dumitruagachi
Se dedică Elenei
Cineva a pus o bancă exact
Unde îi era locul
Nici nu încerc să înţeleg de ce
A uitat-o acolo,
Belvedere, care e sensul neaflat să te oglindeşti
În singurătatea-i ?
E acolo fără nici o bătaie de aripi
O bancă a tăcerii celei dintîi de unde
Priveam amorf verdele
În faţa ei rînduri, rînduri, mustesc ştevii
De post primăvăratec
Pentru banca aceea am lăsat
Să piară în vînt ultima săgeată…
Ilustraţia: Joan Miró, L’ espoir du navigateur, VI, 1973, Fundació Joan Miró, Barcelona, în expoziţia Joan Miró peintre poète, 03 – 06.2011, Espace Culturel ING, Bruxelles.
Dumitru Agachi's Weblog 
Superb! Totul!
Frumos! E buna banca ta… mustesc versuri bune bune!
cineva a asezat-o in mijlocul marii, ca la Marin Sorescu… dar e bine, macar te poti aseza pe ea la reflux…
…cit despre expozitia Miro, ma astept la un material mai amplu… ciand o sa ai tu timp!
Mulţumesc Ştefana!
Elena,
E superbă imaginea „suprarealistă” şi poate nu, avangardistă şi parcă nu, a băncii pentru un popas acvatic… „Cît despre expoziţia Miro”… încep să cred că o stare cu adevărat bună nu predispune deloc la comentariu…
Ok, cum spui! Atunci blogul tau e plin de stari proaste!
…plus cateva de gratie!
Asa ne asezam, in tihna. Popasul e pregatit dinainte, ca si drumul. Putem avea iluzia desprinderii, iluzia acelui „altfel”, dupa care, unii au sansa asezarii. Altii urmaresc continuu iluzoria, pierduta sageata. Superba poezie!
Elena, sa spunem ca au fost stari comentabile… Iar cite un vers a stat sub semnul gratiei!
Stefana,
Da, este izbavitoare sansa asezarii!
Sustine o fetita din Botosani!VOTEAZA FRASINESCU IOANA! Particip la un concurs bazat pe voturi, m-as bucura sa imi acorzi un vot si sa iti rogi prietenii sa faca acelasi lucru http://www.asociatie.adrianenache.ro/