Tag Archive: drum



… atîta vid fragmentat geometritic e împrejur și o așa de irepresibilă chemare spre niciunde te încearcă, încît mulți nu ezită să-i dea labirintului de capăt… Pe drum ești mereu singur, pe ”dreapta” ta paralelă altora salturile sînt oricînd posibile însă nimeni nu le încearcă ! Fiecare își vede de drum, așa e viața !
(Nu a fost un ”flashmob” regizat, doar fascinația unor oameni la orele dimineții cînd catedrala nu e deloc aglomerată…)

(foto 31.07.2017, Labirintul Catedralei din Amiens, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Trecînd prin Ardeni spre Luxemburg (8.06.2014), am ignorat autostrada și am umblat pe drumuri de munte. Obișnuite și înguste, cu doar 2 benzi de circulație și asfalt impecabil, cu serpentine strînse, tăiate în stînci sau prin brădetul ca un tunel și cu foarte multe popasuri, la 2…3 km găseam bănci și masă. Ce nu am găsit: nici un pet, cît de mic, nici o hîrtie, nici un petec de ambalaj, inocent aruncat de la vreo napolitană… Doar ne bucuram respirînd, doar ascultam urcînd, doar priveam frumusețea vorbind.

 

În Munții Ardeni, Luxemburg… Inutil să vorbim că apele, dincolo de a fi ”cristaline” sînt, mai ales, curate!

 

Brădet la Vianden.

 

Barajul din Vianden și orașul.

(Foto, peisaje montane din Luxemburg, 8.06.2014)

 

Urmînd să plec din Botoșani, am revăzut cîteva locuri cu încărcătură sentimentală. Am trecut și pe la Ipotești, fără vreo legătura cu o stare de exaltare anume, privind doar albastrul înghețat coborît peste satul tăcut.

DSCN8414w

DSCN8416w1

DSCN8427w

DSCN8402w

DSCN8431w

(foto, 3.01.2013)

DSCN8183w

Bucăți mari și mici din România, îndeobște uitate și poate că nu e nimic rău în asta, ba chiar îl bănui pe anistoricul Aghiuță că le face un ”pustiu” de bine, apar la știri cînd dă peste ele cîte o apocalipsă mică, de vară sau de iarnă, cum devine după anotimp. Deși sînt anunțate pe coduri de culori, urgiile tot pe nepregătite îi iau pe cei mai ”iubiți” dintre pămînteni, ăia cu diverse dregătorii pe mînă. Știristele, la fel, au mari probleme să pronunțe Darabani. Dacă poetul exprimă – cu semnul ”mirării” la finalul versului! – depresia hibernală, ”Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!”, lumea de azi plînge (iară) cîteva minute la știri, că nu mai are pîine, după care ”se așterne” (ca omătul, desigur) tăcerea. Iar în loc de mămăligă dă în clocot politica și ministrul (nu i-am reținut numele) vine ”din văzduh” cu elicopterul, ca și ”cumplita iarnă” (tot din văzduh, dar pe cale naturală), să-i vină de hac ăleia cumplite! La ora asta umblă ministrul prin județul Botoșani – tot cu elicopterul – să vadă de sus ceea ce Alecsandri vedea și auzea dintr-o ”sanie ușoară”, nu-i trebuia mai mult. Oricum, dacă în locul ministrului veneau două-trei ”freze”, costa probabil mai puțin decît bîzîitul inuitil al elicopterului. În plus, dispăreau și acei ”fiori de gheața (de) pe ai țării umeri dalbi”. În satul copilăriei mele, cu zăpezi de altădată, cum dădea prima ninsoare și pînă la Paști nu mai vedeam mașini (nu prea vedeam nici vara!), doar sănii și era frumos. Cînd bate un fir de viscol regăsesc prin centrul vechi al Botoșaniului, cît a mai rămas, ceva din aerul tare al acelor vremi. Cîte un curpăn de vie, o arcadă veche cu metalul ruginit îmi lasă privindu-le o impresie de cald, ce urcă tocmai din aburul brumat al copilăriei în bulgărele de zăpadă pe care îl rotunjesc între palme…

DSCN8181w

DSCN8186w

(18.12.2012, centrul vechi, Botoșani)

Se dedică Andrei, la ani 20!

Se dedică steluţelor albastre de sub genele memoriei, steluţelor care, cine ştie de unde, o veghează.

Se dedică Elenei.
(Foto, 26 şi 6 martie 2011)