Tag Archive: Vis


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Lemn vechi, din care ce era mai slab s-a topit. Rămîne, un timp, esențialul, cîteva decenii încă, uneori omului i se pare că s-a ”deteriorat” complet și il înlăcuiește cu un lemn nou, neosificat…. Însă toată poezia trecerii și topirii e acolo, in crucea firavă din lemn și în ostrețele cu gîturi și ciocuri de ”măiestre”. (foto 3 aprilie 2016, biserica veche din satul Suharău, Botoșani)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Masă de pomeni… Nu erau ”case prăznicale”, era doar teiul secular și comuniune….

Publicitate

Vis

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pregatește o masă lungă
Pe care să așezi părțile într-o ordine
Stelară, aproape simetrică
Dintre ele să nu lipsească anafura
Pudrată cu făina coaptă a nopții
(Împrăștiată de luna plină peste vîrfuri…)
Adu în mijlocul mesei
Un triunghi roșu,
Simplu, vopsit cu humă arsă
Așează cu grijă
Clopotul auriu și mut ca o pasăre
(În visul nopții acopereai masa
Cu pînza pe care călcam visînd…)
Între scaune să lași destul loc
Pune lămpi mari peste umbre
Nu uita pîinile negre, pietroase
La masa de sub zarea nopții cheamă fluturii
Vorbește-le în jurul lămpii
Lasă-i să colinde cu aripile, nu-i tulbura
Nu-i ispiti cu dulceață de cireșe
Amare
Nu-i îndemna să bea,
Privește-i doar și așteaptă!

(covor țesut de mătușa mea în tinerețe, foto din 3 aprilie 2016, Suharău)

DSCN8715ww

Printre ”vîrfurile” expuse la BRAFA 2013 s-a aflat un tablou al lui DelvauxDouce nuit, u.p., 185 x 95 cm, datat aprilie 1962, Belgia. Pînza e una emblematică – în sens cît se poate de larg pentru opera artistului – de la tematică la tehnică. La Delvaux, tema nocturnă în care rar nu e prezentă luna ce dă umbre clare, frisonante, printre arbori, e ”rama” temei melancoliei. Cele mai multe dintre ”nocturnele” lui Delvaux trimit la un fior de fantastic. E ceva subtil, mai degrabă o stare indusă de compoziție. În ”visul” unei nopți de primăvară, cum mi-a părut tabloul, trei grații în lumina lunii îi dau fiori de ireal unui personaj cu figură ”scientistă”. În realul pe care bărbatul nu-l concepe dar pe care îl privește e fisura. Tabloul pare mai degrabă melancolic decît ”pitoresc”, fără însă a fi altceva decît unul din ”seria” Delvaux în care e mai puțin surprinsă ”starea”, cît mai degrabă senzualitatea. Universul oniric al lui Paul Delvaux e dominat de solitudine chiar şi atunci cînd destule personaje sînt ”înţepenite” în peisaj, încît impresia realistă a e trădată de suspendare. Lumina noptatică a suprarealiștilor colorează intens pînza cu ”pasta” unui vis în care silueta feminină e doar pretextul stranietăţii…

DSCN8717ww

Tunelul se deschide în fiecare zori
În ușa metroului mi-am uitat
Umbrela neagra și prima stație cu neoanele ei
E prima judecată orbitoare a zilei
E întuneric pînă unde nu mai ajung
Locul adunării s-a umplut de aripi roșii
Îmi leg șireturile la oră fixă
Pentru ceaiul negru las să treacă un vis uitat în care
Desenele au linii subțiri indescifrabile
Ca o ploaie caldă într-un tunel alb curgea cerneala
În zorile trecute…
Am auzit cum fîlfîia nerăbdarea prin penele cocoșului

(Foto D. Agachi, Bruxelles, interiorul stației de metrou Porte de Hal, ”Le passage inconnu”, 1993, François Schuiten în colaborare cu Péplum-Carez, ”compoziție murală în lemn pictat”)

Parfumul văratic sau chiar tomnatic al unie grădini înflorite,
al unei pajiști
e o poarta ce dă spre zidul morții
care nu se vede nici întrezărește.
E o înghesuială de culoare, spațiul se concentrează în bucuria interioară de a visa
ca într-o junglă părelnică
în care cu șansă privești deasupra, în contact cu cerul,
spre grădina și pajiștea care îți sînt așternute.
Bogăția e fără margini, ”cîtă splendoare”!
De acea plinătate mi-am adus aminte privind pe fereastra mansardei
un asfințit, încercînd sa fac suportabil plumburiul
incandescent, ca o escatologică prefigurare a pustiirii
la care ne e dat să ajungem…

(Foto D. Agachi, amurg, 7.10.2011)