Tag Archive: Laurian


A vedea îngerul în orice femeie nu ține doar de un ”aparat” performant, e nevoie și de un suflet de privitor. Al unora e mai exersat în a simți vîntul într-un stufăriș, muzicanți, pictori, fotografi fiind. Al privitorului e însă capabil să prindă, ei da, chiar și ”îngerul” cuibărit în orice femeie, iar Ionuț Sinescu știe să privească. ”Oglindirea” femeii în carnația ei vulnerabilă e ”angelologie” pură. Femeia din peisajele lui Ionuț Sinescu e frumoasă tocmai în adormirea fotografică. Cum dansează îngerul eliberat e treaba fotografului să-l surprindă…

(Foto Ionuț Sinescu, sursa)

În Ajunul Crăciunului și în zilele sărbătorii ne pregătim să primim. Fericirea primirii vine din iubire… La unii din iubirea de arginți, la unii pentru că așa ”au apucat” și au apucat multe sau mult, unii au fericirea de a nu avea din ce altceva trăi și mulți, cred că mulți încă, nu uită să primească minunea. Copii știu să aducă bucuria și tot ei o împart colindînd.
Dacă sînt primiți, ei vin chiar și atunci cînd redevin copii. Minunea nu poate fi uitată, se cere mereu primită. Darurile sînt dintru început pîrguite, împărțindu-se și înmulțindu-se. La minunea înmulțirii darurilor, toate cîte sînt cîntă Nașterea și Înălțarea. Se înalță stelele cînd se primesc darurile și cîntă mierlele sub stîlpii caselor…

(Foto: Colindele Drama Club și ale altor elevi și absolvenți ai Laurianului, 24.12.2011)

Vizitatorii…

Ajunurile sarbătorilor, între care „stă neclintita limbă” (a marelui orologiu livid, ca al suprarealiştilor) sunt ale vizitatorilor. Înşine, vizitatori vizitaţi, deschidem pentru cei care coboară pe o scară de argint, pînă la casa noastră desferecată… Primul ne vizitează, an de an, Bradul. Dintr-o pădure tînără, pe care o vinde în piaţă cîte un fel de măcelar de brazi, un Brăduţ vine cu noi. Primeşte o podoabă! Urmează colindătorii. Ei stau în juru-i, întregindu-i energiile. Bradul nu e un fetiş, nu e un totem. E dincolo de realitatea clipei şi e clipa.

Acasă – Ajunul Crăciunului…

…E cea mai deschisă dintre sărbătorile de peste an, în casa noastră… Seara, pînă tîrziu, aşteptăm superbele colinde ale Laurienilor, elevi sau absolvenţi. Mereu îi primim cu un savuros vin de Bîrnova, de pe Dealul Vişanilor şi sărăţele de casă cu mac… Totul se topeşte într-o superbă energie a sărbătorii. Întîlnirile lor bune pe covorul nostru înseamnă, pentru Andra şi pentru noi, modul personal de a întregi spiritul Crăciunului de la înălţimea cîntării copilăreşti, cu adevărat ritualică!

Sărbători cu bine şi împlinite tuturor!

(Înger, în bradul împodobit de Andra)

Stolul…

E 10 iunie special pentru familia noastră. Andra e acum absolventă de Laurian! „Stolul” (promoţiei) lor s-a ridicat! Dacă în exterior e ziuă, interiorul întreg este un deluviu. În golul cu multe rafturi se adună impresii mai discrete sau mai abundente, toreţiale sau liniştite, ca ploaia lui Tarkovski, solare sau umbroase, de pretutindeni şi parcă doar de undeva anume.

Spaţiul anticarului, buticul sau taraba mânuitorului de antichităţi, ca pe nişte păpuşi de ceară sau disciplinate marionete, îmi stimulează nu atât imaginaţia ci amintirea; amintirea mea, fără nici o relaţie cu memoria obiectului. Spaţiul anticarului este incitant prin metarealitatea asocierilor pe care, prin însăşi fatalitatea limitării, le provoacă.

Anticarii din Sablon, foto D. Agachi, 5.06.2010, Bruxelles.