Fotografii din cîteva ”Les Plus Beaux Villages de France”

Orice sat prin care am trecut mi s-a părut frumos, nimic de zis în minus. De altfel, satele și orașele au o tăbliță rutieră la intrare indicîndu-ți cît e de ”înflorit” și pitoresc, după numărul de floricele desenate, de la una la patru!
Însă a deveni unul dintre ”les plus beaux!” nu e deloc ușor! Presupune respectul valorii, al tradiției și al istoriei (istoriilor) care adaugă mult mai mult decît e, în mod obișnuit, un sat. Dosarul de candidatură pare stufos iar printre altele un criteriu e foarte sever : ”Posséder, sur son territoire, au minimum 2 sites ou monuments protégés (classés ou inscrits)”. Monumente protejate nu înseamnă neapărat castele (contează și ele, desigur) ci o străduță, o biserică, o moară, niște case bine zidite, un stîlp, ceva uman pe care, văzîndu-l, să înțelegi că oarecînd cuiva i-a păsat că trece prin viață și a lăsat în trecere un semn…
În fine, titulatura nu face alceva decît să indice ”l’importance et la valorisation du patrimoine du village, sa qualité architecturale, urbanistique et environnementale…”

Iată că se poate ca satul să și fie, să și rămînă frumos!

(foto 25.07.2017, Beuvron-en-Auge, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

(foto 31.07.2017, Gerberoy, Picardie, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

gotic de lemn / romanic de piatră

…din respect pentru tradiție, cunoaștere, înțelegînd efortul uman incredibil de a construi și prețuind frumosul, în general, omul păstrează ceea ce a reușit să scape războaielor fără noimă… Sigur că-și adaptează locuirea, doar n-o să trăiască spălîndu-se din cană, însă o face integrînd ce e special, irepetabil, ce a fost creat de meserii acum moarte….

”L’abbaye Notre-Dame de Bernay; Son église abbatiale par la précocité des talents de ceux qui l’ont conçue en fait un point de départ pour comprendre les réalisations majeures de l’art normand, y chercher les premières manifestations de l’architecture romane en Normandie et y suivre le progrès des techniques ainsi que du style architectural et décoratif.” (sursa)

(foto 25.07.2017, Bernay, Haute-Normandie, France; copyright ©Dumitru Agachi).

O călătorie prin sate…

…unele cu plajă, altele de pescari, zidite din granit aspru, sate de fermieri pline de cai, alteori, a vorbi de turme de vaci e deja redundant… Sate normande și din Picardie cu legume ”vii” peste tot și calvados mustind în livezi cu pomi rari. Sate roșii, înflorind de hortensii, cenușii sub cețuri matinale, sate de frunză verde și albastru… Case de bîrne vechi am regăsit prin sate și între bîrnele contorsionate e lut cu pleavă rămas în tihna lui, uneori printre bîrne e o ”țesătură” de cărămizi subțiri cît aluatul de plăcintă…

(foto 26 și 27.07.2017, Genneville, Basse-Normandie, France; copyright ©Dumitru Agachi)

Casa: între cumințenie și prostie

Cu vreo 30 de ani în urmă cînd am descoperit Humorul – ”farmecul Bucovinei”, cum spune Elena – mergeam la Voroneț și Mănăstirea Humorului pe jos, locurile erau atît de frumoase încît cele 4 ore pe zi cît dura plimbarea dus-întors erau mereu o încîntare. Umblam pe niște scurtături și ne opream musai la prunduri în albiile Moldovei, Humorel sau Voroneț, era plăcerea mirosului de brad și o liniște de drum de țară pe care, din cînd în cînd, spuneam bună dimineața ori ”sară bună” cîtorva care mînau o vacă sau un cal, întotdeauna uriaș, cît un tractor de pădure. Față de ce văzusem prin părțile noastre la ”cîmpie”, casele de pe acolo ne păreau de ”gospodari” aranjați, cele mai multe aveau odaie cu verandă la etaj, pe lîngă care acoperișul țuguiat, întotdeauna din șindrilă, făcea un complicat și pitoresc joc de pante. Ne încînta ”prosperitatea” zonei, impresia că în acele sate, chiar și în plin comunism, se trăia mai bine și, în orice caz, mai ”frumos”, toate cîte vedeam, obcini, păduri, case, culminînd cu bisericile pictate, erau frumoase… Însă ca oricînd, lumea o ia razna, ”lumea asta smintită” cum îl auzisem pe Grigore Leșe, iar ”bunăstarea” și-a pierdut ”bunul șimț” și de vreo zece ani pădurile Humorului au căpătat un miros greu de ”căsoaie” urîte și zbuciumate. Și despre o casă se poate spune că e ”cuminte” sau ”proastă”. Mă tot întreb ce anume te face să trăiești o viață cu ”proasta” de casă, crezînd despre tine însuți că ești verde împărat, cînd toate din jur se usucă…

(Foto Elena Agachi, 7-8.07.2012, casă bătrînească în Mănăstirea Humorului)

Bucureştiul (din ţara) contrastelor…

Să spunem că şocul coborîrii (10 iulie 2011) pe solul ţării în care se vorbeşte româneşte (patria o restrîng la una interioara, în care relieful încape întreg, însă ceea ce o populează nicidecum) nu a fost neaprat termic, deşi pe trotuare erau vreo 38 de grade… Mai degrabă şi în mod previzibil pentru cineva obişnuit cu noi înşine şi care nu se mai lasă uşor traversat de mirări, şocul a fost vizual: cromatic şi arhitectural periferia Bucureştilor e o mizerie cu accente „grandioase” într-un peisaj pocit şi peticit…
Am lăsat deoparte peisajul actual arid al periferiei, în sensul arhitecturii ei, lipsită în genere de gust. Am căutat un refugiu, unde altundeva, doar într-un spaţiu care sa-l prelungească pe cel interior… Pe malul Herăstrăului în Bucureşti, Muzeul Satului e o epură arhaică a României întregi, în felul ei o patrie miniaturală, cu peisajul unei mici Românii rurale, conservată ca o relicvă. În fapt, dispariţia istorică a acelei lumi s-a produs deja, ireversibil, mai ales în spiritul ei… Privind-o acum, arhitectura rurală, locuinţă, industrie, biserică, mi-a părut „coborîtă” în verticalitate, nu pentru că i-ar fi lipsit tentaţia înălţimii, ci, mai degrabă, întemeindu-se pe frumuseţe şi semne, spiritul rural a stat „cuminte” în smerenia lumii sale… De oriunde ar fi, de la cîmpie sau munte, dintre apele Dunării sau din Maramureş, de pe delurile bistriţene sau din Mărginimea Sibiului, arhitecturii rurale i-a fost proprie aplecarea smerită a omului sub cerdacuri şi pridvoare de case sau biserici, sub grinzile grele de lemn îmbătrînit. Privind mi-am amintit mirosul de cuişoare care scălda chipul luminos al bunicii mele (în linie paternă) în dimineţile de duminică, pregătindu-şi faţa şi mîinile pentru biserică. În mîinile ei se afla mereu un bucheţel al celor mai frumoase flori de la fîntînă sau din faţa casei, amestec de culori aşa cum doar pe la mănăstiri se mai găseşte… Paşii pe alei mi-au readus sonoritatea acelor dimineţi care coborau peste livada copilăriei.

Gospodărie, Jurilovca, Tulcea, 1898

Gospodărie, Curteni, zona Vaslui, 1844

Biserica Răpciuni, Neamţ, 1773

Gospodărie, zona Neamţului

Biserica Dragomireşti, Maramureş, 1722

(Foto D. Agachi, 11.07.2011)