Poezie cu fotografie – Linia palmei

Linia palmei mele te-a cuprins mereu…
Dar poate cea mai sfioasă atingere, fermă, normală
Grabită, întristată, ultima în ziua aceea cu privirea intoarsă
Surîzătoare, plină de speranță,
Tînară și inspirată,
Alunecoasă și rece într-o zi de iarnă cînd era
Prea tîrziu
Neliniștită ca în dimineața în care am plecat
Departe
Și credeam că avionul mă duce dincolo de nori și mă uită acolo
Pe o cărare alba în care am găsit mereu urma pașilor tăi
Tandră atingere
Prea zgomotoasă cînd dormeai
Nici prea aspră, după o zi în care palmele s-au umplut de rugină
Cîte îmbrațișari cu palma strînsă
Pîna cînd bronzul părului tău s-a lustruit ca un porte-bonheur
Și am uitat că ar fi trebuit să-mi spun în
Gînd o dorință,
Mereu aceeași
Ești
În podul palmelor mele, albastru…

Publicitate