Tag Archive: Vitraliu


Lumi diferite… aceeași lume! (Totem și Art Nouveau în Luxemburg.)

În Luxemburg, casele Art Nouveau sînt rare. În centrul orașului (pe lîngă palatul Camerei Deputaților, primărie, catedrală), se află și o superbă casă în stil Art Nouveu (de inspirație belgiană, aș spune) pe cît de bogată în detalii de piatră și de tîmplărie, pe atît de rafinată în proporții. Jocuri florale de muluri îți împrăștie privirea de la un detaliu la altul. Nu a rămas nimic necizelat, totul a fost sub controlul minții arhitectului, în ritmuri și culori de piatră!

”Inorogul” e un cal cu 3 ”elemente” în plus: blazon, corn și barbișon! Unicornul din Luxemburg stă pe un perete Art Nouveau….

(Foto în centrul orașului Luxemburg, 8.06.2014)

Reclame

Un vitraliu cupolă plasat de Horta într-o zonă sumbră, culmea, a unei clădiri masive – e vorba de fostul magazin de bijuterii cu atelier Wolfers, pe rue d’Arenberg 11, Bruxelles – irizează în tonuri de albastru stilul art nouveau. Ajuns faimos, bogat și baron arhitectul Victor Horta s-a regăsit în ritmurile timpului schimbător în care a trăit. Nu a rămas înțepenit nici măcar în stilul în care a excelat, art nouveau… Pe la 1912 edificiile lui Horta capătă accente foarte sobre, glisînd în art deco, cum e un vitraliu de fereastră din același fost magazin Wolfers. Privirea trece prin stări de sticlă aparent ireconciliabile.

(Foto 15.09.2013, de ”zilele patrimoniului” la Bruxelles. Urmează luna octombrie cu bienala art nouveau – art deco!)

Tot mai puține…

DSCN8102w
Ferestrele cu sticlă colorată sau vitralii sînt tot mai puține prin Bruxelles. Deși făceau fiecare casă diferită de altele, ele dispar înlocuite cu ferestre din aluminiu și pvc lucrate standard, uniforme și urîte, ieftine și călduroase. Prin tradiție, ferestrele din Belgia aveau un singur rînd de simplă sticlă colorată sau sofisticate vitralii. Într-o atmosferă cenușie mai tot timpul anului, cei din spatele geamurilor simțeau nevoia să vadă colorat… În vremea termopanelor au mai rămas cîteva din cele vechi și nu pentru mult timp. Vor fi uitate.

DSCN8099w

(Icoana sărbătorii.)

(Bruxelles, ferestre, 15.12.2012)

O să pară neverosimil sau poate o exagerare, însă biserica din occident în care am simțit că revăd ceva de acasă, mai precis din Moldova sec. al XVI-lea, din pridvorul Probotei sau din naosul Dragomirnei, de altundeva fără a ști de unde anume, este Sainte-Chapelle din Paris. După ieșirile mele spre vest, mai mult decît la ambianță, atmosferă, actualitate, inclusiv arhitecturală, am fost atent la vechile edificii, copleșit fiind, cum altfel, de gotic. Aproape 400 de ani, goticul a fost însăși imaginea bisericii catolice. Poate de asta stilul ”moldovenesc” e atît de special, e, în fond, o sinteză importantă, reușind să aducă la modul subtil, nu mă feresc să spun sublim, goticul în ortodoxie! Ce anume a făcut să mă regăsesc ”acasă”, privind vitraliile din acea capelă, printre exclamațiile de ”wow” ale celor care păreau ”loviți” de lumina lor? Tocmai transparența și cromatica intense, impresia de floral primăvăratic printre copacii unei livezi. Cu o îndrăzneală dusă la extrem, arhitectul capelei, pare-se Pierre de Montereau, a lăsat doar o zveltă osatură de piatră pe toată înălțimea incredibilă a ferestrelor (peste 15 m), ”invizibilă” datorită luminii care o străbate. A avut o idee ce i-a permis să ridice acel neobișnuit de firav schelet, legînd structura din piatră cu benzi metalice, sistem care se va folosi în mod obișnui vreo 500 de ani mai tîrziu și care în sec al XX-lea va forma armătura betonului… Este incredibilă starea pe care o primești de la reverberațiile culorilor intense, accentuînd sugestia de suspendare și dispariție a tot ce este material, în imaterialitatea luminii simbolice a vitraliilor… Bogăția de reflexii din Sainte-Chapelle mi-a lăsat impresia că privesc un ou de Paști din Bucovina…

(Foto D. Agachi, Sainte-Chapelle, 8.04.2012; alte fotografii, aici)

Elenei

Mă regăsesc mereu

Într-un vitraliu lucesc scenele mîntuirii

E un răspuns

Demantelat la capătul nopţii

Cocoşul de tablă

Trîmbiţează

O să pogoare în valuri îmi spun

Ca într-o eră nouă de somn adînc

Pe ţărm urca îmbrăcat în dantele

Parfumul spart pe un colţ de oglindă

(Foto D. Agachi, Ţărm la Ostende, 24.04.2011)