Tag Archive: ulei pe pinza


Hans_Memling_076

Pe Memling, neamțul care a învățat pictura la Bruxelles (cu flamandul Rogier van der Weyden) și a trăit la Bruges, l-am ”descoperit” citindu-l pe Rondenbach. Simbolistul vizionar al Bruges-ului morții, culmea, al orașului atît de viu astăzi, vorbea de ceea ce neamțul medieval înțelesese profund și reușea să transmită prin pictură: revelația. Asta se întîmpla doar dacă artistul stăpînea o cultură teologică profundă, la îndemînă pe vremea plimbărilor lui Memling prin Bruges. Însă nu aș fi crezut că pot regăsi la Memling o atît de subtilă și novatoare pînză, anticipînd (și proiectînd) toată istoria picturii de peste trei secole și mai mult… Pe lîngă scenele teologice impecabil reprezentate de Memling, cum sînt celebrele sale tripticuri sau relicvariul Sfintei Ursula – care uimește, scria Rodenbach, prin perfecțiunea picturilor – la Madrid se păstrează un tablou cu flori într-o oală de ceramică. Pînza de mici dimensiuni (29,2 cm x 22,5 cm, cît o foaie obișnuită, A4), amintind atît de frapant de pictura de gen din secolul al XIX-lea, îmi pare cu totul singulară la 1485, cînd a fost pictată. Într-o nișă de cameră se afla o masă acoperită cu o cuvertură pe care pictorul o redă cu acribie fotografică. În cana de lut e un buchet de flori puse cu știința ”clasicistă” a echilibrului și o gradație impecabilă pe verticală. Tonurile sînt închise, anticipînd și clar-obscurul fundalului maeștrilor de mai tîrziu și perfecta redare în detaliu, din arta pictării florilor în secolele al XVIII-lea și al IX-lea. Nu numai ”subiectul”, florile de vară pictate doar pentru frumusețea lor e, oarecum, neobișnuit, ci întreaga compoziție. Flori proaspete erau pictate în epocă în icoane, însoțind scenele liniștii celeste, în care Maria apărea reprezentată alături de Isus copil, într-o armonie a lumii mult dincolo de concretul ei. Însă Memling a fost fascinat de frumusețea și echilibrul etern, relevate de un simplu buchet atît de efemer și l-a pictat ca subiect unic al tabloului.

(Hans Memling, Flowers in a Jug, 1485 ca., Madrid, Museo Thyssen-Bornemisza, oil on canvas, 29,2 x 22,5 cm; sursa reproducerii: Wikipedia)

247183_819939878093466_2586201512299975638_n

Cînd cineva ar pune cu voioșie pe ”feisbuc” fotografia unor bucăți de casă și de copac, culmea, plasat exact în centrul pozei, ar fi tratat cu zîmbete tolerante de cei cunoscători în ale ”compoziției” fotografice! Cine s-ar gîndi că poză a fost făcută la ”impresie”, la inspirație. Adică unghiuri, ”atmosfera”, subtilitatea, insolitul, unde sînt? Nu poți face fotografia așa, clanț și să nu găsești nimic în ea! Numai că arta e tocmai ceea ce scapă regulii, dar prinde cu finețe (tocmai) ceea ce pare prea banal: prinde, pe lîngă ”fragmentele” de realitate, ”fragmentul” de inefabil pe care nu știi de unde să-l iei, dar care începe să te curprindă ca impresia primilor pași într-o casă conoscută, în care nu ai mai intrat demult…

Reproducere după Manet, Casă în Rueil, u.p., 1882.

Actualizare (02.05.2015):
Textul de mai sus, publicat și pe pagina mea de facebook (01.05.2015) a generat două interesante comentarii. Le reiau aici, pentru observațiile asupra compoziției tabloului lui Manet.

Elena Agachi: ”Manet a pus două axis, poate chiar trei , dacă luam în considerare și casa cu etaj, nu numai coloana și copacul, ți le-a băgat între ochi, cum ar veni! Toate sînt însă fundamentale, compoziția e echilibrată și cuminte. Te face sa privești ÎN SUS. În plus, linia de demarcație, fundamentală în orice compoziție, aici roșie, împarte planul în maniera unei cruci!”

Mihai Kaizer (fotograf): ”Deși sunt de acord în privința acelui zâmbet tolerant, trebuie că întotdeauna este vorba de inspirația de moment, cât și de ceea ce eviți printr-o încadrare anume; este irelevant dacă vorbim de pictură, gravură sau fotografie. Ceea ce vede cel ce ”prinde” pe pânză sau pe film, fie numai și în imaginația proprie, nu poate fi ghicit în totalitate de privitorul tabloului (final). Cred eu că acel inefabil despre care vorbiți (în textul de mai sus, D.A.), este exact ceea nu se vede, dar este lăsat închipuirii. Dacă privim Manet-ul de mai sus și îl caracterizăm sensu strictissimo din punct de vedere compozițional, nu are nici pe departe (doar) un copac aruncat în mijloc sau bucăți de casă relevate de pensulă într-un mod întâmplător. Ochiul se duce spre linia roșie de demarcație care nu e pusă întămplător în treimea superioară: treimea de deasupra liniei este partea de ”acoperiș” (deși nu există un acoperiș la vedere în sensul real al cuvântului) – frunzele copacului se află deasupra planului ferestrelor superioare, ”închizând” scena, ”protejând” casa. De la linia roșie de demarcație, ochiul coboară spre frunzele roșii din colțul din stânga jos, apoi ”urcă” pe cărare și ajung spre casă împotriva copacului care aparent obstrucționează privirea sau călătorul să intre în casă; toate obloanele sunt deschise, semn că suntem primiți. Există așa-zise reguli estetice ce vor încerca să explice de ce o imagine te prinde foarte mult, însă nici o regulă nu îți poate descrie sentimentul pe care îl ai în procesul ”fabricării” pânzei/imaginii. Poate că singura regulă este că fiecare vede ceea ce vrea să vadă; restul cuvintelor sunt făcute pentru așa-zisele manuale de specialitate. Inefabilul, prin definiție, nu poate fi exprimat prin cuvinte, deși te cuprinde de la acei primi pași…

10924702_10152922674726832_1952259544403899830_n

BRAFA e un tîrg al anticarilor, colecționarilor și galeriștilor! 2015 înseamnă a… 60-a ediție! A început în 1956! Așa că acum e, citind în ”Paris Match”, ”o ediție flamboiantă”!

”Caravana” expresionistului Permeke, 1928. E unul dintre pictorii belgieni de anvergură europeană, prin chipuri cu o enormă forță de a înfrunta suferița.

10155928_981333801895040_3834432534966381474_n

E toata ”istoria artei” la BRAFA! Kasimir Malevitch, Vassily Kandinsky…

Tamara de Lempicka
10155938_984463108248776_5600892344666709392_n

Pictura în formulă ezoterică a lui Giorgio de Chirico. Rduși la un reușit mecanism funcțional, tandemul Hector și Andromaca își păstrează frumusețea clasică: feminitate nealterată și o echilibrată forță masculină.

10858384_951509568210797_3926431734198742069_n

Pictura olandeză, Van Schooten (Haarlem, Amsterdam, 1585-1655). Dincolo de aranjamentul studiat, ca vitrina unui magazin de fructe, e frumoasă povestea despre timp (și gusturi) pe care pînza o păstrează…

10731180_944448372250250_6861864785874894892_n

Cînd văd cîte un chip pictat de Marie Laurencien, aud involuntar vocea lui Joe Dassin. Cînta cu tandrețea vocii lui despre o apariție, ”ca într-o acoarelă de Marie Laurencien”…

10887383_776358485772668_8054830932224861957_o

10931027_10152925102941832_1766660562167856050_n

(Reproduceri după exponatele de la BRAFA 2015)

ulian-mar-inflorit

Așteptam prima zăpadă imaginîndu-mi că sînt răpit de viscol într-un ținut fantast, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sărbători, credeam că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Colindele toate vorbeau de flori de măr! Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), teribila forță de a se preface într-o noapte geroasă în albul florilor din livadă… De cîteva ori s-a și întîmplat în ograda copilăriei mele. Eram mai tot timpul prea nerăbdător și bunica îmi spunea că mai e de așteptat pînă la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart, în care se petrecea miracolul. Tîrziu aveam să regăsesc la Vasile Doru Ulian copacul zăpezii calde, înflorite….

(Pictură de Vasile Doru Ulian, u.p., Măr înflorit)