au păstrat, sînt peste tot, mai mari sau mai mici fac viața bruxelezului suportabilă în weekenduri, mai ales dacă norii proverbiali s-au retras pentru o zi… Marea libertate a parcului, asta caută cu toții!
Cenușie, metalică, asperitățile ei netezite de undele apei… Lacul adauga chip halucinant unei liniști urbane ce părea dincolo de vremi, așa cum jumătatea de roată, întregită în reflectarea ei acvatică, mișcătoare, o adîncește și mai mult…
(foto 17.12.2016, lacul Tenreuken din Bruxelles; lacul se află în unul din imensele parcuri din oraș…)
Ceea ce are Bruxelles cu totul special, deși ghidurile turistice nu scriu despre ele, sînt imensele lui parcuri, unele amintind de pădurea de fagi care înconjoară orașul… E, cumva, explicabil: patrimoniul vechi e masiv și bine conservat, iar Art Nouveau și modernismul au lăsat moșteniri substanțiale… Însă odată cu reîntoarcerea lumii la natură, poți descoperi la Bruxelles ceea ce nu a fost niciodată uitat: parcul, gazonul, păsăretul, tihna, convivialitatea… Fotografiile sînt dintr-un parc bruxelez cu arome tomnatice tari, ca un calvados arămit în butoi de stejar, pe care l-am băut amintindu-mi de vara normandă…
Luminișuri și deschideri în pereții de verdeață… Se găsesc în grădina Castelului Jehay. Luminiș e un cuvînt mult mai plin decît credem… Mi s-a întîmplat să-i înțeleg doar uneori profunzimea. El evocă o stare de lumină la care nu ai acces fără imaginație.
(Foto la Château de Jehay, 5 august 2015; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)
Știu, mai toată lumea pozează ”culorile toamnei”. Unii s-au săturat deja, le ajunge, ”consumă” puțin și anorexic chiar și din lumină, sînt deja revoltați. Eu nu! La Hulpe au venit mulți, era 1 noiembrie, sărbătoare și, mai ales, senin. Nu mai văzusem alei pline ca la defilare. Una în tăcere animată, ludică. Nimic strident, la cîteva mii adunați laolaltă… Un fel de furnicar, pe unul dintre cele mai mari domenii și e lîngă Bruxelles. Parc englez și pădure. Păsăret peste tot! Și nicăieri nu am văzut vreun muc, pet, hîrtie… Chiar dacă poți mînca ”pe iarbă” oriunde vrei!
Domeniul Solvay, însemnînd un parc foarte întins, lacuri și pădure (o parte fiind rezervație naturală), se află la doar cîțiva kilometri de Bruxelles. A fost proprietatea și, cumva, proiectul industriașului Solvay, chimist reputat, ar fi meritat Premiul Nobel pentru descoperirea civilizatoare genială: soda caustică! Fabricarea a tot ce e săpun, de la cel mai ieftin la cel mai reputat are la bază soda lui Solvay. Fiul ”gentilom” al burghezului de care am pomenit și-a donat proprietatea de ”La Hulpe” statului belgian… Un gest de maxim altruism civic? Fără îndoială! Îmi poate da cineva un exemplu românesc asemănător? Domeniul e declarat acum ”patrimoniu excepțional” al comunității valone (”domaine classé patrimoine exceptionnel de Wallonie”). Oricine se poate plimba liber și gratuit pe iarba, pădurea și aleile domeniului. În orice dispoziție sufletească, dar cu grijă pentru natura de excepție. Oricine poate alerga, mînca, dormi, călări, fluiera, scrie și picta și cîte și mai cîte, gratuit, ca un plătitor de taxe democrat pe care statul îl respectă!
(Foto, 1 noiembrie 2014, La Hulpe, Belgia)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 