(Foto D. Agachi, Inserare, Forêt de Soignes, Auderghem, Bruxelles)

Băiete eşti calofil,

Mi-a spus odată un moş de-al meu

Care făcuse liceul între războaie,

După un liceu bun ajungeai intelectual

Nu e neapărat o hibă,

Vorbea, privind spre pădure

Dar s-ar putea să nu ajungă niciodată o virtute

Preotul din sat urmase teologia la Cernăuţi şi la 80 de ani

Recita Evanghelia în latină şi greacă şi niciodată în slavona

Pe care o ştia, dar faţă de care avea o reacţie calofilă

Îi citisem moşului o compunere despre toamnă

Erau cele mai rotunde cuvinte,

Despre belşugul pe care comunismul îl îngrăşa

Copilăria         

scăpa din joacă prin pădurea

în care murise căprioara,

„Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!”

Însă încheierea era optimistă

Le plăceau tovarăşelor câteva cuvinte finale despre viitor

Şi spuneau fiecăruia, după olimpiadă

Că e pe drumul cel bun

În ce fel de culori se îmbrăca pădurea văzută de mine

Nu aveau cum să ştie…  

„Şuieram la ei chemare

Ş-am ieşit în cîmp rîzînd”

Reclame