dumitruagachi
(Foto D. Agachi, Un drum vechi, undeva în Belgia, 4.11.2010; straniul drum părea că nu se mai sfârşeşte…)
Începuse dansul frunzelor
Oarecând în noiembrie
Pe catifeaua neagră
Priveam baletul lui Fru-Fru,
Tot mai aproape, tot mai aproape de mine
Dansa arlechinul livid boleroul
Prin troiene de frunze galbene ca o zăpadă de oase
Nu-l mai vedeam şi nu credeam în
Jocul acela de cuvinte, că Fru-Fru e mort, întrebam, unde pot
Să-l găsesc,
Nu-mi răspundea,
Poate că e mort cu adevărat, şi mi-a venit o idee
Oarecând în noiembrie
începusem să-i cânt arlechinului?
Dumitru Agachi's Weblog 
Fru Fru nu poate muri… e bolnav de nemurire, iar tu scrii tot mai bine! Cred ca e buna orice schimbare!!
multumesc de urari … parca ar fi tervuren, alta halucinatie !
Locurile predispun la mereu altă halucinaţie, de altfel, pe la 1904, atmosfera art nouveau din Bruxelles isca The Ultimate Hallucination… Drumul pietruit din fotografie se află, cum spuneam, undeva în Belgia. Uneori ies (halucinant) de pe autostradă şi GPS recalculează rute năstruşnice. Aşa a fost şi cu drumul ăsta, e o scurtătură între Charleroi şi Wavre… Drumul e de o frumuseţe stranie, cu un impecabil dalaj vechi, la care nu s-a mai umblat demult şi pe a cărui arcuire perfectă nici frunzele moarte nu o suportau, aşezîndu-se în troiene pe margini. Drumul fascina cu bolta lui spre nicăieri…
Poezia asta imi evoca jocul unui copil imbatrinit inainte de vreme, care incepe sa nu mai creada in propriul joc. E ceva ludic si tare trist in acelasi timp. Ca si jocul frunzelor, toamna, pe care il evoci cu atita nostalgie si delicatete.
Multumesc Elena, Stefana, e frumos ce spuneti, chiar frumos… „Copil imbatrinit inainte de vreme”, „Fru-Fru nu putea muri”…