Tag Archive: sentiment


IMGP2597w

Mi-a rămas impresia că impozanta și, paradoxal, zvelta clădire de pe Avenue Roosevelt 86 din Bruxelles a ”evadat” din înșiruirea urbanistică monotonă. Spațiul din jurul casei îi conferă aspectul de castel modern, iar ”ingredientele” art nouveau sporesc rafinamentul. Clădirea e opera arhitectului Léon Delune (1904). Dacă ideea de zveltețe și ”ritmica” vioaie se ”citesc” de la prima privire, o altă ”vibrație” exotică, pe care un balcanic, să spunem, o poate mai lesne percepe e proporția de ”biserică” a clădirii. Și nu e vorba numai de turnul plasat într-o latură, e în discuție raportul vertical/orizontal al edificiului. Însă accentul care întregește ”povestea” vizuală a casei, dincolo de foarte frumoasele sgrafituri albastre și aurite ale lui Paul Cauchie (restaurate după planurile originale ale acestuia), e sugestia de evadare ”docilă” a vulturului. Dacă arhitectul ar fi tratat sculptura doar ca ”element decorativ”, ar fi plasat-o direct în vîrf, ca simplă ”piesă finală”. Din motive structurale probabil, el a imaginat o colivie albă cu bare groase, pe care (s-)a așezat pasărea. Cum se întîmplă cu păsările (”spiritele” bine) dresate, cușca e mediul lor în care nici măcar nu mai mai trebuie închise. Oricît de larg ar zbura, se reîntorc. Pînă în momentul cînd dorința libertății învinge…

IMGP2905w

IMGP2592w

IMGP2590w

IMGP2599w

IMGP2902w

IMGP2913w

Maison Delune sau Château Feys, Avenue Roosevelt 86, Bruxelles; foto din 30.11. si 6.12.2013

DSCN8922w
Dimineaţa devreme a urcat în tren mirosul de lapte. Discret și cu abonament la CFR, deși nu-l controlează nimeni…… Avea 80 și ceva de ani, aproximările spun mai mult decît statistica. Au fost destui atîția ani, mai ales după chimicalele astea…

DSCN8926w

(În trenul spre Botoșani, 30.07.2013 – chip bătrîn în lumina de la ora 7 dimineața)

”Mediul ambiant” de Paști e încărcat cu flori de cireș!

IMG_2082w1

(Bruxelles, cireș în lumina dimineții)

Uneori se întîmplă să dau peste o pustietate oarecare și mă iscodesc, vorba vine, arhetipal: ce ar mai putea însemna acum ritmurile unor haturi, miriște și pleavă jilave pe un ogor? Moliciunea tactilă a paielor strivite la treieriș, dar mai ales mirosul lor uscat și reavăn totodată, mi-au rămas din vacanțele cu picioarele goale, cînd mă gîndeam că abia secerișul de august fiind, pînă urma să vină școala era (posibilă) o eternitate.

Mi-am amintit inimile de pămînt ale lui Ion Nicodim.

(Foto D. Agachi, undeva lîngă Liège, 7.08.2012)

Cînd am ceva timp de pierdut mai trec pe la instituțiile europene… Astăzi mai abitir, a fost și ziua Europei, mi-am zis că o să beau o bere pe undeva. Că de ceva mai fin n-ai parte de la ăștia! Erau peste tot balonașe și sacoșe cu pliante! Bleah! Un grup statuar de pe acolo pare a o înfățișa pe doamna Merkel, mă rog, într-o formulă stilizată, scoțînd un simbolic euro dintr-o grămadă ordonată, în care Franța e înaintașul cel mai activ. Printre altele, un public amestecat arăta oarecare veselie în fața unei scene ca o imensă catedră neagră, la care evolua o septuagenară cred, poate octogenară, nu m-am interesat, care avea gusturi subțiri în ce privește ritmurile pe care le mixa… Au gasit-o, au ranforsat-o și au adus-o pe scenă și asta numai pentru că se poartă sloganul cu inima tînără… E dintre preocupările politice corecte și nevinovate ale bătrînei Europe. Mă simt discriminat! De fapt niciodată nu ești prea tînăr pentru a te simți pensionar, doar astfel ai timp să te mai ocupi și de prostii…

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 12.05.2012)