Senzualitatea hipertrofiată a chipurilor sculptate de Javier Marín trimite, ca la mai toţi suprarealiştii, la alte vremi. Muzele adormite şi răsturnate încearcă un dialog peste timp cu o umanitate goală de sensibilitate. Parcă pentru a o resensibiliza, în viziunea sculptorului e nevoie de supradimensional, de travaliu pe schele ca la amplasarea bannerelor comerciale sau a plasmelor gigantice, de la marile concerte, până şi de la cele simfonice. Artele par a-şi striga cu disperare vizuală condiţia înstrăinării, într-o lume grăbită, palidă, ajunsă fără de chip şi fără de timp pentru ea însăşi…

Bruxelles, sculpturi de Javier Marín, amplasate pe Monts des Arts.

Glisare prin gangul îngust între Old England (drepta) şi Muzeul Magritte (stânga), de la art nouveau la suprarealism prin unghi postmodern.

(Foto D. Agachi)

Noduri: E, I, F, G, G, O, O, P, V, X