Uneori în minus, alteori în plus
Poeții joacă sinuciderea
Pe rime
Într-o carte cu vene deschise
Sînt experți, 1, 2,
Pasul înapoi
Un țipăt, o piruetă,
Vertebra-i spartă ca o eprubetă
Un vers
Ezoteric
Scris cu lama, cade, blanc
E întuneric…
Eu îți vorbesc nespus
Uneori în minus, alteori în plus
(Pereți într-o cavă inundată din Bruxelles, cu apa clipocind ca în filmele domnului T., 21.01.2015)
Trappiste Rochefort e o bere mai aspră, intensă și al cărei ”caracter” impetuos sfarmă ”calculi” sufletești, altfel spus te ia mai vrednic de cap, dacă-ți pui mintea. Printre altele, gustul ține de apa izvorului – Tridaine – găsit într-o mină de plumb și de atunci trapiștii îl păzesc plini de evlavie ca pe sfintele moaște: dacă izvor nu e, bere nu e! Nu ”tratează” apa cu nimic, e folosită pură ca-n natură. Cazanele de aramă ale braseriei înconjură biserica mănăstirii – Abbaye Notre-Dame de Saint-Remy de Rochefort – deloc mare. Cînd se întîmplă o indispoziție de gust a ”fratelui berar”, marele șef cu rețeta și savoarea, tranșa e decapsulată și berea aruncată în apa (sîmbetei) din preajma abației. Ținerea berii în ”tipare” seculare e axioma! Deși mănăstirea e accesibilă în parte, călugări tăcuți n-am văzut. Într-o latură, foste chilii (hôtellerie) scunde sînt acum muzeu cu un tezaur spectaculos. În triunghiul zidului de la intrarea în biserica abțială se află cea mai antropomorfă dintre cruci: partea ei de sus e redusă la înălțimea unui cap, încît crucea devine ”semnul” omului cu brațele desfăcute în cea mai largă îmbrățișare. În 1992 – 93 călugării au restaurat biserica de piatră albă, făcînd uitat goticul: arce, colonete și capiteluri, crestăturile în piatră au devenit bizantine, ca în creștinismul începuturilor.
Pe marmura pardoselii e încîlcit un labirint…
(Foto D.A., 19.10.2014; drepturi de autor rezervate)
Forma toamnei…
Forma apei (pe canal, Quai des Peniches, Bruxelles)
Forme complicate cu butoni de piatră. (Undeva în Ixelles, Bruxelles)
Forme florale. Și nu-i greu să te gîndești că e doar o usă!
Forme Art Déco în mult alb și fier negru! Fiecare linie e mereu altceva.
Forme baroce de ghirlande și linii de „piatră albastră”. (Rue de Lausanne, Bruxelles, pe lumina din 31 octombrie 2014)
Masca, mascaronul sînt „forme” ale umanului… Nimeni nu scapă de măscări! (Mascaron alb pe Rue de Lausanne, Bruxelles)
(”Forme” din Bruxelles, fotografii în lumina lui octombrie de vară 2014, ziua 31)
(În Bruges, 25 mai 2014)
Cînd se apropia vacanța mare, la început de iunie, în lipsă de altceva care să-mi și să ne astîmpere nerăbdarea verii, profesorii ne ”țineau” (la școală, numai ei știau cum!) în recapitulări! Însă după 2, 3 clase, încă naivi fiind, învățasem trucul, pricepusem că recapitularea sfîrșea în vacanță, așă că prea serioși nu eram… Nu sînt nici acum, deși reamintirea nu mai are o țintă atît de previzibilă… Sau, poate, e chiar trucul care ne ”ține” cumva în viață, desprinși de viețuire!
(Bruges, o romanță)
(În Bruges)
(La castelul din Laarne, între 2 nuferi era o pană… )
La Marea Nordului nu e de făcut plajă. În schimb, briza rece îmbie la plimbare. Cînd refluxul duce valurile la vreo 250 de m de țărm și apa scade cu vreo 5 m, a sta aproape de unda care abia se întinde limpede pe nisip e maximul exercițiu de evadare, e singurătatea însăși. E și ușor de mers pe nisipul ud, dacă umbli agale nisipul pare ferm, dacă te oprești simți o senzație stranie de scufundare, deși e aproape imperceptibilă… M-am așezat pe o geamandură galbenă, numai bună de scaun pînă la venirea fluxului și am respirat în ritmul bătăilor de valuri, iar gura mi s-a umplut de gustul de sare și nu m-am gîndit la nimic. Între ape și ceruri erau oarecare asemănări.
(Foto D. Agachi, o zi însorită la Ostende, Belgia, 12.07.2012)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 