Ajunurile sarbătorilor, între care „stă neclintita limbă” (a marelui orologiu livid, ca al suprarealiştilor) sunt ale vizitatorilor. Înşine, vizitatori vizitaţi, deschidem pentru cei care coboară pe o scară de argint, pînă la casa noastră desferecată… Primul ne vizitează, an de an, Bradul. Dintr-o pădure tînără, pe care o vinde în piaţă cîte un fel de măcelar de brazi, un Brăduţ vine cu noi. Primeşte o podoabă! Urmează colindătorii. Ei stau în juru-i, întregindu-i energiile. Bradul nu e un fetiş, nu e un totem. E dincolo de realitatea clipei şi e clipa.