Tag Archive: Metafora


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cei mai mulți nu știu ce înseamnă
Să poți scutura pătura pe fereastră cînd ai chef…
După o noapte de nesomn,
După o zi în care tristețile au urcat prin femur și antebraț ca într-un balansoar
E interzis să-ți scuturi pătura la fereastra chiliei,
Nu ai acces la aerul suspendat dincolo
Nu ai de ales
Nu e
Veluxul mansardei lasă doar cerul pătrat și un număr irațional de nouri
Nu poți alunga nimic printre ei
La salon fereastra înaltă se deschide
În privirea tîrzie ca umbra de iarnă…

(foto, Bruxelles, Auderghem, 19 decembrie 2015)

DSCF1135w1

Cînd bunica își lua avînt
Să urce pe scara ei îngustă ca o biserică
Dintr-un lemn
Crăpat cu pene din alt lemn
(Pentru fiecare lemn tare e un vreasc și mai tare)
Îngerii se împiedicau de fușteii încîlciți și noduroși
Ridicînd-o pe femeie ca pe un fulg
Să o cocoațe pe casă unde treaba ei era
Să-și văruiască hornul cîntînd.

Cînd se clătina de amețeală se prindea
De cîte o gheară de cioară
Și-i cerea dinții copilăriei
Pe care-i arvunise peste casă
Pentru o bătrînețe guralivă

Cînd mai uita cum îi vorbea
Bunicul în cimitir,
Ea plivea florile de la streșini.
De după inchipuirea ei,
El cosea ca-n tinerețe,
Tăcut, puternic, lunatic,
Mușchiul cafeniu din partea umbrită a casei
Creștea ca otava, două coase
Pe an făcea
Pregătind și el Sărbătorile Dincolo,
Striga
Peste casă
De pomană
Să-i aduc apă.

Nu-mi puteam lua atîta elan, nu eram o pană
Ca bunica, uneori
Și cioara o ridica pînă
la ghizdul de ciment al hornului
Noroc de bunicul, el inventase cosind
Betonul cu pleavă, ea l-a urcat cu găleata pe coș să fie
Trainic
Ca un inel cu pecete

Cînd termina cositul la sărbători
Și se ivea alb seara
Ascultam cu toții o poveste din război:
Un avion american a bombardat
Trenul în care el era sergent la Ploiești.

Uneori se așează cuminte
ca viespea pe umeri
tăcută își caută cuib printre nervi
și lațul începe să-și strîngă nodul
tandru
silabă cu silabă

(O fotografie cu prieteni… Am lăsat o umbră la Bruges, 28.09.2014)


Vorbind în general, după animația din saloanele și galeriile unui castel, două spații, plasate oarecum periferic, prilejuiesc răgazul meditației: capela și teatrul… Intimiste, ambele erau create pentru o suită restrînsă. Sala de teatru a castelului din Chimay, scăpată intactă după un incendiu ce a distrus castelul, e o miniatură a oricărei săli celebre: e complet dotată pentru teatru, operă și concerte! Doar că are o lojă centrală cît o alună scobită, un stal cît o jumătate de nucă și o cupolă ca o scoică aurie. Însă totul e rafinament, totul e atmosferă! (Teatrul castelului din Chimay, Belgia, foto 18 mai 2014)

L-am auzit la radio pe un poet și fotograf algerian, afirmînd că a descoperit în fotografie o aceeași forță poetică. O fi știind bine ce spune, în orice caz gîndul lui mi-a plăcut. Nu plec de la banalitatea că o imagine spune mai mult decît un întreg text, oricum nu de imaginile viu colorate de care s-a umplut FB e vorba. ”Pereții” arată acum ca odăile de altădată, pline de carpete, unele cu versuri cusute. În astfel de voracitate ”imagistică” e doar o teamă de (i)real. Fotografia e altceva, în esență are bidimensiune metaforică. Cred în poezia fotografiei mai abitir decît în proza ei.

(Foto D. Agachi, 9.09.2012, Bruxelles)