Tag Archive: trappiste


Chimay are o consistență leșiosă, ceva între savoarea și clăbuceala unui detergent obișnuit. Nu știu cum spală, dar se dă la băut. După o primă sorbitură senzația cremoasă dispare și rămîne doar amăreala în grade diferite de satisfacție. E bere făcută de trapiștii din Chimay în mănăstioara lor – Abbaye Notre-Dame de Scourmont – însă, din cîte am văzut pe o hartă din pahare, e vîndută peste tot în lume. N-o fi stat în care să nu fi ajuns. Așă că abația pare mai degrabă un fel de multinațională cu buget pe măsură, spre care traficul de TIR-uri e mult mai intens decît cel al pelerinilor. Mănăstirea e una dintre cele mai accesibile, iar pereții albi ai bisericii lasă impresia caldă și ingenuă că rugăciunea ca un suflu, pe care-l simți și nu știi de unde vine, nu se întrerupe niciodată în preajma celor cîteva icoane. O contradiție în termeni: ne-a întîmpinat un trapist deloc sumbru și tăcut, chiar jovial și neastîmpărat ca o benedictină dintr-un film cu de Funès. La Chimay e și un castel de prinți, iar legătura ar fi că pe terenul dăruit de castelan au apărut abația și berea ei…

La acastel.

La hanul din preajma abației.
DSCF0124w

(Foto, 18.05.2014)

Trappiste Rochefort e o bere mai aspră, intensă și al cărei ”caracter” impetuos sfarmă ”calculi” sufletești, altfel spus te ia mai vrednic de cap, dacă-ți pui mintea. Printre altele, gustul ține de apa izvorului – Tridaine – găsit într-o mină de plumb și de atunci trapiștii îl păzesc plini de evlavie ca pe sfintele moaște: dacă izvor nu e, bere nu e! Nu ”tratează” apa cu nimic, e folosită pură ca-n natură. Cazanele de aramă ale braseriei înconjură biserica mănăstirii – Abbaye Notre-Dame de Saint-Remy de Rochefort – deloc mare. Cînd se întîmplă o indispoziție de gust a ”fratelui berar”, marele șef cu rețeta și savoarea, tranșa e decapsulată și berea aruncată în apa (sîmbetei) din preajma abației. Ținerea berii în ”tipare” seculare e axioma! Deși mănăstirea e accesibilă în parte, călugări tăcuți n-am văzut. Într-o latură, foste chilii (hôtellerie) scunde sînt acum muzeu cu un tezaur spectaculos. În triunghiul zidului de la intrarea în biserica abțială se află cea mai antropomorfă dintre cruci: partea ei de sus e redusă la înălțimea unui cap, încît crucea devine ”semnul” omului cu brațele desfăcute în cea mai largă îmbrățișare. În 1992 – 93 călugării au restaurat biserica de piatră albă, făcînd uitat goticul: arce, colonete și capiteluri, crestăturile în piatră au devenit bizantine, ca în creștinismul începuturilor.
Pe marmura pardoselii e încîlcit un labirint…


(Foto D.A., 19.10.2014; drepturi de autor rezervate)