Tag Archive: Victor Horta


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

”Flora’s Feast” e noua expoziția de la Bruxelles consacrată motivului floral în Art Nouveau, stil care se regăsește în întreaga viață cotidiană a epocii, de la arhitectură la micile obiecte de prin casă, de la acul de păr la cele mai rafinate sticlării. Expoziția e restrînsă, deloc obositoare, impecabil realizată și gratuită! Albumul ei foarte bine tipărit, încît îți face o reală plăcere sa-l răsfoiești, e și el gratuit! Asta înseamnă cultură de masă, făcută nu doar mimată. Asta înseamă că plătitorii de taxe mai și primesc, dacă au chef să viziteze, ceva semnificativ! Obiectele create de nume ilustre sînt disimulate printre planșe mari, te regăsești printre culorile naturii și cele ale omului, mimîndu-le… Expoziția e realizată de Fundația CIVA, creată anul acesta (2016) de Regiunea Bruxelles-Capitale. Care sînt scopurile Fundației CIVA? ”Dezvoltarea unei culturi arhitecturale, peisagistice și urbane!”
(Bruxelles, foto Dumitru Agachi, 31.07.2016)

Vaza imaginată de Victor Horta – verde halucinant!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În Art Nouveau toate sînt floral imaginate…
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cumva, în lipsa unei noțiuni similare în limba română, despre ”hôtel de maître” am putea spune că era casa impozantă, în fine, luxoasă, a unei persoane cu notorietate și care, în plus, avea atîta avere cît să și-o poată permite. După 1894, arhitectul Victor Horta proiectează astfel de veritabile palate urbane la Bruxelles, care fac notă aparte, prin eleganța detaliilor, între alte case de aceeași mărime. Deși sofisticate, detaliile lui Horta se eliberaseră prin Art Nouveau de barocul floral al epocii! Una dintre casele mai puțin cunoscute, proiectate de Horta, e ”l’Hôtel Winssinger”, construită între 1894 și 1897. Arhitectul construia în acei ani casele lui Solvay (1894 -1898) și Van Eetvelde (1895-1897), ambele aflate acum în patrimoniul mondial UNESCO. Fără a avea grația arhitecturală ale celor 2 case amintite, detaliile ”tip” se regăsesc, ca întreaga viziune a lui Horta, pe fațada ceva mai robustă (și parcă mai puțin elegantă) a casei inginerului Camille Winssinger. După mai bine de 30 de ani, în 1929, casa a fost transformată de însuși Horta. Wikipedia spune că a fost modificată și fațada, deși impresia mea e că foarte puțin, ea păstrîndu-și accentele Art Nouveau, în anii în care Horta trecuse cu armele arhitecturii la un Art Deco explicit.. (Bruxelles, foto 6.07.2014)

Un vitraliu cupolă plasat de Horta într-o zonă sumbră, culmea, a unei clădiri masive – e vorba de fostul magazin de bijuterii cu atelier Wolfers, pe rue d’Arenberg 11, Bruxelles – irizează în tonuri de albastru stilul art nouveau. Ajuns faimos, bogat și baron arhitectul Victor Horta s-a regăsit în ritmurile timpului schimbător în care a trăit. Nu a rămas înțepenit nici măcar în stilul în care a excelat, art nouveau… Pe la 1912 edificiile lui Horta capătă accente foarte sobre, glisînd în art deco, cum e un vitraliu de fereastră din același fost magazin Wolfers. Privirea trece prin stări de sticlă aparent ireconciliabile.

(Foto 15.09.2013, de ”zilele patrimoniului” la Bruxelles. Urmează luna octombrie cu bienala art nouveau – art deco!)

Notă: în terminologia arhitecturii, ”hôtel…” (punctele substituie numele proprietarului) e locuința luxoasă (”hôtel particulier” în Franța dar și în Belgia, ”maison de maître” în Belgia) din zona centrală a orașului, în care este găzduită familia dar și personalul ”de serviciu” (”personnel de maison”)

Dintre cele patru creații ale arhitectului Victor Horta înscrise din anul 2000 în patrimoniul mondial (UNESCO), Hôtel Tassel a reprezentat, cronologic vorbind, a doua realizare din carieră. Prin urmare, casa (”maison de maître”) amplasată la nr. 6 pe strada Paul-Émile Janson din Bruxelles este o lucrare de tinerețe și, totodată, una a începuturilor (i)novatoare în arhitectura liniei exuberante și sinuase art nouveau. Clădirea a fost gîndită pentru prietenul arhitectului, profesorul de la U.L.B. Émile Tassel, pasionat de fotografie și proiecții, capricii cărora Horta le-a consacrat cîteva odăi, adaptînd funcționalul obișnuit. Însă imaginația sculpturală a arhitectului se regăsește plenar pe fațadă elegantă nu numai pentru acea epocă. Dacă în mod obișnuit arhitectura locului era dominată de cărămida aparentă, uneori zidită cu o incredibilă artă, Horta a optat pentru fațada din piatră albă și metal, tocmai pentru ”capacitatea” acestora de a undui suprafețele, într-un joc al sugestie de fluid și vegetal. Fusele coloanelor scurte ale bovindoului cu vitralii pale, abia sugerate, au devenit subțiri, abandonînd însăși ideea de coloană, pentru a lăsa impresia de imponderabil. Dacă la următoarele clădiri Horta va prefera culoarea oranj pentru metalul contorsionat, la Hôtel Tassel cularea e un discret verde deschis.

(Foto 15.08.2013, Bruxelles)

Pe Rue Americaine din Bruxelles, în două clădiri alăturate sunt muzee. Una e o punte art nouveau, fiind proiecţia, locuinţa şi acum muzeul arhitectului Victor Horta. În cealaltă clădire se află un muzeu vizitabil o scurtă perioadă din an, dedicat „artei fantastice”. Am privit în câteva rânduri vrejurile de metal ale monumentalei scări interioare din Muzeul Horta. În muzeul de alături nu am intrat, cu toate că bannerul de la balconul mumiei de mucava anunţa interesante „vicii” fantastice, suprarealiste şi apocaliptice pentru Europa lui 2010… Însă, dincolo de ceea ce e frivol şi clasicizat în percepţia fantasticului, dincolo de vampirizarea realului sub propria sa platoşă, m-am lăsat sedus de o dimensiune inedită a art nouveaului, tocmai de predilecţia acestei arhitecturi pentru fantastic sau cel puţin pentru straniu. Rafinatele detalii, dantelării şi bucle în piatră şi metal sunt mult mai mult decât ce par a fi, lăsând impresia unor alcătuiri de o surprinzătoare forţă de sugestie…

Detalii, casa arhitectului Vitor Horta

(Foto D. Agachi)

Rezonanţe: Andra amintind căldura mirosului acelui brad de iarnă; Elena privind mănăstirile dincolo de ziduri; impresii şi depresii restrânse de niciunde şi parcă de nicicând; întâlnirea cu sinele unui „neam de eroi”; parfumul „falnicei Veneţii”…