dumitruagachiElena observa într-un comentariu că fotografiile mele sunt lipsite de oameni… Bruxelles nu e un oraş aglomerat, sau eu nu am deloc impresia că e aşa, însă străzile lasă o senzaţie plăcută de animaţie sonoră, fără a fi zgomotoasă mai mult decât în preajma vreunui şantier, de vervă fără a fi agitaţia unui furnicar… Cum de zile bune primăvara e foarte frumoasă, parcurile sunt ale celor care nu ezită să simtă iarba cu tălpile sau cu întregul trup. E cât se poate de normal, nu-i aşa ?
(Parc Ambiorix)
(Pasări venerate în vechiul Egipt, gâsca egipteană cu boboci, Parc Léopold)
Dumitru Agachi's Weblog 
oh, ce bine se simt pe iarba aceea presărată cu margarete…aproape că-mi doresc şă fiu şi eu o venerabilă gâscă egipteană cu reşedinţa la Bruxelles! 😀
Până şi iarba e mai civilizată…
Am văzut şi eu raţele acelea – am crezut că-s pescăruşi :))
Cred că deja ţi se face dor de-acasă, ameţit de cosmopolitism, iarbă tăiată corect, amabilitatea corectă şi rece. Probabil nu fotografiezi oameni dintr-o anumită pudoare şi bun-simţ. Cum să fotografiezi pe cineva dacă el nu ştie?
Traiasca gasca egipteana! E tare faina!
Recunosc, nu m-am simţit autocenzurat de aceeaşi firească discreţie când am focalizat spre tihna bobocilor de gâscă, dar alegoria mergea către cei foarte mulţi care, într-o zi frumoasă, se odihnesc în iarbă, cu o geantă sub cap…
Invidios, Corbul şedea pe marginea cărării ce ducea spre lac, trăgea cu ochiul la boboci şi medita la nedreptăţile acestei lumi: ” Ce folos, dom’le, de cei 300 de ani ai mei şi că am văzut bătălia de la Waterloo aci… la vre-o 15 kilometri de lac, când nu mă pot bălăci si eu măcar o singură dată în apa cea verzuie, aşa cum face tineretul ăsta necopt la minte!” 😀