Tag Archive: peisaj stradal



În Belgia se numesc ”brocante”, un fel de profesioniști ai obiectelor de altă dată, dar și cei care nu mai au nevoie de ele și din ”dragoste” nu le pot arunca, ies pe stradă și improvizează tarabe, atunci cînd e vînzare ”organizată”. În astfel de momente obiectele crează dialoguri insolite, surprinzătoare, uneori pline de umor sau, din contră, de o sfîșietoare tristețe. Unele „aranjamanete” sînt oarecum regizate de cel care le expune, dar cele mai multe sînt spontane și tocmai acolo e farmecul, să surprinzi o anume ordine de idei în cea mai firească dezordine! Așa e lumea obiectelor, plină de viață!

(foto din 16 septembrie 2017 pe Rue de Flandre din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

vise dintr-o zi de vară…

Ecranul…

…la ”zidul” mă găndeam și l-am numit evaziv ”ecranul”… Importantă e sugestia de evadare pe care zborul o face posibilă, cînd nici o breșă nu e previzibilă… Asta m-a emoționat la acel avion care mi-a lăsat impresia că abia poate depăși barajul…

”Radiografia logosului” așa mi-a venit să numesc sculptura asta arborescentă din ”Casa istoriei europene”, noul muzeu inaugurat ăn vara 2017 la Bruelles.

Impresia de toamnă din fereastră… (nu exagerez, chiar de pe pervaz…)

(foto din august 2017, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ea, el își spun ”zinneke”. (21.05.2016) Ei ies costumați pe străzi, odată la doi ani, la finalul unui proiect cultural în cartierul lor, în școli, asociații sau firme. Tema 2016 a fost ”fragile”. Da, toatul e fragil pe lumea asta, important e să o privești zîmbind… ”zinneke” e vagabondul străzilor înguste și trăiește printre mucegaiurile locului. E mereu vie și inventivă balada zinneke-ului…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”Les zinnekes, ce sont les personnes qui vivent à Bruxelles. Avec la garantie d’une diversité de langues, de cultures, d’origines, de couleurs, de problèmes et de solutions.” (wikipedia), foto, 21.05.2016