Cărămida roşie are gust de ceară
O mestec un timp
Paşii mi se adâncesc printre pavele din care
Zboară primăvara, a şi dispărut după
Câteva versuri
Un covrig de lac mă îmbie să-i privesc baletul de lebede
Nu am altă splendoare în priviri
Decât o rimă
Nepotrivită
Pe care o ascund în striuri gotice
Şi o arunc pe creasta unei catedrale
Ca un cocoş
Căţărat pe chiar zorii
Zilei
Dincolo de ziuă
Aştept închis în umbra unui rid
Încrustat în cărămizile cu gust de ceară.

(Foto D. Agachi, 14.05.2010, Bruxelles; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)