Tag Archive: Turla


IMG_7734w

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o modesta capelă consacrată aparițiilor Fecioarei Maria la Banneux a fost că mă aflu într-un loc foarte cunoscut. Cu pridvorul ei, cu zidăria din piatră, cu turla zveltă și de o formă atît de simplă, dar, mai ales, prin proporții, capela amintește de locurile frumoase, care încă nu s-au ”prea-mărit”, din munții României. Parcul din Banneux e cît se poate de întins, cu multe capele și biserici, însă nimic nu schimbă senzația că te afli într-un loc dominat de natură și nu de om. Altfel spus, toate sînt în umbra pădurii, și tot ce a construit omul a rămas mult mai jos ca înălțimea brazilor. În 1933, din ianuarie pînă în martie, o copilă dintr-un loc pe atunci aproape lipsit de lume, situat între Liege și Spa, a întîlnit-o pe Fecioara Maria. O însoțea pe copilă în mici plimbări, arătîndu-i locuri pe care copila le știa : un izvor, un loc în care a cerut să i se ridice o capelă…

IMG_7739w

IMG_7743w

”Rugul aprins”, icoană exterioară, peretele capelei ortodoxe de la Banneux.
IMG_7747w

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a plăcut să întîlnesc ”România” la Banneux.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto, 5 august 2015, Banneux; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

Publicitate

Noiembrie nu e îndeobşte darnic cu lumina, ori terestrele sale ceţuri o ascund prea adesea… Accesul la (cerul) albastru se întâmplă rar, iar când se petrece toamna târzie se colorează subit, o sonoritate specială animă frunzele şi un galben ca de candele toropeşte…

Contorul blog-ului spune că dacă adaug şi textul acesta s-au adunat 200. Aş vrea să cred că nu sunt efemere notaţii, că sunt paginile unei cărţi… De vreo 300 de ori cei care au răsfoit-o au notat gândurile lor, aşa cum fac şi eu cu litere minuscule, din loc în loc, pe chenarul alb al câte unei pagini, când lectura îmi coboară în inimă sau când urcă în profunzimea gândului. Lor şi celor mai bine de 26000 care în treacăt sau mai pe îndelete au răsfoit printre texte, le mulţumesc!

Ori de câte ori văd cum sunt desprinse schele măcar de pe o turlă, spre exemplu, dacă nu de pe clădirea în întregime, uneori după mulţi ani de consolidare şi restaurare lente, oprite, stagnate, momentul îmi pare o izbândă asupra a ceea ce pare inevitabil. Cu atât mai mult cu cât clădirea salvată este un monument, iar restaurarea cât de cât izbutită. Chiar şi atunci când nu e vorba de o clădire cu notorietate, cum e această biserică de la începutul sec. al XIX-lea (1802) din Holboca, lângă Iaşi, dar având un şarm al ei şi o anume rezonanţă în istoria arhitecturii prin clasicismul ei manifest. Eliberarea de schele are ceva din sacralitatea dezvelirii unei statui… Din păcate se petrece atât de greu şi după o mulţime de ani, uneori cu zecile şi asta nu e de ieri de azi, e boală veche, uneori schele au căzut pur şi simplu de vechime.

108_7975a

108_7976

Covorul albit

Am văzut astăzi turla de la Trei Ierarhi din Iaşi degajată de schele. Văzusem modenatura din piatră acolo sus, de aproape, aşa cum mi-am dorit încă din excursia din copilărie… Se împlinesc uneori dorinţele bizare. Albă, ca şi cum abia este despicată din carieră, piatra îţi lasă o ciudată impresie de crud. Ai şansa de a trăi emoţii estetice speciale pe care doar lor, primilor privitori, imediat după ce „statuia” a fost dezvelită, cu tăieturile ei, ocniţele şi fantele ferestrelor, le sunt permise. Privită în întregul său volum zvelt, parcă străveziu, verticala de piatră pe cerul albastru e covorul zburător albit ca o ţesătură fină de in…