Tag Archive: galerie de arta


Knokke e orășelul belgian cel mai plin de artă din cîte am văzut. Nu ai altceva mai bun de făcut, după ce-ți scuturi papucii de nisipul fin, decît să cumperi ceva ”de artă”, că merge seară la bere. 80 de galerii nu de șaormării (nu-i glumă!) se înșiruie una lîngă alta la trotuarul larg de pe țărmul mării. Mai asculți vîntul, mai miroși marea, mai privești arta de toate felurile și mărimile, nu exagerez. Unele scot statui să vîndă direct în stradă, poate sînt clienți care nu rezistă și trebuie musai să cumpere, să nu leșine de poftă… După cum i-am văzut, cei care umblă prin galerii și mai puțin prin nisip sînt afectați de o inexplicabilă melancolie, e știut, consumul exagerat dăunează!

(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Sculptorul se numește Ronald A. Westerhuis. El creează geometrii în oțel. Șlefuind impecabil zone ale obiectului integrează oglinzi.

Reclame

img_4772w

Galeria ”Templon” aniversează 50 de ani… Are spații la Paris și la Bruxelles. Cu ocazia jubileului, ”Templon” a ales să prezinte simultan, în ambele capitale, același fotograf, Gregory Crewdson, o figură a fotografiei americane actuale. Expoziția are un titlu grandios, ”Cathedral of the Pines”. Impecabil imprimate la dimensiuni care îți permit să privești de la 3…4 m, fotografiile lui trimit la pictura plină de solitudine a lui Hopper. Personajele lui Crewdson îmi par înghețate într-o cumplită indiferență față de viață. Au sufletul bine închis într-un interior impenetrabil. Lasă impresia că nu-l părăsesc niciodată, nici măcar cînd privesc prin deschizătura ușii ori prin fereastră către pădure sau rîul înzăpezit. Cînd sînt cu mașina în plină natură, personajele tot în gol (interior) privesc! Peisajul înghețat în alb sau în verde – culorile primăverii sau ale toanei nu sînt nicidată prezente – adîncesc senzația de neobișnuit, cînd toate par atît de banale. Interioarele lui Crewdson reflectă, uneori prin fragmente de oglinzi, aceeași încremenită bătrînețe, eventual petrecută alături de un telefon vechi… — with Gregory Crewdson

Prima fotografie e făcută în Galeria Templon, Bruxelles și îmi aparține. Cele 2 foto de interior sînt preluate de aici.
crewd-2014-woman-at-sink-800x597

crewd-2013-seated-woman-on-bed-800x597

(Galeria Maison Halter, Bijoux Ethniques)

În ce privește tîrgurile de artă din Bruxelles, luna ianuarie și, cred eu, întregul an e marcat de BRAFA, Brussels Antiques & Fine Arts Fair. O altă manifestare de același gen se încheie astăzi într-o hală de la Brussels Expo și a ținut 10 zile (15 – 24.03.2013), e vorba de EURANTICA 2013 – Brussels Fine Art Fair. Întîlnirea ”de primăvară” a anticarilor e un fel de BRAFA la o scara mai mică și cu pretenția de a fi mai atentă cu ”tinerele talente” în domeniul ”artei” (că e mai mult decît o meserie) de anticar. Prima impresie ține de eclectismul natural al oricărei galerii de antichități, care însă mi s-a părut mai pregnant la EURANTICA. Iar dintre galerii, nostime erau tocmai cele cu vitrine pline de mărunțișuri amestecate, cu bazarul oarecum muzeal al unor arte vetuste, al porțelanurilor și bibelourilor, vazelor și pipelor, bastoanelor și sticluțelor. Nu au lipsit pictura flamandă și marile nume din pictura belgiană, satiricul și grotescul Félicien Rops, simboliștii Fernand Khnopff și Léon Spilliaert, remarcabilii coloriști impresioniști ori pictura suprarealistă. Delvaux a fost foarte prezent tocmai cu desene și gravuri din primele sale etape de creație, desene interesante și de o anume prospețime plastică, pierdută parcă mai tîrziu în reprezentările prea hieratice și manieriste  ale feminității.

(Paul Delvaux, gravuri)

(Sculpturi din anvelope de cauciuc – Serge Van De Put, Galeria Leonhard, Anvers)

(Carlos Mata, bronz, Galeria Leonhard, Anvers)

(Gerda de Jonghe, sculpturi, bronz, Galeria Art Center HOres)

(Foto din expoziții D. Agachi, 24.03.2013)

În expoziția lui Jeff Koons de la Almine Rech Gallery din Bruxelles am văzut cîteva jucării gonflabile. Sălile arată ca depozitele frigorifice, în fine, minimaliste e termenul scornit pentru a face vandabilă o arhitectură ieftină, golită de orice. Plimbîndu-mă printre exponatele supradimensionate asta a fost impresia oarecum puerilă, că privesc figurine de mușama chinezească, atît e de fidel copiată ”realitatea” kitsch-ului. Altfel spus, jocul kitsch e unul de al doilea grad, o păcăleală, e jocul de-a ”ce vezi nu-i adevărat”. Și nu este. Dacă un inocent ar încerca să palpeze gumele și să le simtă scîrțîitul și moliciunea, l-ar frisona răceala metalului. Numai impresia e de gumă și e iluzorie ca orice impresie, realitatea artistică nu. Arta lui J. K. ține, finalmente, doar de precizia șlefuirii pînă la a nu mai lăsa nici un dubiu, nici o cută pe care să o cauți concentrat pentru a exclama detectivistic, ha!, iată proba că metalul nu e gonflabil. Kitsch e însăși perfecțiunea ”copiei” față de chinezăria originală.

Artistul, sculptorul – îl numim astfel în lipsa altor termeni – știe că interpretarea, în variile ei formule, e cuibărită în mintea privitorului și e atît de ”elaborată” cît e respectivul de snob… Iar dacă te uiți și la calitatea, mărimea și coperțile aurite ale albumelor cu fotografiile baloanelor înnodate ale lui J.K., ajungi să-ți spui, snobi, dar mulți! Hai s-o întorc serios: unele dintre baloanele de oțel policrom și strălucitor ca staniolul bomboanelor de pom, trimit la arhetipuri.

Vorbesc de o Venus sticloasă, carnală, model clasic-antic și uriașă ca o statuie de grădină și de o superbă și savantă împletitură dintr-un ”balon” purpuriu, o altă Venus paleolitică (Willendorf), sticloasă și ea, cu fese enorme și sîni deluroși, în simbolica ancestrală a fecundității.

Pînă la urmă e cam tot ce poate scorni arta unui sculptor cu o imaginație retardată: un joc autist de-a kitsch-ul. Ceva în mintea privitorului se întîmplă totuși, e tentat să verifice trucajul. Iar în locul urechilor moi de cauciuc vopsit ale cățelului gonflabil simți sunetul clar metalic, muzical inconfundabil, al unui oțel de calitate. Rămîne exclamația ironică a privitorului exersat, cum mi s-a părut comentariul lui Roger Pierre Turine, în Arts Libre (supplément à La Libre Belgique, n. 158): ”pièce de bronze, polie à l’infini, et qui brille, qui brille… Magistrale!”

(Foto din expozitie, 27.10.2012)

Am aflat întîmplător de un fel de, să-i spun neaoș, tîrg al galeriilor de artă actuală la Bruxelles. Între 9 – 12 februarie e l’Affordable Art Fair. Sînt expuse tone de artă plastică, mă rog, cîteva tiruri. Ca orice este supraproducție și arta actuală, de o diversitate care a depășit orice conveniențe, aproape că plictisește, în fine, se golește de sens iar sensul e conținutul însuși al artei… Cine se așteptă să scormonesc printre cuvinte după melanjul rebarbativ și evanescanța impresiei de frumos obnubilat de o materialitate frustă, mai are de așteptat. M-am plictisit de etichete, de vorbe-n vînt. Da, ascultam, acolo printre galerii, o conferiță a unei esteticiene titrate: vorbe și iar vorbe, sigur că un oval într-o gravură trimite la memoria artistului răvășită de insatisfacție sau de o maternitate sufocantă, dacă a fost prea multă, ori generatoare de angoase ale solitudinii dacă, din contră, a lipsit… ș.a.m.d. cu ilustrații la obiect. Personal m-am lăsat furat de relații, la asta m-am uitat prin galerii. Relația obiectului cu privitorul e una interesantă, dar și corespondențele dintre lucrările atît de diverse. Vorbeam de tone de artă: sînt galerii axate pe arta mongolă, georgiană… vietnameză… am văzut o pictoriță unguroaică din Budapesta, o rusoaică sau ucraineană premiată la Bienala de la Veneția 2011 și pînze ale alteia de numai 14 ani, dar nici o lucrare a vreunui român.

(Foto D. Agachi, Bruxelles, 10.02.2012)